PR Romania

Comunicarea organizaţională internă - Profesionistul din domeniul comunicarii interne

Profesionistul din domeniul comunicării interne

În mod bizar, profesioniştii în comunicare sau specialiştii în relaţii publice nu sunt deloc menţionaţi în multe dintre articolele teoretice de cercetare (Kennan & Hazleton, 2006). O foarte mare parte din literatura folosită pentru acest articol sugerează că de-a lungul timpului comunicarea internă a fost o luptă continuă între nevoile şi dorinţele managerilor şi cele ale angajaţilor. Comunicatorii profesionişti, dacă sunt măcar menţionaţi, sunt percepuţi ca tehnicieni care duc la îndeplinire directivele executivilor.

Dar această perspectivă este pe cale să se schimbe, la fel ca şi rolul comunicatorilor. Practicienii de astăzi trec de la rolurile istorice de producători şi distribuitori de informaţie la roluri de consilieri în luarea strategică a deciziilor, construirea de relaţii şi programe care stimulează încrederea, participarea şi împuternicirea angajaţilor. Ei ajută organizaţiile să-şi creeze un fundament puternic pentru succes într-o lume dinamică – o cultură a comunicării deschisă către conversaţii şi comunicări bilaterale, transparente şi autentice.

O cultură a comunicării

Teoria excelenţei în relaţii publice este fundamentată într-o perspectivă a sistemelor (Dozier et al., 1995; J. Grunig, 1984, 1992; L. Grunig, J. Grunig & D. Dozier, 2002). Rolul relaţiilor publice este să ajute organizaţiile să dezvolte şi să menţină relaţii mutual benefice cu stakeholderi interni şi externi printr-o comunicare excelentă. Teoria excelenţei descrie de asemenea factori care pot facilita sau împiedica crearea unei culturi a comunicării. Aceştia includ: 1) o cultură participativă în care angajaţii au mai multă putere decât în mod obişnuit, 2) o comunicare în două sensuri, 3) o structură descentralizată, mai puţin formală şi 4) programe care tratează femeile, bărbaţii şi minorităţile în mod echitabil (Grunig & Grunig, 2006).

Sanchez (2006) afirmă: "Modul în care o organizaţie îşi concepe şi îşi administrează comunicarea spune mai multe despre cultura ei decât oricare alt element de proces" (p. 40-41). El face referire la planificarea, bugetul, politicile de comunicare şi personalul implicat. Seitel (2004) citează un raport al revistei Fortune în care "cele mai admirate 200 de companii" cheltuiau mai mult de jumătate din bugetele lor de comunicare pe comunicarea internă. Era de trei ori mai mult decât cheltuiau cele mai puţin admirate 200 de companii. Colvin (2006) afirmă că cele mai bune 100 de companii împărtăşesc credinţa conform căreia o comunicare eficientă în două sensuri stă la baza motivării angajaţilor şi a succesului organizaţional.

Rhee (2003) a descoperit în urma unui studiu că angajaţii care întreţin relaţii pozitive (marcate de un înalt grad de angajament) cu organizaţiile lor ajută la dezvoltarea de relaţii pozitive cu publicurile organizaţiei. Mai mult decât atât, publicurile evaluează o organizaţie bazându-se pe calitatea relaţiilor dintre aceasta şi angajaţii săi. Factori importanţi în relaţia angajat-public-organizaţie includ: comunicarea liderilor, calitatea comunicărilor de tip F-T-F, abilităţile de ascultare, oportunităţile de dialog şi implicarea liderilor în activităţi de PR (http://www.instituteforpr.org/files/uploads/2003_Rhee).

Comunicarea internă şi capitalul social

Kennan şi Hazleton (2006) au formulat o teorie a relaţiilor publice interne bazată pe o teorie a capitalului social. Capitalul social este "capacitatea organizaţiilor de a crea, menţine şi a se folosi de relaţii pentru a atinge obiectivele organizaţionale" (p. 322). Capitalul social creşte în urma comunicării, a interacţiunii şi a dezvoltării relaţiilor înăuntrul şi în afara organizaţiei. Utilizarea capitalului social câştigat în urma comunicării poate creşte satisfacţia angajaţilor, devotamentul şi productivitatea acestora, precum şi satisfacţia clienţilor.

Încrederea reprezintă baza relaţiilor productive, a cooperării şi a comunicării. Shockley-Zalabak et al. (2000) susţin că încrederea reprezintă capitalul social care afectează direct abilitatea organizaţiei de a face faţă schimbării şi crizelor. Ei au descoperit că încrederea afectează baza, deoarece influenţează satisfacţia la locul de muncă, productivitatea şi team building-ul; au asociat-o de asemenea cu mai puţine încălcări ale regulamentelor şi legislaţiei. Brad Rawlins a oferit pe site-ul său mai multe informaţii privind încrederea (http://www.instituteforpr.org/essential_knowledge/).

• Prec
• Următor