18042024

Back Eşti aici:Home Articole Din istoria Relatiilor Publice Scurt istoric. Relaţiile publice de la începuturi şi până astăzi.

Scurt istoric. Relaţiile publice de la începuturi şi până astăzi. - Bell System si Arthur Page in istoria Relatiilor Publice

Index articole

 

Bell System în istoria relaţiilor publice

Una dintre cele mai celebre corporaţii din istorie a fost American Telephone and Telegraph Company (AT& T). Fondată în 1870, corporaţia a ajuns să cuprindă 23 de companii Bell Telephone, o unitate de producţie şi distribuţie, Western Electric, şi mai multe centre tehnice şi de cercetare, precum Bell Laboratories. Împreună, acestea formau The Bell System sau, mai prietenos, Ma Bell. Până în 1 ianuarie 1984, când guvernul SUA a divizat-o în mai multe companii, The Bell System a fost cea mai impresionantă companie de telecomunicaţii din lume.

Ceea ce a contat foarte mult în menţinerea succesului companiei a fost faptul că, deşi avea producţie de calitate, deţinea o poziţie de cvasi-monopol în telefonie şi se baza pe cercetare de primă clasă, a apelat la servicii profesioniste de relaţii publice. Această practică a constituit instrumentul de comunicare principal în gestionarea relaţiilor dintre companie şi angajaţi, distribuitori, oamenii legii şi, cel mai important, consumatori. Printre directorii executivi de la AT&T s-au remarcat doi oameni care au făcut din relaţiile publice valoarea centrală a companiei:

Theodore N. Vail

S-a alăturat companiei în 1879 ca manager şi a evoluat spectaculos prin aplicarea celor mai actuale instrumente şi tehnici de management. Îndepărtat din funcţie într-o perioadă în care compania  se afla într-o stare de criză, revine în companie în 1907, introducând relaţiile publice printre instrumentele de management şi comunicare. Cineva spunea despre Theodore Vail că:

"A fost primul manager important din SUA care a conştientizat faptul că performanţa în relaţiile publice va crea climatul adecvat pentru o afacere de succes".

Primul capitol din raportul anual către acţionari întocmit de Vail şi publicat în 1908 se intitulează "Public Relations". Pentru el, succesul în relaţiile publice presupune onestitate. "Dacă noi nu vom spune adevărul despre noi înşine, o va face altcineva în locul nostru," declara Vail.

Arthur W. Page

Moştenirea lăsată de Vail a dăinuit peste ani, dar abia în 1927 ea a devenit o valoare centrală pentru strategiile Ma Bell. În acel an, compania angajează primul vice-preşedinte al departamentului de relaţii publice, Arthur W. Page, scriitor şi redactor pentru World's Work Magazine şi alte publicaţii. În momentul preluării conducerii departamentului de PR, Page a impus companiei reguli clare: de a nu face publicitate; de a fi implicat în dezvoltarea strategiilor firmei; de a aprecia performanţa companiei în funcţie de reputaţia ei pe piaţă.

Prinicipiul lui Page este:

"Într-o ţară democratică, orice afacere se naşte şi se dezvoltă cu acordul publicului. Prin urmare, publicul ar trebui informat cu privire la strategiile, practicile şi obiectivele companiei. Informarea publicului este o datorie."

Pentru a-şi întări concepţia, Page enunţă 4 principii de relaţii publice pe care compania trebuie să le respecte:

* Să se asigure că managementul are în vedere relaţiile dintre companie şi public.
* Să creeze un sistem prin care angajaţii să fie informaţi cu privire la politicile şi practicile companiei în general.
* Să creeze un sistem prin care întrebările şi obiecţiile angajaţilor să ajungă la nivelul managementului.
* Să informeze onest publicul cu privire la acţiunile companiei.

Page s-a pensionat în 1947 şi a continuat să fie consultant până la moartea sa în 1960, la vârsta de 77 de ani. Gândirea sa, însă, îşi păstrează până azi valoarea şi actualitatea. În 1983, cu puţin înainte de divizarea companiei, directorii executivi de la AT&T au fondat Arthur W. Page Society, organizaţie care promovează ideile lui Page în mediul de afaceri. Consiliul director al organizaţiei este alcătuit din consilieri de relaţii publice. Bell System este acum istorie, însă practicile şi ideile lui Vail şi Page au rămas încă vii.


Don Bates este Academic Director în cadrul George Washington University. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).

Traducere şi adaptare: Corina Pîrv, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP