21112014

Back Eşti aici:Home Articole Lobby "Lobby = trafic de influenţă", exemplu de "furculision" contemporan

"Lobby = trafic de influenţă", exemplu de "furculision" contemporan

aurelian_horjaCoana Chiriţa a avut două fete care i-au moştenit trăsăturile: Chiriţica şi Mit(z)a. Una foloseşte cuvântul „lobby” când se referă la transferurile din fotbal sau promovarea filmelor, se revoltă când o organizaţie face lobby pentru ... indiferent ce, dar a fost foarte bucuroasă atunci când Guvernul, Preşedintele şi Regele Mihai s-au implicat în activităţi de lobby pentru intrarea noastră în NATO şi UE. Nu se întreabă niciodată de ce aceştia nu au intrat la închisoare, dar este ferm convinsă că lobbyiştii ar trebui să înfunde puşcăriile.


Şi cum ar putea să vadă altfel lucrurile, când sora ei Mit(z)a, mai umblată prin agenţii care urmăresc transparentizarea, patronate care doresc binele poporului şi mai ales al domeniilor pe care le servesc, industrii care produc lucruri care ne fac mai bine când tuşim sau mai rău când le tragem în plămâni produsele, îi spune la telefon sau diferite media că activitatea de lobby reglementată (existenţa nu deranjează) este foarte periculoasă pentru democraţie, înseamnă să legiferam de fapt traficul de influenţă? Desigur, după ce spune aceste lucruri, bea o cafea şi merge până la Parlament deoarece are nişte modificări legislative despre care vrea să vorbească pentru nişte prieteni ...

Şi până la urmă ce este acest „furculision” contemporan atât de nedigerabil? Este bună activitatea de lobby sau nu? E legală? Care este diferenţa între lobby şi traficul de influenţă? De ce reglementarea (și nu doar existența) acestei activităţi prin lege generează atât patos?
Faptul că este o activitate benefică, o dovedeşte existenţa ei de foarte mult timp şi reacţiile celor care au beneficiat de sprijinul ei. Că este legală, o dovedeşte inexistenţa unei decizii de condamnare pentru activităţi de lobby deşi, chiar şi în România, această activitate se practică, după unele estimări, pe o piaţă de câteva milioane de Euro, la care se adaugă sectorul ONG, sindicate, patronate şi ale grupuri similare.

O definiţie exhaustivă a lobbyului şi mai apoi a traficului de influenţă se impune pentru a clarifica diferenţele:

“Lobby-ul este un ansamblu de activităţi legale şi transparente de monitorizare, analiză, documentare, comunicare directă şi oferire de informaţii cu privire la posibile efecte viitoare ale unei decizii sau în vederea susţinerii şi promovării unor drepturi, opinii sau interese, efectuate cu intenţia expresă de a influenţa opinia sau acţiunea preşedintelui sau a unui membru al legislativului, executivului, a unei autorităţi de administraţie publică centrală sau locală sau a unei persoane cu putere de decizie dintr-o organizaţie sau instituţie implicate în elaborarea, modificarea sau influenţarea legislaţiei sau a formei unui act normativ cu efect local, regional, naţional sau internaţional, realizat de o persoană, firmă, organizaţie, grup de organizaţii sau grup de interes, direct sau indirect, în nume propriu sau în numele altor persoane sau grupuri, şi care are ca scop iniţierea, adoptarea, modificarea, respingerea sau abrogarea unui act normativ sau promovarea, administrarea sau executarea unui program sau a unei politici publice”(1).

În ceea ce priveşte traficul de influenţă, articolele care incriminează această faptă ca faptă de corupţie se regăsesc, aproximativ sub aceeaşi formă şi în acelaşi context, în mai multe surse juridice (româneşti sau europene). Potrivit tuturor acestor reglementări legale, traficul de influenţă este prezentat, deloc întâmplător, ca infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, fiind aşezate alături de darea de mită, luarea de mită şi primirea de foloase necuvenite.

Conform articolului 257 din Codul Penal traficul de influenţă este definit ca fiind “primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu”

Cu siguranţă articolul de mai sus nu se referă la influenţa argumentativă, ci la un alt fel de influenţă: o formă de constrângere prin care se încearcă modificarea, prin mijloace ilegale, în mod vinovat, a unei decizii în favoarea „solicitantului” sau a unui terţ aflat în relaţie cu acesta. Această constrângere poate fi de diverse tipuri: emoţională, materială, şantaj, prezentare de expertize false, folosirea unor relaţii de rudenie, prietenie, obligaţii comerciale, civile sau de altă natură.

Influenţa argumentativă se referă la construirea de dosare de cercetare pe anumite teme, analizarea efectelor unei decizii şi prezentarea acestora într-un mod convingător celor vizaţi. Include surprinderea din timp a unor tendinţe şi direcţionarea acestora prin argumente, poziţii şi acţiuni concrete în favoarea unei părţi sau a alteia. Toate aceste acţiuni sunt realizate în acelaşi timp de mai multe organizaţii, persoane sau industrii interesate de o schimbare legislativă astfel încât fiecare argument se va întâlni cu alte contrargumente, tipuri de argumentare sau studii, uneori contrare, sau care surprind diferite efecte ale acestei schimbări legislative.

Iată deci că în cazul lobby-ului se promite şi se plăteşte efortul şi acţiunile legale depuse în vederea influenţării legislaţiei iar în cazul traficului de influenţă este promisă şi plătită influenţa! Similar este cazul avocatului care nu poate să promită o soluţie în mod legitim dar poate promite că va depune toate diligenţele astfel încât rezultatul să fie favorabil clientului.

Prin această scurtă explicaţie am găsit şi cheia interpretării şi a soluţiei totodată: doctrina juridică în ceea ce priveşte activitatea avocaţilor. Aceasta ne spune că activitatea legală promisă de un avocat de a influenţa prin mijloace legale (pledoarie, invocarea legii, a probelor etc.) o autoritate judecătorească sau administrativă, nu intră în conceptul de influenţă prevăzut de art. 257 din actualul Cod Penal. În acest sens, în doctrină se arată că „acela care rămâne în cadrul drepturilor şi îndatoririlor sale profesionale, aşa cum prevede legea organică a corpului avocaţilor, chiar dacă ar primi un onorariu foarte mare nu poate să fie acuzat că a săvârşit trafic de influenţă.”(2)

Prin urmare, avocatul care ia onorarii mari, fie datorită onorabilităţii sale, fie a cunoştinţelor sale profesionale şi a conştiinţei cu care îşi îndeplineşte datoria, nu poate cădea sub sancţiunea prevăzută  de art. 257 din Codul penal. „Dacă însă, chiar luând un onorariu mic, acela care stipulează onorariul nu se prevalează de calitatea lui de avocat, ci se prevalează de influenţa adevărată sau pretinsă ce ar avea pe lângă un funcţionar public şi datorită acestei influenţe cere sau îşi stipulează un onorariu, atunci săvârşeşte trafic de influenţă”(3).

Tot ce trebuie să facem este să înlocuim  cuvintele cheie de mai sus cu „lobbyist” şi „activităţi de lobby” şi avem răspunsul la întrebarea dacă lobby înseamnă sau nu trafic de influenţă. Continuând incursiunea în teoria şi practica dreptului, infracţiunea de trafic de influenţă  are ca obiect juridic special „relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea activităţii unităţilor publice sau private în condiţii care să asigure încrederea şi prestigiul de care să se bucure personalul acestora. Prin comiterea faptei de către subiectul activ se creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea funcţionarului public sau funcţionarului ori a altor salariaţi”(4).

Două  elemente ale obiectului juridic al acestei infracţiuni sunt esenţiale şi merită subliniate:
(1)    Vizarea directă a actelor de corupţie;
(2)    Intenţia de protecţie faţă de actele de corupţie şi de protejare a prestigiului funcţionarilor.
Aici intervine întrebarea: Există în cazul acţiunilor de lobby aceste elemente constitutive ale infracţiunii? Răspunsul este un categoric: Nu!

Cu alte cuvinte, orice acţiuni transparente care nu afectează prestigiul funcţionarilor sau al autorităţilor, instituţiilor publice, persoanelor juridice publice, nu intră sub incidenţa traficului de influenţă, deoarece acestea nu sunt în concordanţă cu scopul şi raţiunea incriminării traficului de influenţă.

Mai mult, activităţile transparente, în cazul obligării declarării acestora de către cei care încearcă să influenţeze deciziile, vor duce la asigurarea şi protejarea suplimentară a prestigiului funcţionarilor şi autorităţilor publice. Pentru că, să nu uităm, transparenţa decizională a instituţiilor statului este doar o parte a monedei deoarece în prezent nimeni nu obligă companiile sau organizaţiile neguvernamentale să îşi transparentizeze obiectivele de modificare a legilor şi beneficiile financiare sau de influenţă obţinute sau modul în care o fac.

Încă un argument de ordin practic şi mai ales vizibil: de foarte mulţi ani se face lobby şi este cert că fiecare industrie sau persoană are un interes în a face o lege mai bună sau mai favorabilă. Există firme şi organizaţii ca Burson-Marsteller, Candole Partners, Point Public Affairs, Camerele de Comerţ şi Industrie, sindicate, patronate care fac lobby. Ca domenii, cele mai active par a fi industria tutunului, farmaceutica, a berii, şi a energiei. Niciunul dintre aceştia nu a fost închis pentru activităţi de lobby!

Însă a doua fată a Coanei Chiriţa ştie foarte bine acest lucru. Ceea ce nu vrea ea de fapt când ameninţă cu pericolele „furculisionului” influenţei este ca într-o zi cineva să adopte o Lege a Lobby-ului care să o oblige să îşi transparentizeze activităţile. Şi cine o poate acuza? Poate transparenţa nu îi avantajează formele…



(1) Mihăileanu L., Horja A. - “Reglementarea activităţii de lobby. În anticamera influenţei”, Editura C.H. Beck, 2009
(2), (3), (4) Valeriu Pop, în „Codul penal Carol al II-lea”, adnotat de Constantin G. Rătescu, Vintilă Dongoroz ş.a., vol. II - Partea specială, Ed. Librărie Socec şi Co., SA Bucureşti 1937 p. 148, face afirmaţiile de mai sus referindu-se la dispoziţiile Codului penal Carol al II-lea.



Aurelian Horja este specialist în relaţii publice şi coautor al cărţii „Reglementarea activităţii de lobby. În anticamera influenţei”. Având cunoştinţe solide în drept, este absolvent al primei promoţii de specialişti în comunicare şi relaţii publice ai Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative şi masterand în „Gestionarea Campaniilor de Imagine” la Universitatea Transilvania din Braşov. De aproape 10 ani oferă consultanţă strategică în comunicare pentru companii comerciale şi organizaţii neguvernamentale.