Legea lobby-ului, mituri şi interese: "alba-neagra" cu drepturile noastre

liviu_mihaileanuLegea lobby-ului a ajuns la Senat. A şasea. Primele cinci au murit în faşă, respinse fie de Senat, fie de Camera Deputaţilor. Cu toate acestea, nereglementată, activitatea de lobby poate degenera oricând în fapte de corupţie şi, în lipsa unui cadru transparent de comunicare directă cu factorii de decizie, poate avea efecte sociale şi economice adverse. Mitul lobbyistului "super-erou" ale cărui activităţi sunt necunoscute dar de care depinde viitorul tuturor ar trebui să apună, lăsând loc unui registru online în care aceştia să-şi declare interesele, obiectivele şi acţiunile concrete.

În general, lobby-ul este asociat cu partea "întunecoasă" a politicii, în care corupţia, puterea si intimidarea sunt armele acţiunii politice. Probabil multe organizaţii presupun că banii şi "cunoştinţele" sunt mijloacele prin care se lucrează. Pentru argumentarea acestui fapt se pot indica numeroase cazuri (inerente de altfel în orice activitate) în care lobby-ul a degenerat în corupţie sau trafic de influenţă, prin oferirea de către unii lobbyişti a unor favoruri sau beneficii personale decidenţilor, ca mijloc de a le influenţa deciziile. De aceea, instituirea de reglementari legale în acest domeniu este binevenită.

De ce nu avem încă o lege a lobby-ului?


Problema, atât a celor cinci iniţiative anteriore, cât şi a celei de a şasea aflată în prezent la Senat este urmărirea nu atât a transparentizării cât a profesionalizării şi, eventual, a limitării dreptului de acces.

Lobby-ul este o activitate garantată de constituţie prin dreptul la liberă exprimare iar îngrădirea acesteia, prin restricţii precum absolvirea unei anumite facultăţi sau urmarea anumitor cursuri, cu atât mai mult a apartenenţei la un anumit "corp profesional", este neconstituţională.

Pe lângă aceste probleme de fond, observăm reacţiile prompte de combatere a tentativelor de reglementare chiar din partea firmelor, organizaţiilor şi a persoanelor care desfăşoară activităţi de lobby. Declaraţiile acestora, uneori chiar amuzante, denotă o opoziţie vehementă asupra perspectivei existenţei unei legi a lobby-ului, în orice formă ar fi ea.

Probabil că lipsa unei legi a lobby-ului este exact ceea ce îşi doresc cei care desfăşoară activităţi de lobby în România, clienţii acestora dar şi unii politicieni. Este evident faptul că pentru toţi aceştia este mai convenabilă absenţa informaţiilor legate de clienţi, interese şi acţiuni, chiar dacă acest lucru pune semne de întrebare asupra activităţii lor.

Mituri despre lobby


Sunt câteva mituri care se vehiculează în spaţiul public şi pe care merită să le analizăm înainte de a continua:

1.    Lobbyiştii se pot numără pe degete.

Fals: a spune acest lucru înseamnă a ignora cu bună ştiinţă actori precum patronatele, camerele de comerţ, ONG-urile şi companiile individuale (fie prin ele însele, fie prin fundaţii corporatiste).

2.    Legile actuale sunt suficiente şi nu este nevoie de o reglementare a acestui tip de activităţi

Fals: Prin legile actuale avem doar transparenţă instituţională, în niciun caz a companiilor sau a persoanelor care fac lobby. Informaţiile privind interese, influenţe şi contacte cu factorii de decizie sunt informaţii de interes public. Orice persoană interesată ar trebui să aibă acces la aceste informaţii - drept garantat prin art. 31 din Constituţie însă inaplicabil în fapt prin lipsa unui registru public din care oricine să se poată informa.

3.    Sumele încasate pentru activităţi de lobby nu sunt chiar atât de mari pe cât se vehiculează public.


Aspect irelevant. După cum menţionam anterior, activităţile de lobby pot fi desfăşurate de angajaţi ai unor firme, membri sau lideri de sindicat, membri sau angajaţi ai camerelor de comerţ, ONG-urilor sau orice alte persoane fizice şi juridice. Atunci când reglementăm transparentizarea influenţelor asupra elaborării sau aplicării unor legi care ne afectează pe toţi, "piaţa" de profil este irelevantă.

4.    Lobby-ul este trafic de influenţă


Fals. Există o distincţie foarte clară între activitatea de lobby şi infracţiunea de trafic de influenţă. Conform teoriei şi practicii dreptului, orice acţiuni transparente care nu afectează prestigiul funcţionarilor sau al autorităţilor, instituţiilor publice, persoanelor juridice publice, nu intră sub incidenţa traficului de influenţă, deoarece acestea nu sunt în concordanţă cu scopul şi raţiunea incriminării traficului de influenţă.

Tentativă de evitare a legii lobby-ului


Anul trecut am scris un articol pentru revista Forbes în care susţineam că, pentru a evita o lege a lobby-ului, următorul pas al lobbyiştilor va fi să se autoreglementeze. De curând, în cadrul unei mese rotunde pe tema legitimităţii lobby-ului, unul dintre lobbyişti a anunţat faptul că a fost înfiinţată o asociaţie a lobbyiştilor şi că aceştia vor deschide un registru al activităţilor pe care le desfăşoară, alături de un cod de conduită care să le guverneze activitatea.

Acest fapt nu este decât o tentativă de a evita impuneri legale de transparentizare. În primul rând, prin autoreglementare lobbyiştii vor oferi doar ceea ce vor ei să ofere. Nu va putea nimeni să intervină să le ceară mai multe detalii cu privire la acţiunile de lobby desfăşurate pentru un client sau altul şi nimeni nu va afla dacă ceea ce oferă este complet sau cel puţin dacă acestea corespund sau nu realităţii dintr-un motiv foarte simplu: nimeni nu îi poate verifica în afară de ei înşişi. Este o situaţie în care va trebui să acceptăm ceea ce ne oferă fără a avea nicio posibilitate de control.

Astfel, ne îndreptăm spre al doilea aspect: o lege are sancţiuni iar în cazul în care lobbyiştii nu se conformează sau declaraţiile nu sunt complete şi corecte, pot fi supuşi unor amenzi şi restricţii care, în cazuri extreme, pot duce la pierderea dreptului de a desfăşura activităţi de lobby. Ce se întâmplă în cazul în care lobbyistul nu îşi declară interesele sau le declară incomplet sub paravanul unei autoreglementări? Nimic, pentru că nu-i poate retrage nimeni dreptul de practică, neexistând temeiul legal pentru aşa ceva. Cel mult vom găsi o înregistrare pe un site obscur sau, în cazuri extreme, va fi exclus din organizaţie cu dreptul de a reveni ulterior, iar între timp va face în continuare lobby.

Faptul că lobbyiştii se asociază nu este un lucru rău în sine. Dreptul la liberă asociere poate fi folosit de oricine pentru a-şi apăra interesele. Faptul că îşi agreează între ei coduri de conduită este de asemenea un lucru bun. Un lobbyist trebuie să ţină la propria imagine şi să-i determine şi pe ceilalţi să respecte norme care să-i protejeze reputaţia. "Registrul voluntar" este însă un exerciţiu de imagine, o perdea de fum după care se vor ascunde pentru a evita să ofere toate informaţiile de interes public erijându-se sub forma unei pseudo-transparenţe, atât cât doresc şi aşa cum doresc ei înşişi. Dacă tot vor să facă un registru, atunci îi invit să susţină un cadru legal care să-l impună.

Ce ar trebui corectat la actuala lege?


De o lege avem nevoie însă până acum nu am văzut un proiect de lege echilibrat la care să pot subscrie fără rezerve. Analizând actuala propunere, îmi dau seama că ar trebui regândită din temelii. Totuşi, dacă ar fi să prioritizez o listă de cinci recomandări de îmbunătăţire, acestea ar fi:

1. Proiectul păstrează din propunerile anterioare obligativitatea (neaplicabilă, de altfel, constituţional), ca lobbyistul să aibă studii superioare şi să se bucure de o bună reputaţie profesională şi socială. Pe lângă faptul că "reputaţia" este un factor subiectiv de evaluare, acoperit doar în mică măsură de cazierul judiciar, proiectul se dovedeşte deficitar în momentul în care prevede necesitatea ca lobbyistul să fie absolvent al unui "curs de pregătire de scurtă durată (ar putea fi, spre exemplu, un curs de ospătari având în vedere că nu este precizat tipul cursului solicitat – n.n.), organizat de instituţii educaţionale, constituite ca persoane juridice de drept public sau privat, în condiţiile legii, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 102/1998 privind formarea profesională continuă prin sistemul educaţional". Prin aceste prevederi se încalcă dreptul constituţional la liberă exprimare.

2. Există multe portiţe care permit eludarea oricăror prevederi ale acestei legi. La fel cum, după reglementare, lobbyiştii din Lituania se înscriau în workshopuri sau seminarii ca experţi pentru a evita înregistrarea şi declinarea intereselor, la fel, urmare a acestui proiect de lege, lobbyiştii care îşi dedică în decurs de 6 luni sub 20% din activitate lobby-ului, nu se supun rigorilor legii. Astfel, una dintre principalele probleme devine contabilizarea timpului care, în afara de situaţia în care lobbyistul este contractat pe un onorariu orar şi nu se ascunde sub alte sintagme pentru a evita termenul „lobby”, este imposibil de dovedit.

3. Prin modul în care este definită activitatea de lobby, a fost eliminat din calcul lobby-ul făcut fără solicitarea de beneficii materiale sau încheierea unui contract propriu-zis de lobby. Spre exemplu, dacă o persoană, nemulţumită de anumite prevederi legale, încearcă schimbarea respectivelor reglementări prin mijloace legale şi o face gratuit, în interes propriu şi din proprie iniţiativă, lucrul acesta este o încercare de a influenţa o lege care are impact asupra tuturor cetăţenilor şi ar trebui tratată ca atare.

4. Art. 6 lit. e) din propunere reprezintă o limitare nejustificată a desfăşurării de activităţi de lobby prin interzicerea ca societăţile comerciale, organizaţiile, asociaţiile şi fundaţiile care nu au în obiectul de activitate desfăşurarea activităţii de lobby şi nu sunt înregistrate în Registrul de Lobby să desfăşoare astfel de activităţi. Aici iniţiatorul a realizat o dubla impunere pentru desfăşurarea acestor activităţi. Una dintre ele, aceea de a avea ca obiect de activitate desfăşurarea activităţilor de lobby, are un efect advers inadmisibil: iniţiatorul impune în acest fel fie modificarea statutului tuturor organizaţiilor din România pentru a include activităţile de lobby ca domeniu de activitate (şi ce ne facem cu persoanele fizice?), fie apelarea la serviciile unei firme specializate, fără posibilitatea de a desfăşura activităţi de lobby în nume propriu. Deşi legitimitatea firmelor specializate de lobby ar trebui recunoscută, nimeni nu ar trebui constrâns să apeleze la acestea.

5. O alta problemă a acestei propuneri este prevederea conform căreia „nu sunt considerate acţiuni specifice activităţii de lobby [...] comunicări făcute în favoarea Guvernului unei ţări străine sau a unui partid politic străin”. Astfel, cei menţionaţi în derogare, pot face lobby cu privire la orice iniţiativă fără ca nimeni să fie informat despre aceste activităţi. Spre exemplu, lobby-ul făcut de Guvernul unei alte ţări în favoarea oferirii de facilităţi investitorilor din propria ţară (cum ar fi bănci, producători auto, industria energetică sau a tutunului), rămâne nedeclarat.

Sper ca în final să avem fie o propunere nouă, echilibrată, fie chiar această propunere, însă revăzută din temelii şi gândită pe baza respectării drepturilor constituţionale ale tuturor factorilor implicaţi. În cele din urmă va trebui să alegem o opţiune din acest joc de-a „alba-neagra” şi ar fi de preferat să fie din prima încercare o bilă albă decât să ne trezim cu o bilă neagră pe care ulterior să fim nevoiţi să o albim.


Liviu Mihăileanu are peste 10 ani de experienţă ca manager de proiect, director executiv şi consultant senior în companii private şi firme multinaţionale de consultanţă. A oferit asistenţă pentru conformarea instituţiilor publice cu reglementările Uniunii Europene şi a fost implicat în proiecte majore de consultanţă în optimizarea proceselor, managementul riscului şi conformitate pentru companii din sectorul energetic, telecomunicaţii, sectorul bancar şi tehnologia informaţiei.
Absolvent al Open University Business School (Marea Britanie), este autorul a numeroase articole publicate în reviste de specialitate cu profil economic şi juridic şi coautor al cărţii „Reglementarea activităţii de lobby. În anticamera influenţei”.