19042024

Back Eşti aici:Home Articole ong-PR 2 % pentru Fundaţia Cuvântul Întrupat - Galaţi

2 % pentru Fundaţia Cuvântul Întrupat - Galaţi

Pin It

sigla_cuvantul_intrupatSunt foarte bucuroasă de interesul acordat aceastei campanii iniţiată acum o lună. Lista de aşteptare este deja destul de lungă, dar ne vom mobiliza astfel încât toate poveştile să fie publicate în timp util.


Anca-Aurora Chiosea, consultant dezvoltare organizaţională (voluntar), ne-a scris despre Fundaţia Cuvântul Întrupat. Fundaţia a fost înfiinţată în 2001 când un grup de tineri voluntari, români şi străini, inspiraţi de valorile creştine, au avut dorinţa de a se implica şi a ajuta pe cei mai vulnerabili dintre semeni: copii aflaţi în situaţii de risc, tineri ce trăiau în stradă, familii vulnerabile. În prezent, principalul proiect al Fundaţiei Cuvântul Întrupat este Centrul Comunitar «La Vale» din Galaţi pentru copii şi tineri aflaţi în dificultate. Situat într-unul dintre cele mai sărace cartiere ale oraşului, activităţile desfăşurate aici şi la care participă zilnic 35 de copii şi adolescenţi, sunt proiectate astfel încât să răspundă tuturor nevoilor de dezvoltare ale acestora: fizice, psihice, emoţionale, spirituale. Îi implicăm pe copiii şi adolescenţii noştri în activităţi care să le dezvolte gândirea prin educaţie, care să le schimbe comportamentul şi să le formeze caracterul. Pentru că celor mai mulţi dintre copii le lipsesc în propriile familii, sprijinul la teme, alimentaţia sănătoasă şi preocuparea pentru igiena personală fac parte din activităţile fiecărei zile la Centru. 

Ceea ce credem că ne recomandă pentru a primi sprijinul oamenilor sunt principiile noastre de lucru. Vorbim nu doar de ajutor în sensul clasic al serviciilor sociale, cât mai ales de investiţii pe care alegem să le facem în copii, tineri şi familiile lor. Pentru că astfel există o şansă reală ca mâine lucrurile să fie altfel, mai bune pentru ei, pentru noi, pentru comunitate, pentru toată lumea. Şi este o provocare de fiecare zi pentru toţi cei implicaţi în această poveste. De asemenea, punem un accent deosebit pe valorizarea muncii, a responsabilizarii, a implicării personale a celor în situaţii vulnerabile pentru a se ajută. Transparenţa, consecvenţa, valorizarea relaţiilor cu cei pe care-i sprijinim, experienţa de 11 ani în domeniul serviciilor sociale, orientarea către soluţii durabile şi rezultate pe termen lung, şi nu doar cu efect imediat, considerăm că sunt tot atâtea atuuri ale fundaţiei noastre (Anca-Aurora Chiosea).

Fundaţia Cuvântul Întrupat este a treia organizaţie locală din campania PR România, ceea ce îmi dă din nou posibilitatea de a pune accent pe importanţa susţinerii de către comunitate, dar nu numai. Anul trecut, organizaţia a strâns 6010 lei, sumă care a acoperit costurile de masă pentru 35 de copii şi adolescenţi din cadrul Centrului Comunitar «La vale» din Galaţi pentru o lună şi jumătate. Cu siguranţă, suma nu este una semnificativă, dar este importantă având în vedere faptul că a ajutat în mod real centrul. De altfel, aceasta este prima campanie 2% in adevăratul sens al cuvântului, anul trecut redirecţionând către fundaţie cunoscuti, colaboratori apropiati sau prieteni.

Redirecţionarea celor 2 procente către Fundaţia Cuvântul Întrupat din Galaţi este doar unul dintre obiectivele campaniei noastre din acest an. Ceea ce ne propunem în primul rând este să-i ajutăm pe oameni să înţeleagă că ei pot să contribuie la rezolvarea problemelor din comunităţile lor şi să-i încurajăm să-şi folosească acest drept. În plus, noi considerăm că a ajuta este un privilegiu al fiecăruia dintre noi, o oportunitatea de implicare în calitate de oameni, responsabili într-o măsură mai mică sau mai mare de starea de vulnerabilitate, de sărăcie sau de dificultate în care se află semeni ai noştri (Anca-Aurora Chiosea).

Sumele strânse din campania din acest an vor fi folosite pentru a sprijini în continuare copii din familii vulnerabile din Galaţi prin servicii de tip centru de zi (asigurarea hranei şi a igienei personale, ajutor la lecţii, sprijin pentru accesarea de servicii medicale) şi pentru a derula un proiect ce vizează reducerea numărului copiilor care cerşesc în Galaţi. De asemenea, pentru că serviciile fundaţiei sunt integrate, vor continua să susţină şi familiile copiilor prin cursuri de alfabetizare pentru părinţi, dezvoltare de abilităţi parentale, mai ales în ceea ce priveşte creşterea, educarea şi dezvoltarea copilului. În afară serviciilor sociale directe oferite copiilor, adolescenţilor şi familiilor vulnerabile, alte priorităţi ale organizaţiei sunt încurajarea voluntariatului, creşterea implicării comunităţii (persoane fizice şi juridice) în sprijinirea categoriilor vulnerabile, activităţi de advocacy. 

Aurora ne-a povestit şi despre voluntarii Fundaţiei, oameni din toate categoriile sociale şi profesionale care au înţeles nevoia de a se implica în comunitate:  Recunoaştem importanţa voluntariatului, atât în ceea ce priveşte valoarea formativă pe care o are pentru copii, tineri şi nu numai, cât şi pentru potenţialul de a schimba în bine comunitatea. Implicarea benevolă a oamenilor reprezintă una dintre premisele importante ale dezvoltării spiritului civic, a solidarităţii umane. Dincolo de implicarea voluntarilor în activităţile fundaţiei, experienţa personală şi profesională a fiecăruia dintre ei a ajutat, în timp, la conturarea şi definirea unei metodologii de lucru clare care ghidează muncă noastră cu copiii şi părintii lor în cadrul fundaţiei (Anca-Aurora Chiosea).

Recunosc că nu ştiam despre activitatea acestei fundaţii şi acesta vreau să fie unul dintre avantajele acestei campanii. Chiar dacă nu putem direcţiona spre organizaţiile propuse, le vom cunoaşte activitatea şi vom ştii că în toate colţurile acestei ţări sunt oameni buni care fac lucruri bune. Găsiţi mai multe detalii despre activitatea Fundaţiei Cuvântul Întrupat pe site şi pe pagina de facebook. Articolul face parte din campania 2 % pentru cauza ta, o campanie de responsabilizare socială PR România pentru redirecţionarea 2% din impozitul pe venit către o organizaţie neguvernamentală (asociaţie sau fundaţie).  Aşteptăm propunerile voastre la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi veţi citi pe PR Romania poveştile ONG-urilor care au nevoie de noi.



Îi mulţumesc Ancăi-Aurora Chiosea, consultant dezvoltare organizaţională (voluntar), pentru propunere şi pentru informaţiile oferite.



Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP