28032024

Back Eşti aici:Home Articole ong-PR 2% pentru Fundaţia Principesa Margareta a României

2% pentru Fundaţia Principesa Margareta a României

Pin It

fpmrHristos a înviat! Sper că vacanţa de Paşte să vă fi găsit alături de cei dragi. Continuăm campania dedicată redirecţionării celor 2% din impozitul pe venit cu o organizaţie tare dragă mie. Poate pentru că sunt o mare admiratoare a monarhiei, poate pentru că mi se pare minunată varietatea de programe oferite de organizaţie sau poate doar pentru că îi port un respect deosebit ASR Principesei Margareta a României.


Din anul 2006, voluntarii Fundaţiei Principesa Margareta a României sprijină săptămânal zeci de vârstnici singuri, greu deplasabili şi cu dificultăţi materiale. Tinerii, vârstnicii şi întreaga comunitate au de câştigat din această întâlnire inter-generaţională unică, viaţa vârstnicilor capătă un nou sens atunci când aceştia nu se mai simt abandonaţi şi izolaţi, iar voluntarii câştigă experienţă, respect şi apreciere, se simt utili şi mai înţelepţi alături de noii lor prieteni. Fundaţia Principesa Margareta a României vă încurajează să direcţionaţi 2% şi să faceţi o alegere înţeleaptă, pentru bătrânii noştri. Există mulţi bătrâni uitaţi de lume. Ducând o viaţă izolată şi împovăraţi de griji materiale, singurul lor sprijin rămâne comunitate în care trăiesc. Noi, împreună cu cei care aleg să ne ofere cei 2%,, putem aduce culoare în orizontul întunecat al acestor oameni atât de singuri şi descurajaţi. (Ioana Petrea, Manager Fundraiser FPMR)

În anul precedent fondurile obţinute de la stat din redirectionrea celor 2% către Fundaţia Principesa Margareta a României au fost de aproximativ 50.000 lei. Acest fond a fost în totalitate alocat programului Niciodată Singur, pentru coordonarea proiectului şi sprijinul material de care beneficiarii vârstnici au mare nevoie. 

Un număr de peste 200 de voluntari sunt implicaţi anual în susţinerea programelor sociale şi educaţionale ale Fundaţiei. Majoritatea sunt implicaţi direct în activităţile operaţionale ale proiectelor Niciodată Singur şi Centrului Comunitar Generaţii, având un program săptămânal regulat. Alţii îşi oferă serviciile în beneficiul programului Tinere Talente, în sprijinul departamentului de comunicare şi atragere de fonduri. Ne bazăm foarte mult pe munca voluntarilor pentru că, fără dăruirea şi angajamentul lor, programele Fundaţiei noastre nu ar putea funcţiona. Împreună cu voluntarii noştri, putem îndeplini visele copiilor, tinerilor sau vârstnicilor care au nevoie de noi. 2% este un gest simplu, dar atât de frumos şi de util. Este o mare oportunitate, pe care fiecare dintre noi o are, pentru a contribui şi sprijini cauza în care crede, fără să coste nimic. (Ioana Petrea, Manager Fundraiser FPMR)

Pe site-ul fundaţiei puteţi găsi detalii despre proiecte, despre beneficiarii acestor programe şi despre echipa FPMR. Nu ştiu dacă veţi redirecţionata 2 % către fundaţie, dar cu siguranţă putem spune povestea mai departe. Nu ştiu dacă este doar o impresie, însă simt că anul acesta campania 2% a luat cu adevărat amploare. Văd în jurul meu tot mai mulţi oameni care iau foarte în serios această oportunitate de a ajuta o organizaţie prin aceste două procente, ceea ce înseamnă poate că am înţeles importanţa societăţii civile. Sau măcar suntem pe drumul cel bun...

Articolul face parte din campania 2 % pentru cauza ta, o campanie de responsabilizare socială PR România pentru redirecţionarea 2% din impozitul pe venit către o organizaţie neguvernamentală (asociaţie sau fundaţie). Aşteptăm propunerile voastre la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. şi veţi citi pe PR Romania poveştile ONG-urilor care au nevoie de noi.


Îi multumesc Ralucai Dinu pentru propunere şi Ioanei Petrea, Manager Fundraiser FPMR pentru informatii.

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP