Promovarea sectorului asociativ şi relaţia acestuia cu mass-media. Un studiu despre comunicarea în ONG-uri. Partea a III-a

Tipărire

: 21 Iunie 2009 |; Andreea Pana

Societatea românescă, societate de tip paternalist, este caracterizată prin dependenţa de stat, fiind obişnuită ca guvernul să îi satisfacă toate nevoile. Instituţiile guvernamentale însă se adresează unui public generalist, neavând resursele materiale şi umane pentru a acoperi toate grupele de nevoi. În acest scop, statul propune, prin delegare, organizaţiilor non-profit să acopere cererea suplimentară sau cererile variate ale publicului. Din cauza lipsei informaţiei, mulţi cetăţeni nu fac diferenţa între stat şi aceste organizaţii, considerându-le pe acestea din urmă "obligate să ajute indiferent dacă le permite sau nu obiectul de activitate, dacă au competenţă sau resurse" după cum afirmă Cristina Horia, Director Executiv al Fundaţiei Sensiblu.

ONG Rolului sectorului asociativ
Cristina Grigorean, Responsabil PR al Fundaţiei Habitat for Humanity Cluj, apreciază că "persoanele care înţeleg rolul unei organizaţii non-profit sunt cele care activează într-o astfel de organizaţie şi beneficiarii programelor implementate". Publicul larg în schimb are un nivel de înţelegere limitat, nu este conştient de importanţa sectorul asociativ într-o societate sănătoasă sau, mai pragmatic, ce poate face pentru ei o astfel de organizaţie. "Există carenţe foarte mari în înţelegerea activităţilor acestui sector" este de părere Alexandra Năstase, fost PR Manager al Fundaţiei Voluntari pentru Idei şi Proiecte, iar acest lucru se datorează în principal deficitului de informaţie sau lipsei unei expuneri constante a organizaţiilor non-guvernamentale prin proiectele implementate.
O grupă de stakeholderi care s-a arătat întotdeauna receptivă la iniţiativele organizaţiilor non-profit sunt tinerii care văd activitatea într-un ONG ca fiind valoroasă pentru dezvoltarea personală, dar şi ca un aspect important în pregătirea lor profesională. Alexandra Bârlădianu a constatat în acest sens evoluţia numărului de aplicanţi pentru programele asociaţiei studenţeşti AIESEC de la 2200 în 2007 la peste 2500 în anul 2008.

Cauze ale percepţiei limitate privind activitatea ONG-urilor şi soluţii asociate
Unul dintre motivele pentru care publicul nu înţelege activitatea, şi implicit rolul acestui sector, este lipsa informaţiei şi promovarea insuficientă. Alexandra Bârlădianu este de părere că "societatea românească nu are cum să conştientizeze valoarea ONG-urilor atâta timp cât nu le dă voce să vorbească, atâta timp cât nu le promovează proiectele şi valorile".
Insuficienţa resurselor de asemenea face ca "proiectele să nu dureze suficient de mult încât să devină cunoscute, atât ca nume, cât şi ca impact" după cum afirmă Anca Anton, vicepreşedinte al organizaţiei Team Work, rezultatul fiind un deficit de vizibilitate al sectorului terţiar faţă de publicul larg şi chiar faţă de beneficiarii săi.
Irina Jarrett Thorpe, Director Executiv al Fundaţiei Chance for Life este de părere că pentru a îmbunătăţi imaginea şi vizibilitatea ONG-urilor în rândul publicului ţintă trebuie să încercăm să ne asumăm un rol de educare a publicului şi de informare constantă a acestuia. Pentru a spori gradul de înţelegere a activităţii organizaţiilor de acest gen, existenţa unor activităţi constante şi cu rezultate vizibile este esenţială. "Publicul va înţelege rolul sectorului non–guvernamental pe măsură ce vede rezultatele muncii depuse" după cum afirmă Larisa Ispas, Coordonator Programe la Fundaţia Aldea Tudorache.

Societatea civilă - un sector în dezvoltare
Având în vedere preocuparea tot mai mare pentru responsabilitatea socială, atât corporativă cât şi individuală, s-a constatat o creştere a încrederii în aceste organizaţii de la an la an, "publicul larg începând să fie tot mai sensibil la importanţa sectorului non profit", după cum constată Cristina Grigorean.

Un exemplu în acest sens îl constituie prevederea 2% referitoare la posibilitatea direcţionării a 2 procente din impozitul pe venit în folosul unei asociaţii. Deşi în primul an al aplicării prevederii (initial în procent de 1 la sută) reacţia populaţiei a fost timidă, sumele importante care s-au strâns în fiecare an "vorbesc despre un comportament al cetăţeanului care tinde să recunoască importanţa sectorului non profit în conturarea unei societăţi româneşti tot mai responsabile şi atente la întâmpinarea variatelor nevoi ale segmentelor populaţiei" este de părere doamna Grigorean.

O altă dovadă a percepţiei tot mai favorabile a ONG-urilor o reprezintă campaniile derulate prin intermediul principalelor posturi de televiziune naţionale în sprijinul unor categorii defavorizate sau pentru protejarea mediului. Numărul mare de donaţii, respectiv de donatori, din toate categoriile sociale, precum şi numărul mare de voluntari care au răspuns pentru sprijinirea anumitor cauze sunt indicii ai faptului că acest sector este în creştere.

Organizaţiile non-profit -purtători de cuvânt ai comunitaţii?
Deşi idealul este ca ONG-urile să îndeplinească un "rol de porta voce" după cum declară Cristina Grigorean, să preia problemele comunităţilor şi să le introducă în agenda publică, acest rol de purtător de cuvânt al comunităţii este greu de asumat şi de împlinit şi "puţine sunt încă ONG-urile din România care pot duce cu adevărat la îndeplinire acest rol" după cum afirmă Larisa Ispas, Coordonator Programe la Fundaţia Aldea Tudorache. În acest scop, unele companii şi-au înfiinţat propriile fundaţii pentru a se implica direct în domeniile de interes, fără a mai apela la un mediator extern.

Dacă totuşi putem vorbi de o astfel de relaţie între o organizaţie non-profit şi comunitatea sa de beneficiari, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre relaţia între un ONG şi întreaga comunitate, o relaţie foarte dificil de construit în opinia Irinei Jarrett Thorpe. O astfel de legătură ar fi o resursă nepreţuită pentru o organizaţie a sectorului asociativ, însemnând, în termenii Directorului Executiv al Fundaţiei Chance for Life "o capacitate crescută de a atrage resurse din rândul comunităţii respective sau din rândul oricăror altor instituţii interesate de comunitatea respectivă". Aceste planuri par însă mai degrabă utopice în condiţiile absenţei sentimentului de apartenenţă la o comunitate a indivizilor pe de-o parte şi, pe de altă parte, a lipsei de solidaritate a organizaţiilor atunci când ar trebui să aibă o poziţie unitară faţă de un anumit subiect.

Simona Şerban, Director executiv al Fundaţiei Comunitare Cluj este de părere că în acest moment organizaţiile non-profit nu sunt conştiente de puterea pe care o deţin şi nu îşi asumă rolul de lideri care să le permită să devină "un partener de discuţie care să deschidă acel cerc închis putere-bani-impact".

Deocamdată sunt des întâlnite situaţiile în care organizaţiile care îşi reclamă dreptul de mediator între comunitate şi companii, cerându-le acestora din urmă dreptul la informare al comunităţii întâmpină reticenţă din partea companiilor, după cum constată Anamaria Bogdan, PR & Campaigning Manager al Asociaţiei Salvaţi Dunărea şi Delta.

Sectorul asociativ - partener de discuţie cu drepturi egale
În condiţiile în care numărul companiilor care consideră responsabilitatea socială o parte integrantă din misiunea lor este în continuă creştere, putem afirma că. mediul de afaceri caută recunoaşterea din partea comunităţii, "recunoaştere care nu se mai rezumă numai la aprecierea produselor sau serviciilor propuse publicului, ci si a acţiunilor colaterale celor aducătoare de profit şi care vizează activităţi de sprijinire a comunităţii în cadrul căreia respectivele companii îşi derulează activitatea" în opinia Cristinei Grigorean.

Din acest punct de vedere, putem vorbi de ONG ca un partener egal care acţionează la nivelul societăţii. Directorul Executiv al Fundaţiei Sensiblu împărtăşeşte această viziune considerând că există o mare deschidere către ONG-uri şi o dorinţă de parteneriat, dacă acestea din urmă îşi dovedesc seriozitatea şi trec testul credibilităţii. "ONG-urile nu sunt considerate neapărat purtători de cuvânt ai comunităţii dar le este acordat suficient credit pentru a fi abordaţi ca parteneri de discuţie cu drepturi egale şi li se recunoaşte expertiza" afirmă Cristina Horia.

Această situaţie este mai ales întâlnită la nivelul companiilor mari, multinaţionale (care au o cultură în acest sens) sau al celor care au deja o politică de responsabilitate socială şi care percep ONG-urile ca purtători de cuvânt şi agenţi de schimbare, "ceea ce rareori se întâmplă la nivel local", după afirmaţiile Annei Burtea, Director executiv al Fundaţiei Inimă de Copil.

În acest moment, pentru că sectorul nu a ajuns la maturitate, organizaţiile locale depind încă de susţinerea companiilor şi pot ajunge în situaţia de a-şi încălca codul etic. Putem lua exemplul unei organizaţii care militează pentru mediu şi care îşi asociază imaginea cu o companie care poluează care încearcă astfel să îşi îmbunătăţească imaginea publică.
O situaţie de cele mai multe ori exemplară apare în cazul asociaţiilor studenţeşti. Datorită fapului că majoritatea voluntarilor sunt studenţi, companiile sunt cu atât mai interesate să se stabilească o legătură cu aceştia în vederea unei viitoare colaborări. Rolul asociaţiilor este aşadar cel de mediator, "o punte de legatură credibilă între publicul ţintă şi sectorul privat, o interfaţă" în opinia Alexandrei Năstase, pentru o relaţie de tipul win-win: crearea unei reputaţii bune a companiei în rândul studenţilor, dar şi exprimarea opinilor studenţilor în faţa potenţialilor angajatori.

Vezi Partea I

Vezi Partea a II-a