29032024

Back Eşti aici:Home Interviuri Experti romani Simona Miculescu: Este timpul să înţelegem că a fi un bun jurnalist nu înseamnă automat a fi un bun PR-ist

Simona Miculescu: Este timpul să înţelegem că a fi un bun jurnalist nu înseamnă automat a fi un bun PR-ist

Pin It
Simona Miculescu, Ambasadorul României la ONU, vorbeşte într-un interviu acordat PR Romania despre provocările cu care s-a confruntat de-a lungul carierei sale, despre presa din România şi cea din SUA, dar şi despre importanţa practicării relaţiilor publice la nivel strategic.


simona_miculescuÎn România, ministerele se confruntă cu mari probleme legate de imagine. Care credeţi că ar fi soluţia pentru ministerele din România pentru a-şi îmbunătăţi componenta de comunicare?

As fi răspuns fără ezitare – înfiinţarea (în anumite cazuri) şi (în celelalte) amplificarea componentei de comunicare, dar restructurările care au loc în acest moment fac imposibilă o asemenea tendinţă. Aşa că eu consider că ar trebui să se acorde mai multă atenţie calităţii comunicatorilor din ministere, respectându-se, în procesele de selecţie, criterii strict profesionale, nu fiind robii celor subiective (preferinţe politice sau personale). Pe de altă parte, de prea multe ori, din raţiuni de popularitate, probabil, unele ministere angajează jurnalişti cunoscuţi în poziţii de specialişti în relaţii publice, care nu au nicio calificare în acest domeniu. Este timpul să înţelegem că a fi un bun jurnalist nu înseamnă automat a fi un bun PR-ist, pentru că e vorba de o altă profesie, chiar dacă mijloacele şi tehnicile ei sunt relativ similare...Un PR-ist care are la bază profesia de jurnalist, dar are studii şi in domeniul PR-ului deţine, ce-i drept, un avantaj pentru că stie deja aşteptările şi nevoile partenerului de comunicare, deci pot să colaboreze mult mai usor. Dar a pune semnul egal între jurnalist şi PR-ist este o greşeală.

Sper că şi în România instituţiile şi organizaţiile conştientizează din ce în ce mai acut faptul că au nevoie de o reputaţie strategic consolidată, de o imagine mai puternică şi mai credibilă şi asta se va reflecta prin multitudinea cerinţelor şi creşterea respectului pentru practicienii de PR. Dar toate acestea vor necesita şi o permanentă actualizare şi dezvoltare profesională a PR-iştilor!

Pentru toate acestea există o organizaţie în România care poate să ajute foarte mult şi o face – este vorba de Asociatia Română a Profesioniştilor de Relaţii Publice.

 

În ce mod consideraţi că se schimbă fluxul comunicării în contextul actual, în care transformarea unei informaţii în ştire poate parcurge drumul online-media tradiţională?

Este evident că accentul se pune din ce în ce mai frecvent pe comunicarea integrată, care străbate toate canalele de difuzare şi audienţele cu şi mai mare viteză şi eficienţă în atingerea scopurilor ei. Tehnologia, care este şi epicentrul relaţiilor publice internaţionale, metamorfozeaza circuitele tradiţionale informaţionale şi inversează, câteodată, procesele cu care suntem noi obisnuiţi. “Era dotcom”, care a revoluţionat inclusiv domeniul relaţiilor publice internaţionale, va ajuta şi în continuare la identificarea unor noi instrumente şi vehicule de comunicare. Globalizarea jurnalismului şi, în paralel, a relaţiilor publice, care se desfăşoară deja în forţă, este la ordinea zilei în mileniul III şi ne rezervă şi mai multe surprize în viitorul apropiat.

Presa din România se confruntă cu o lipsă acută a transparenţei şi cu probleme etice în ceea ce priveşte relaţia practician de PR-jurnalist. Aţi lucrat multă vreme în România ca Purtator de cuvânt MAE, dar aţi lucrat şi în SUA, ca Ambasada Romaniei timp de patru ani, iar acum ca Ambasador al României la ONU. Care sunt diferenţele pe care le-aţi observat în intercaţiunea cu jurnaliştii din România, repsectiv din SUA, din punctul de vedere al eticii?

În primul rând, în SUA, absolut fiecare organizaţie de media are propriul său cod etic şi, pe deasupra, îl şi respectă. Pe de altă parte, în ce priveşte mass media americane, conceptul general de evoluţie a presei prin dezvoltarea spiritului critic al cititorilor, prin fidelizarea audienţei, prin eliminarea dependenţelor financiare şi prin cristalizarea informaţiei, este practic corelat cu un proces de schimbare a rolului acestui element cheie al democraţiei, prin instituirea unui cadru legal care să garanteze libertatea şi autonomia presei, renunţarea la monopolul mediei electronice, precum şi diversificarea pregătirii noilor jurnalişti.

În perioada 2006-2007 aţi fost consilier al Guvenului Irakian pe probleme de comunicare publică. Ce provocări v-a adus această poziţie?

Am activat între 2006 şi 2007, în Irak, pe postul de consilier principal pe probleme de informaţii, educaţie şi comunicare al guvernului irakian. Misiunea pe care am avut-o a fost extrem de solicitantă, din cauza lipsei de cunoaştere, de către partenerii irakieni, a celor mai elementare noţiuni de PR (după zeci de ani de propagandă) la care s-au adăugat  riscurile semnificative de securitate personală pe care mi le-am asumat. Adevarul e că, aşa ca orice societate forţată la tăcere de-a lungul unei îndelungate dictaturi, societatea irakiană are nevoie mai mult ca oricand să înveţe să comunice, să confere transparenţă maximă instituţiilor sale publice. Comunicarea este, pe de altă parte, şi o terapie pentru această naţiune care este profund marcată de tragedii în fiecare zi. Am avut parte de importante realizări pe planul promovării comunicării publice, printre care şi elaborarea şi publicarea primelor două manuale de relaţii publice în limba araba pe piaţa irakiană, unul care sintetizează principiile şi instrumentele principale ale comunicării publice şi poate fi un instrument util în domeniu atât pentru instituţiile guvernamentale, pentru organizaţiile neguvernamentale cât şi pentru companiile de business şi un al doilea care tratează în profunzime comunicarea în situaţii de criză.

 

Evaluarea muncii comunicatorului şi instrumentele utilizate reprezintă teme intens dezbătute. Cum se evaluează însă munca unui purtator de cuvânt?

Evaluarea purtătorului de cuvânt are aceiaşi parametri generali cu cei ai biroului de presă sau al celorlalţi comunicatori. Evaluarea devine cu atât mai importantă cu cât mediul politic, social şi economic actual este marcat profund de o criză al cărei impact continuă să se propage, aşa că se vorbeşte din ce în ce mai mult despre eficienţă. Eficienţă la nivelul societăţii, al companiilor, al guvernelor, dar şi la nivel individual. Deşi lumea PR-ului este una complexă şi intangibilă, ce se bazează în general pe concepte pur creative şi pe rezultate necuantificabile în plan material, presiunile externe şi cerinţele profesionale îi obligă pe specialiştii în comunicare să abordeze cu mai multă atenţie aspectul evaluării.

În ciuda tuturor noilor provocări cum ar fi universul social media, metodele pe care se bazează cele mai multe dintre evaluări au rămas în mare măsură cele tradiţionale. Evaluările se concentrează, aşadar, în principal pe numărul de articole şi interviuri publicate, cel de citate redate în presă, numărul de cititori, trafic pe site-uri, vizitatori unici sau diverse feedback-uri asupra prestaţiilor purtătorului de cuvânt şi a calităţii relaţionării sale cu mass media.


În cazul corporaţiilor, se vorbeşte despre existenţa unei sinergii între globalizare şi localizare, ceea ce a dat naştere conceptului de "glocalizare". Credeţi că poate fi vorba de glocalizare şi în cazul relaţiilor publice internaţionale?

Tot ceea ce vizează corporaţiile se aplică perfect şi relaţiilor publice internaţionale pentru că acestea s-au nascut chiar datorită expansiunii companiilor de business. Mi se pare notabil faptul că Roland Robertson a propus o variantă paronimică pentru globalizare şi anume „glocalizare”, noţiune care vine să completeze semantic conţinutul celei dintâi şi să „îmblânzească” oarecum teoriile care vedeau în globalizare ceva „universal şi unidimensional”. „A fi glocal” echivalează cu „a fi local”, dar „a acţiona global” şi cu efecte globale, deci localul trebuie perceput ca aspect al globalului. Globalizarea înseamnă în egală măsură concentrare şi intersectare a culturilor locale, ceea ce constituie esenta relatiilor publice internaţionale.
Termenul “glocalizare” rămâne, însă, un concept perfectibil, mozaicat, cu multe faţete şi cu irizări (auto)reflexive.


În cartea "Relaţii Publice internaţionale -negocierea culturii, a identităţii şi a puterii" afirmaţi: "Relaţiile publice ar trebui puse pe lista ştiinţelor, disiplinelor despre care managerii din orice domeniu ar trebui să aibă cel puţin cunoştinte minime de lucru." Totuşi, pe piaţa din România, relatiile publice sunt departe de a fi percepute ca o disiplina ce îşi are locul la nivel de management. Cum credeţi că vor evolua lucrurile în România din această perspectivă?

Relaţiile publice (inclusiv cele internaţionale) sunt deja vitale pentru orice manager. Puţini directori ajung în poziţii de vârf sau aproape de acestea fără să aibă măcar un nivel minim de cunoaştere a fiecărui tip important de activitate derulată de companie. A fost o vreme când managementul era considerat de unii a fi în totalitate o artă pură, necontaminată de influenţe incerte. Aceia care conduceau puteau să se mute dintr-o industrie în alta fără a pierde nimic. Acum însă, situaţia s-a modificat. Astăzi, managerii au nevoie de o combinaţie sănătoasă între aptitudini universale, generale şi cunoştinţe specifice, inclusiv de PR. Eu cred că, pornind de la exemplu companiilor multinaţionale prezente în România, şi restul managerilor se vor contamina şi vor înţelege că, fără temeinice cunoştinţe de PR, nu au şanse de reuşită deplină în conducerea modernă şi eficientă a unei companii sau a unei organizaţii.

 

Care a fost cea mai dificilă situaţie de comunicare cu care v-aţi confruntat la nivel profesional şi cum aţi soluţionat-o?

Îmi vin multe exemple în memorie, mai ales din anii petrecuti în Kosovo şi Irak, în condiţii aproape imposibile nu doar de trai ci şi de muncă, în care situaţiile dificile erau la ordinea zilei…Dar prefer să dau un exemplu din România anului 1999, imediat după bombardarea Iugoslaviei de către NATO. Eram purtător de cuvânt la MAE şi lucram la cabinetul ministrului Andrei Pleşu – o experienţă foarte îmbogăţitoare din punct de vedere uman şi intelectual. Cea mai dificilă perioadă ca purtător de cuvânt s-a consumat în acel an de graţie, pentru că eram nevoită să conving presa şi, prin intermediul său, naţiunea română (care era şi cred că mai este profund pro-sârba, din raţiuni istorice) că NATO are dreptate în demersul său distrugător! A fost un exerciţiu de persuasiune foarte greu, în care a trebuit să fiu mereu pregătita psihologic pentru câte un atac jurnalistic, să am mereu argumente convingătoare dar, fiind în strânsă legătură cu omologii de la celelalte instituţii de siguranţă naţională şi creând o relaţie de lucru excelentă cu purtătorul de cuvânt al NATO la vremea aceea – Jamie Shea – ne-am corelat perfect şi, în cele din urmă, am reuşit.


Simona Miculescu deţine funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar, Reprezentant al României pe lângă Naţiunile Unite, desfăşurându-şi activitatea la New York.

A obţinut titlul de Doctor în Litere Magna Cum Laudae la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca în 1999, iar studiile sale de PR includ şi diploma de "Public Relations Professional", obţinută la universitatea americană "George Washington".

Experienţa sa în comunicare şi diplomaţie publică cuprinde posturile de director al Direcţiei Relaţii cu Presa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (1993-1994), purtător de cuvânt al MAE şi consilier al ministrului afacerilor externe în 1993 şi 1999, consilier de presă al Ambasadei României în SUA  (Washington DC, 1994-1998) şi pe cea de coordonator al Departamentului de Informaţii Publice, Misiunea OSCE din Kosovo, Priştina (1999–2000).

Preocupările sale în domeniu includ şi experienţa de coordonator şi realizator al primului modul de comunicare din cadrul Academiei Diplomatice, MAE (Bucureşti, 1999–2000), cea de coordonator şi realizator al primelor cursuri de comunicare pentru partidele politice din Kosovo (2000), ca şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice din România (2003-2005), mandat în timpul căruia s-a implicat entuziast în promovarea şi consolidarea profesiei de specialist în relaţii publice în ţara noastră.

Cariera sa academică include poziţia de profesor asociat, autor al primului curs românesc de relaţii publice internaţionale, la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice "David Ogilvy", SNSPA (2001-2004), precum şi postura de conferenţiar universitar dr., autor al primului curs de comunicare internaţională la o facultate fără profil de specialitate, în cadrul Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene - Universitatea Spiru Haret (2002-prezent).

Devenind prima femeie din România cu rang diplomatic de ambasador, a îndeplinit, între 2000 şi 2004, funcţia de Consilier Prezidenţial şi Coordonator al Departamentului de Relaţii Internaţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale a României.

Între 2006 şi 2007 amb. Simona Miculescu a fost prima femeie-specialist în comunicare din Romania care a lucrat în Irak, unde a activat în calitate de Consilier principal al Guvernului irakian pentru informaţii, educaţie şi comunicare. În această calitate a publicat primele două cărţi de relaţii publice din această ţară – "Fundamentele relaţiilor publice" şi "Comunicarea în situaţii de criză – concept cheie în PR", care se adaugă la celelalte volume publicate în domeniu în România, precum şi la postura actuală de coordonator al Colecţiei de relaţii publice internaţionale a Editurii Curtea Veche.

Interviu realizat de Rebeca Pop, Editor PR Romania. Copyright 2010 PR Romania, Forum for International Communications

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP