Cristina Hanganu se alătură echipei Lidl în poziţia de director de comunicare şi CSR

Cristina Hanganu 2Începând cu luna septembrie 2016, Cristina Hanganu ocupă poziția de Director de Comunicare și CSR în cadrul companiei Lidl România. Poziția este nouă și a fost creată ca urmare a dezvoltării rețelei de magazine Lidl pe piața din România, dar și datorită rolului strategic pe care comunicarea și implicarea în comunitate îl au pentru companie.

Din acestă funcţie, Cristina Hanganu va coordona activitățile de PR, Social Media, Comunicare internă, dar și acțiunile de responsabilitate socială. Poziția a apărut ca urmare a dezvoltării constante a companiei, care a ajuns în prezent la un număr de 200 de magazine, răspândite în întreaga țară. Încă de la intrarea pe piața din România, Lidl a dorit să fie aproape de consumatori, prin proiecte dedicate pentru aceștia și implicarea activă în soluționarea problemelor identificate în comunitate.

Cristina Hanganu are o experiență de peste 20 de ani în domeniul comunicării, petrecuți deopotrivă în companii multinaționale și locale, printre care Connex (actual Vodafone), Michelin, Media Pro, Intact Media Group, cât și agenții de comunicare. Ariile sale de expertiză acoperă toate domeniile comunicării și includ elaborarea strategiilor de comunicare corporativă, comunicarea de criză, relațiile cu media, comunicarea internă și CSR.