29032024

Back Eşti aici:Home News PR News: Tendinte si Cercetari Social Networks Conference 2011: Fast Forward

Social Networks Conference 2011: Fast Forward

Pin It
Pe 7 iulie a avut loc Social Networks Conference, conferinţă de marketing şi social media, primul eveniment din ţară care îşi propune să ofere strategii şi tactici de marketing în cele mai utilizate reţele sociale în România. Iată şi câteva idei interesante colectate de la faţa locului:

  • Cum să navighezi spaţiul reţelelor sociale mai bine şi să profiţi de toate avantajele oferite de acestea. Guy Kedar, Social Media and Emerging Platforms Manager, MEC EMEA, vorbeşte despre ce înseamnă planificarea în mediul online, planificare care ar trebui să ia în considerare cum anume se construieşte traficul de conţinut şi utilizatori. Fiecare reţea socială are un rol diferit, drept pentru care fiecare dimensiune trebuie capitalizată după ce în prelabil se alege reţeaua socială potrivită. Deşi dominaţia Facebook creşte la nivel global în detrimentul altor reţele de socializare, aceasta nu este decât un element parte din întregul univers geo-social, de aceea abordarea trebuie să fie una de tip holistic. Brandurile redirecţionează utilizatorii către paginilor lor online de branduri, crescând baza de fani şi rata de engagement dar în acelaşi timp le lipsesc soluţii mai bune de monitorizare. Întrebarea care se pune este cum reuşeşti să menţii relaţia pe termen lung şi mai ales ce valoare adăugată poţi aduce tu ca brand audienţei target.
  • social_networks
  • Top 25 de campanii româneşti în reţelele sociale potrivit notorietăţii – Avon, Coca-Cola, BCR, Orange, Cosmote, ING, Vodafone, BRD, Nokia, Doncafe, câteva branduri care au implementat puternice campanii în social media potrivit unui studiu Daedalus Millward Brown, studiu disponibil pentru consultare aici. Harta campaniilor de comunicare în social media s-a bazat în mare parte pe comunicarea de brand la categorii precum băuturi, telecom, produse de îngrijire, personală/curăţenie. O campanie în social media se bazează pe interacţiune şi ia în calcul o schimbare pozitivă de percepţie. Concluzia studiului este că, în general, majoritatea campaniilor s-au dus mai mult către schimbarea imaginii brandurilor.  Ceea ce înseamnă că nu e neapărat nevoie să fii un brand mare pentru a avea un impact major sau să schimbi opinii, contează mai mult mecanismul utilizat şi creativitatea pusă la bătaie. Daniel Enescu, Director General, Daedalus Group, consideră că brandurile vor migra tot mai mult dinpre TV spre online. Doar că brandurile nu s-au adaptat încă perfect la noul mediu de comunicare, conţinutul fiind încă conceput după tipare clasice. Ceea ce înseamnă că folosim noi medii, dar nu adaptăm încă perfect conţinutul.
  • Află ce vor consumatorii tăi şi apoi implică-i pentru a interacţiona cu brandul tău şi mai ales pentru a-i motiva, după cum ne sugerează şi Jiri Voves, Director Socialbakers. Pentru a crea valoare pe termen lung nu numai pe facebook, ci în general pe reţelele sociale, brandul are nevoie de o prezenţă permanentă şi puncte de contact. Totodată, trebuie ţinut cont de faptul că pe facebook nu se poate face o monitorizare ca pe un website. Trebuie mutată atenția spre activitatea de pe wall și modul în care se răspunde la ceea ce se postează pe pagina de facebook. De aceea, contentul trebuie să fie diversificat și optimizat astfel încât să se vadă ce funcționează cu adevărat.
  • Forumurile reprezintă o masă critică – Cătălin Teniţă, Treeworks, a vorbit despre importanţa tot mai mare a forumurilor datorită faptului că oferă clustere pe interese şi o implicare şi loialitate crescută. Acest lucru s-a întâmplat pe fondul unui ”grad de expirare” a blogosferei, mai puţine bloguri active faţă de 2010, blogurile nemaifuncţiond ca o reţea cum se întâmpla acum 3-4 ani, a mai adăugat Cătălin Teniţă.
  • We are living in the world of content - Stefanos Karagos, Managind Director – Information Alchemist, XPLAIN. Brandurile trebuie să ofere soluții și să participe la o comunicare generală și mai ales una bazată pe intercațiune directă prin canale ca twitter sau facebook. De aceea conţinutul trebuie personalizat în consecinţă. Este important să se măsoare nu numai gradul de implicare al fanilor, dar şi gradul brandului. Un studiu realizat de McKinsey în 2010 arată faptul că peste 73% dintre deciziile consumatorilor se bazează pe WOM. De aceea, Stefanos Karagos recomandă să se treacă dincolo de numărul fanilor şi transformarea acestora în forţe virtuale sau adepţi ai brandului tău capabili de a face recomandări influente mai departe.
  • PEPSI. Şi ieri. Şi azi. Not just big numbers. Adriana Nestoriuc, Group Brand Manager CSD PepsiCo România, a vorbit despre strategia digitală Pepsi. Targetul a fost să construiască o comunitate solidă şi stabilă care să răspundă tuturor provocărilor trimise. Una dintre provocările care au implicat puternic baza de fani şi a conectat online-ul cu offline-ul a fost schimbarea packaging-ului de Pepsi Twist printr-o aplicaţie pe facebook prin care peste 2000 de fani au votat, 78% au ales noua sticla, strângând 1200 de share-uri.  Din iulie, sticla se găseşte pe piaţă, ducând la îndeplinire promisiunea.
  • Lansarea variantei româneşti a uberVU - Zurf, primul instrument de monitorizare a reţelelor sociale lansat de grupul BBDO, prezentat de Cristian Pantazi, Director de Creaţie, Kaleidoscope. Zurf reprezintă un instrument complex de monitorizare calitativă şi cantitativă pentru social media ce evidenţiază sentimentul din jurul brandului conform exprimărilor semantice în limba română şi oferă o interfaţă simplificată de acces la graficele şi diagramele analitice. Această lansare vine tot mai mult pe fundalul faptului că brandurile vor să investească din ce în ce mai mult în social media, dar se arată circumspecte în privinţa investiţiilor efective.
  • Dacă Linkedin ar fi o ţară, ar fi a 12-a cea mai mare din lume – Cristian Manafu. Linkedin, deşi este un instrument care a beneficiat de mai puţină atenţie, totuşi are nevoie de o atenţie specială. A ajuns la peste 100 de milioane de utilizatori la nivel mondial, iar în România a beneficiat de o creştere rapidă, ajungând la peste 400.000 de conturi. Avantajele esenţiale pe care Linkedin le oferă sunt targetarea după industrie, companie şi geografie. Linkedin oferă mai ales utilizatorilor o imagine din spatele brandurilor, le umanizează.
  • 31 de lucruri practice pe care le-am învăţat despre facebook – Costin Radu, The Geeks. Iată cum ar trebuie să arate o prezentare venită dintr-o experienţă personală bogată şi care nu mai are nevoie de alte explicaţii în plus.
    A relatat pentru PR Romania Florina Baciu
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP