Edelman măsoară încrederea pentru al zecelea an consecutiv. Rezultatele Barometrului de Încredere Edelman 2009

Richard Edelman dezvăluie rezultatele Barometrului de Încredere Edelman din 2009, în care analizează sentimentul de încredere la nivel global, incluzând atitudinile oamenilor faţă de mediul afacerilor, guvern, presă şi alte instituţii.

Barometrul de Încredere Edelman din 2009 reprezintă cel de-al zecelea sondaj despre încredere şi credibiliate realizat de firma de cercetare Strategy One şi a constat în interviuri telefonice de câte 30 de minute, efectuate în perioada 5 noiembrie - 14 decembrie 2008. În total au fost intervievaţi 4,475 de respondenţi, împărtiţi în două categorii de vârstă (25-34 şi 35-64), cu studii superioare, consumatori de media care urmăresc ştirile de cel puţin câteva ori pe săptămâna. În 2009, studiul a fost extins la 20 de ţări şi 5 continente.

Printre rezultatele Barometrului de Încredere Edelman de-a lungul timpului se numără următoarele observaţii:
2001 – influenţa ONG-urilor este în creştere
2004 – companiile americane din Europa se confruntă cu un deficit de încredere
2005 – încrederea trece de la autorităţi la persoanele din acelaşi grup social/ de pe acelaşi nivel ierarhic
2007 - Mediul afacerilor este mai credibil decât Guvernul şi media
2008 – tinerii influenţatori se bucură de o încredere mai mare în mediul afacerilor


În urma analizării rezultatelor din 2009, s-a putut observa că încrederea în companii a scăzut dramatic în SUA (de la 58% la 38%), fiind practic cel mai scăzut nivel de încredere măsurat în cei 10 ani de activitate ai studiului. De asemenea, o scădere a nivelului încrederii faţă de mediul de afaceri şi companii se înregistrează şi în Canada şi Australia. În Europa Occidentală încrederea în mediul de afaceri şi companii s-a menţinut la un nivel scazut, neînregistrându-se scăderi semnificative. Spre deosebire de situaţia din America de Nord şi Europa, în ţări precum Brazilia, China şi India încrederea în sectorul afacerilor a crescut.

Conform Barometrului, ONG-urile sunt cele mai de încredere instituţii la nivel global, exceptând anumite zone din Asia. De asemenea, tehnologia şi biotehnologia continuă să fie cele mai de încredere sectoare industriale, la polul opus aflându-se băncile, agenţiile de media şi companiile de asigurări. În SUA s-a înregistrat o scădere a încrederii la nivelul tuturor industriilor, spre deosebire de Europa, unde s-au constat scăderi ale nivelului încrederii în raport cu trei industrii cheie: automobile, energie şi domeniul bancar.

Richard Edelman sugerează şi o soluţie pentru ieşirea din această criză a încrederii: "Cred că răspunsul este o combinaţie de politici sigure şi comunicare constantă".

Mai multe informaţii privind Barometrul de Încredere Edelman din 2009 sunt disponibile pe site-ul www.edelman.com/trust