28032020

Back Eşti aici:Home News PR News: Tendinte si Cercetari Recesiunea creşte interesul clienţilor pentru evaluare

Recesiunea creşte interesul clienţilor pentru evaluare

Pin It

evaluare_prConform unui studiu realizat asupra sectorului evaluării, clienţii sunt tot mai interesaţi de măsurare şi evaluare, din dorinţa unor dovezi mai bune că propriile programe de PR sunt eficiente.


Monitorul Internaţional al Afacerilor, realizat de AMEC (Asociaţia internaţională pentru Măsurarea şi Evaluarea Comunicării), o entitate cu o creştere rapidă, raportează faptul că marea majoritate a clienţilor cer dovezi mai clare cu privire la eficacitatea programului de PR, 77% dintre membrii AMEC identificând această tendinţă.

 

Alte rezultate relevante ale studiului sunt:
•    92% dintre membrii AMEC au raportat creşterea interesului clienţilor pentru măsurarea social media
•    Clienţii sunt din ce în ce mai sensibili la preţ (92%)
•    69% dintre membrii care au luat parte la studiu au raportat că specialiştii în achiziţii sunt din ce în ce mai implicaţi în achiziţionarea de servicii de măsurare şi evaluare.

Rezultatele au fost date publicităţii în data de 10 iunie, cu ocazia inaugurării de către AMEC, în parteneriat cu Institute for Public Relations, a 1st European Summit on Measurement in Berlin, un eveniment de 3 zile care s-a bucurat de participarea unor delegaţi din 29 de ţări.

 

Alte aspecte interesante ale studiului sunt:
•    Cererea clienţilor pentru servicii de măsurare a comunicării online a crescut de la 29% în 2008 la 41% în 2009.
•    O creştere puternică a fost identificată şi în cererea clienţilor pentru evaluarea serviciilor de difuzare media (până la 15% in 2008 si 25% în 2009).
•    77% dintre clienţi aleg să dezvolte programe sau proiecte într-o singură ţară.
•    Totuşi, membrii AMEC sunt precauţi cu privire la condiţiile din acest domeniu datorită recesiunii, 54% dintre ei considerând că piaţa se va înrăutăţi în următoarele 12 luni.

Barry Leggetter, Director Executiv al AMEC, a spus: “Este ironic, dar a fost probabil nevoie de o recesiune pentru a se genera o schimbare în recunoaşterea valorii pe care o evaluare adecvată o poate aduce unui program de PR.”

Leggetter a mai declarat că interesul crescut în măsurare a subliniat chiar creşterea AMEC – 36% în ultimele 12 luni – în special cu sprijinul agenţiilor de monitorizare a mijloacelor media tradiţionale (PCA) care devin în număr din ce în ce mai mare membri AMEC şi furnizează servicii de analiză şi consultanţă.



Notele editorilor:
AMEC este Asociaţia Internaţională pentru Măsurarea şi Evaluarea Comunicării, un organism profesional şi un institut global pentru agenţii şi practicienii care prestează servicii de evaluare media şi cercetare în domeniul comunicării.

AMEC are în prezent membri în 22 ţări, inclusiv: Argentina, Australia, Belgia, Croaţia, Franţa, Germania, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Malaiezia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Olanda, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie şi SUA.


Sursa: http://www.iccopr.com/news-event/News.aspx

Pin It

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black