GMP PR - Jurnal de agenţie



ioana_manoiu2Viaţa într-o agenţie de PR este despre prezentări, întâlniri, telefoane, evenimente, brainstorming-uri şi pitch-uri. Despre deadline-uri aproape imposibile şi treceri de la un domeniu la altul în viteză. Despre stres şi presiune ca stil de viaţă. Toate aceste lucruri ar putea deveni într-o zi insuportabile, dacă n-ai fi înconjurat de oameni care să te energizeze şi să te inspire.

Am încercat la GMP PR să creez un astfel de loc. Dintr-un motiv egoist. Să-mi facă mie plăcere să vin la birou. Să fie fun. Şi, din experienţă, ştiam că atunci când este fun la birou, rezultatele vin de la sine.

Am căutat oameni diferiţi de profilul clasic al “fetelor de PR”. N-am vrut domnişoare bine crescute, elegant îmbrăcate care să stea cât este nevoie peste program. Şi preferabil, nici o echipă exclusiv feminină. Am căutat oameni trăzniţi, care să muncească cât trebuie şi să o facă relaxat. Mi-am dorit ca, pe lângă talent şi experienţă, să aibă focul interior, curajul şi nebunia de a schimba lumea. Am căutat oameni complet diferiţi unii de alţii. Care să-şi iubească job-ul, dar să iubească viaţa în primul rând, dincolo de job. Cu hobby-uri şi idei, umani, cu zile mai bune şi mai proaste. Care să râdă şi să vorbească mult.

Iniţial am crezut că sunt idealistă, în căutarea unui profil imposibil de găsit în PR. Dar i-am găsit, iar zilele alături de ei sunt fascinante. Cătălina colecţionează pistoale şi cuţite şi promovează localitatea Făcăeni. Drept urmare, sediul nostru este plin de postere de sensibilizare. Anatea a lansat mişcarea norilor la ea în bloc, punând zilnic pe oglinda din lift mesaje optimiste. Mişcarea a luat amploare şi a ajuns la Street Delivery şi în social media. Baieţii de la BTL şi-au intitulat mansarda BTL lounge, iar pe uşa scrie “Girls not allowed”. Ne lasă înăuntru cu condiţia să facem “consumaţie minimă şi discuţii de calitate”. Şoferul nostru Cosmin are un cercel în limbă, iar asistenta noastră, Gabi, face grătare pe balcon.

În vila noastră albă de la Universitate, ziua începe cu micul dejun. O masă pătrată, care mereu e prea mică, îi dă un aer de bucătărie de apartament, unde vii dimineaţa “la omletă şi cafea”.

Facem brainstorming-uri la parter, în sala de bibliotecă. E amenajată ca o sufragerie, iar în bibliotecă avem cărţile noastre preferate.

În fiecare vineri, ne întâlnim la etajul 2, la BTL, pentru status. Tot aici, la sfârşitul fiecărei zi de luni, se organizează Ceremonia de Decernare a Stelelor – premiile lunare date de colegi pentru întâmplările notabile din ultimele 30 de zile. ics_pisica

Când a venit la noi, Ics abia dacă mergea. Avea câteva săptămâni şi l-au salvat colegii de la BTL dintr-un panou electric. Operaţiunea de salvare a rămas neclară pentru mulţi, dar ne-am ales cu o pisică mică, albă şi extrem de murdară. Între timp, s-a transformat într-un motan jucăuş, care creşte ciudat de repede şi scrie activ pe Facebook.

În pauza de prânz, Simona de la bucatărie, cea mai creativă bucatareasă, reuşeste să facă faţă gusturilor fine a 20 de oameni. Spre după amiază primim un mail de la Gabi cu titlul “Eclere de la Chocolat, cineva?”

Ştiu că sunt subiectivă când spun ca e frumos la noi, fiindcă mie îmi place. Şi evident că viaţa de agenţie este mult mai stresantă şi mai imprevizibilă de-atât. Dar cu oameni speciali în jurul tau, un lounge la mansardă şi o pisică albă pe genunchi, lucrurile par câteodată atât de simple şi de frumoase …



Ioana Mănoiu este din 2005 Managing Partner al agenţiei GMP PR. Şi-a început cariera în PR în 2000, la Graffiti BBDO, unde a lucrat până în 2005, ultima poziţie ocupată fiind aceea de PR Director. Are o experinţă de zece ani în relaţii publice, până în prezent dezvoltând şi implementând strategii de comunicare pentru companii locale şi internationale precum: Automobile Dacia, PepsiCo Beverages International, Henkel Romania, Wrigley, Unilever, Cosmote, Gabriel Resources-Rosia Montana şi Terapia. A absolvit facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, iar din 2007 a urmat cursurile de MBA ale Codecs, finalizate cu un certificate professional în management şi o diplomă profesională în management. 

GMP PR oferă servicii de consultanţă, corporate & brand communication, media relations, issue & crisis management, comunicare internă şi organizare de evenimente. În 2006, GMP PR a fost desemnată Agenţia de PR a Anului la Romanian PR Award, iar în 2007 Newcomer European Agency of the Year în cadrul European Excellence Awards.