Crenguța Roșu: Etica ar putea fi considerată unul din elefanții din încăperea PR

Crenguta Rosu 4

Îmi amintesc de o butadă “clientul este regele și presa mi-e stăpânul” și cred că punctează una dintre cele mai importante serii de posibile conflicte morale. De fapt, cred că arată și o posibilă soluție - și anume orientarea comună către interesul public, în primul rând – Crenguța Roșu, Managing Partner, DC Communication, în dezbaterea PR România despre „Etică în PR”.

Considerați că ar trebui să vorbim mai mult despre etică în PR – în școli, organizații și în spațiul public?

Circula pe net o caricatură în care, într-o sală de curs, unde se discuta subiectul etica, unul dintre participanți îi spune trainerului « înțeleg ce spuneți, dar asta intră în contradicție cu ce am învățat ieri la cursul de contabilitate ».

După cum văd lucrurile în jurul meu, mai ales în ultimii ani, mi-e teamă că vorbim și puțin, și nepotrivit, având în vedere importanța temei pentru profesie.

Etica ar putea fi considerată unul din elefanții din încăperea PR, o industrie în care cea mai discutată și aparent atractivă față pare să fie cea de «spin master». Un statut cu accente misterioase, știți clișeul, mintea genială care face diversiuni pentru a scăpa de un subiect nedorit, obține miraculos atenția publică și altele asemenea. În «mitologie», accentul cade mai puțin pe buna cunoaștere a mediului, a publicurilor sau pe urmărirea agendei publice sau pe abordarea strategică și, prin urmare, mai puțin pe un set de competențe care sprijină obiectivele organizației și mai mult pe «miraculos», «a trage sfori».

Ar mai fi de adăugat faptul că există mai multe bătălii de dus pe frontul eticii: cele profesionale directe, cele cu care se pot confrunta clienții și apoi cele privind poziționarea socială mai largă, din mediu.
 
Dacă ar fi să schițăm un tablou al problemelor etice în industria locală de PR, cu ce ar trebui început?

Cred că onestitate și integritate ar putea fi primele. Urmărind dialogurile de pe diferitele thread-uri publice observăm adesea «lasă PR-u’, zi-o cum e, pe bune» sau în fața unei explicații în apărarea unui subiect se comentează «ăsta-i PR», cu semnificația negativă de informație neadevărată. Asta ar putea indica, prin frecvența apariției, că există cel puțin o problemă de percepție în privința lipsei de onestitate și/ sau de integritate.

Misiunea comunicatorului este să își promoveze și protejeze clientul prin informare corectă și utilă pentru diferitele categorii de public cu scopul fundamentării unei alegeri informate. Din definiția asta, așa scurtă și aridă, se pot scrie însă volume, thrillere despre trădare și loialitate, despre limite, adevăr și compromis.

Care sunt cele mai importante conflicte morale în triunghiul PR - presă-public?

Îmi amintesc de o butadă “clientul este regele și presa mi-e stăpânul” și cred că punctează una dintre cele mai importante serii de posibile conflicte morale. De fapt, cred că arată și o posibilă soluție - și anume orientarea comună către interesul public, în primul rând.

Aici apar întrebările - Unde sunt loialitățile? Confidențialitatea raporturilor dintre client și agenție până unde merge? Cum verifică comunicatorul informațiile pe care le primește? Cum acționează comunicatorul atunci când apar situații conflictuale cu atitudinea/decizia clientului? Dar față de media? Cum poate sprijini comunicatorul decizia etică a clientului și ce acces are pentru asta? Ce este un compromis și cât/până unde este moral? ș.a..

În comunicare regăsim tot spectrul de conflicte etice: diferențe de standarde profesionale, conflicte de norme și valori, conflicte de interese. Cum vedeți rolul omului de PR în echilibrarea așteptările organizațiilor cu cele ale publicurilor?

Aici e clue-ul și întrebarea asta cumva concluzionează seria de întrebări pe care le-am propus mai sus.
Omul de PR urmărește și semnalează clientului sensibilitățile, conflictele potențiale, îl poate sfătui în legătură cu acestea și poate consilia asupra modului de acțiune. De asemenea, în situațiile în care se află în conflict (de interese, de valori ș.a.) se poate recuza, indicând astfel limita etică.

La ce standarde deontologice/coduri de etică vă raportați când aveți îndoieli profesionale?

Codul de la Atena, cel mai frecvent.
Ne consultăm în situații delicate și cu experți externi și colaboratori.

Ce instrumente considerați că ar fi eficiente în descurajarea practicilor imorale?

Dialogul constant și educația cred că sunt instrumente utile. Nu e ușor, mai ales acum când sunt pe agenda publică atâtea teme ale căror sensibilități sunt legate de valori. Sunt situații pe care le urmărim cu toții în care e necesar un compromis, ceea ce cumva relativizează poziții. Apoi decurg întrebări dacă pozițiile inflexibile sunt în regulă, dacă da, setul de valori al cui este mai bun? Nu intru în detalii, ce vreau să spun este că tot acest univers etic profesional se dezvoltă în cel general, la nivelul societății și că se reflectă și se influențează reciproc.  


 

Interviu realizat de Dana Oancea în dezbaterea PR Romania despre „Etică în PR”