28032024

Back Eşti aici:Home Articole Etica in PR Etica este mers pe sârmă, mai ales în criză. Ai de ales mereu între a fi un om onest sau un mincinos

Etica este mers pe sârmă, mai ales în criză. Ai de ales mereu între a fi un om onest sau un mincinos

Pin It

Simona-Claudia DobreSunt foarte multe contexte în care noi, oamenii de comunicare și relații publice, trebuie să fim mai mult decât atenți în ceea ce privește interesul cui îl servim de fapt și care este granița dintre minciună și realitate. În contextul actual, în care suntem în plină pandemie și criza economică începe să își arate colții, cred că este mai mult decât necesar să ne hotărâm cine vrem să fim, pentru că plutește în aer o tentație foarte mare pentru ”scopul scuză mijloacele”, iar scopul multora poate deveni într-un astfel de context o luptă acerbă pentru supraviețuire. Peste ea, etica profesională se poate așeza lesne ca o inutilă tichie de mărgăritar. Și nu zic că am pleca de la o ștachetă prea înaltă, din contră, ștacheta este foarte jos.

Practic această meserie de aproape zece ani și în tot acest timp am auzit foarte multe: de la CEO și directori de comunicare/marketing care primesc comisioane din bugetele de comunicare și marketing și până la agenții care generează crize de comunicare pentru clienții lor ca să încaseze tarife de comunicare de criză, despre care știm cu toții că sunt considerabil mai mari decât cele obișnuite. Am auzit despre agenții care le oferă clienților pachete prin care aceștia își pot face praf competitorii în social media și despre agenții care angajează tineri studenți activi în online care să genereze contexte de piață favorabile pentru clienții lor, argumente bune pentru decizii ulterioare bazate pe ”lobby” (a se citi mită).

M-am lovit chiar recent de comisioanele pe care o companie care avea o sală de evenimente ar fi trebuit să le dea oamenilor de la departamentele de marketing pentru ca locul respectiv să fie ales drept destinație pentru evenimente corporate. La fel sunt jurnaliști sau chiar redacții care cer bani pentru a publica anumite informații, indiferent cât de interesante sunt și chiar dacă servesc interesului publicurilor lor țintă. Acum puțin timp mi s-a întâmplat să trimit un comunicat de presă de interes și să primesc din partea unei redacții răspunsul că la ei nu mai intră nicio informație fără buget, iar într-un alt caz directoarea de marketing mi-a trimis o ofertă standard cu pachete ”frumoase”, fiecare cu un număr de comunicate de presă publicate. Respectiva redacție își începea emailul în genul: având în vedere contextul actual de piață, în care companiile nu se mai pot promova  prin evenimente, noi ne-am gândit la voi și vă facem o oferta foarte bună, cu pachete de comunicare. Drăguț, nu? Pentru mine, a fost un semnal clar că va urma o perioadă mult mai grea, în care clienții, agențiile, freelancerii și redacțiile intră într-o luptă pentru supraviețuire. Într-un astfel de context, iată o serie de întrebări care pe mine mă preocupă:

  • Este etic să pui taxă de intrare în publicație?
  • Este etic pentru agenție să plătească?
  • Este etic să faci employer branding pentru un client care își tratează foarte prost angajații, care trăiesc într-un univers de abuzuri, salarii mici și/sau muncă peste program neplătită și lipsa meritocrației? (Unii vor răspunde că în mod clar da, pentru că intrând în relație cu angajatorul respectiv și explicându-i ce înseamnă employer brandingul este singura cale de a schimba ceva. Poate că este așa sau poate că nu este. Poate este doar o formă de a te minți frumos. Dacă peste șase luni, angajatorul respectiv lucrând cu tine se comportă exact la fel? Dar peste un an? Când tragi o linie dacă este etic pentru tine, pentru agenția ta să continuați să lucrați pentru el?)
  • Dacă faci comunicare politică și constați că lucrezi pentru un psihopat care este interesat doar de putere și/sau de bani, este etic să continui să te ocupi de imaginea lui?
  • Este etic pentru un om de comunicare și relații publice să funcționeze ca un avocat pentru clienții  săi?
  • Este etic să fie doar un consultant care face recomandări, dar este lipsit de răspundere?
  • Ce fel de lume susținem noi făcând astfel de lucruri? Una a adevărului sau una a minciunii?

În loc de concluzie

Etica profesională este strâns legată de valorile personale, pe care le ai sau nu le ai, sunt albe sau negre. Dacă banii sunt o valoare personală, este foarte posibil ca tot ceea ce am scris mai sus să te plictisească teribil, pentru că scriu despre niște lucruri care nu au nicio legătură cu realitatea ta. În realitatea mea, am renunțat deseori la clienți dacă am simțit că trebuie să mint presa și/sau opinia publică, m-am oprit din a mai trimite comunicate unor jurnaliști care cereau bani pentru buzunarele lor pentru a publica ceva și am făcut și alte alegeri în zona asta. Nu au fost alegeri ușoare, dar au fost absolut utile pentru a putea continua să îmi fac onest meseria. Cred că niciun context, indiferent cât este de greu nu poate fi o scuză ca să devii un mincinos, un farsor, un creator de fake news-uri pe bandă rulantă. Corupția despre care ne plângem atât de mult zilele astea că a împânzit România și că nu ne ajută deloc să progresăm este chiar în noi.


Simona-Claudia Dobre este consultant senior în comunicare strategică și relații publice și Managing Partner al agenției TAGline. Lucrează în acest domeniu din anul 2011, după ce anterior a fost mai bine de zece ani jurnalist de business. TAGline are un portofoliu de peste 40 de companii, cele mai multe dintre acestea provenind din zona antreprenorială. Simona este preocupată și de comunicarea politică iar, în ultimii ani, a consiliat doi foști miniștri și un secretar de stat.    

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP