2% pentru World Vision România

worldvision_logoÎn cadrul campaniei 2% pentru cauza ta, initiată de PR România, vă recomandăm astăzi o altă organizaţie de tradiţie în mediul non-guvernamental, cu proiecte demne de admirat şi mai ales de susţinut! World Vision România este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy. Organizaţia este concentrată asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspiraţi de valori creştine, WVR lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

Ce m-a surprins total a fost faptul că Organizatia World Vision a intervenit pentru prima dată în România la cutremurul din 1977, acordând ajutor umanitar de urgenţă sinistraţilor, iar în anul 1990, WVR s-a reîntors în România şi a devenit o prezenţă constantă în domeniul protecţiei copilului şi al dezvoltării comunitare.

Prin redirecţionarea celor 2% din impozitul datorat statului susţineţi educaţia copiilor nevoiaşi din mediul rural. Noi credem că toţi copiii, indiferent de familia în care se nasc au dreptul la educaţie şi este trist că în România mii de copiii de la sate nu au caiete, cărţi, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru a merge la şcoală. Încă mai există copii care îşi scriu temele la lumina lumânării, copii care merg pe jos chiar şi 10 km pentru a ajunge la ore şi totuşi doresc să continue şcoala. Aceşti copii isteţi şi iubitori de carte, însă cu posibilităţi materiale extrem de reduse, au nevoie de ajutorul nostru. (Monica Madru, Marketing Communication Specialist World Vision România)

Din banii adunaţi anul acesta ne dorim să ajutăm 7.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani şi care prezintă un risc crescut de abandon şcolar. Cum îi putem ajuta? Implicându-i în programe de motivare şi consiliere pentru a nu abandona şcoala. Acest lucru se realizează prin participarea lor la "Şcoala de Duminică", la concursuri şi tabere educaţionale, consiliere educaţională, suport la teme şi acces la cărţi şi manuale. Din campania 2% de anul trecut, WVR a adunat 16.000 de euro, bani care au fost alocaţi pentru intervenţie timpurie şi recuperarea pentru 400 de copii cu dizabilităţi în cadrul proiectului ''Centrul multifunctional, o şansă pentru viitorul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi'' . De asemenea, alţi 168 de copiii din mediul rural, înscrişi în proiectul ''Vreau în clasa a noua'' ai caror donatori nu au putut acoperi integral bursa de 250 de lei/luna s-au bucurat de sprijin material şi consiliere pentru a-şi putea continua studiile la liceu.

Voluntarii World Vision ne-au ajutat mult în această campanie, la nivel naţional, cu aproximaţie avem 300 de voluntari activi. În această campanie i-am mobilizat pe toţi, pentru sampling, adunat formulare 230, în general pentru promovarea campaniei. (Monica Madru, Marketing Communication Specialist World Vision România). Pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la problemele copiilor din mediul rural şi pentru a-i convinge pe oameni să direcţioneze 2% către World Vision, voluntarii din Iaşi, Dolj, Constanţa şi Bucureşti au organizat un flash-mob pe o variantă adaptată a melodiei "Iarna" (a trupei Voltaj), cu versuri specifice campaniei de 2%. În jur de 30 de voluntari au dansat pe piesa "2% ne ajuta" şi au oprit trecătorii să completeze formularul 230. Versurile au fost scrise de o voluntară din Constanţa, de coregrafie s-a ocupat o altă voluntară, iar timp de 2 zile s-au întâlnit toţi voluntarii, în fiecare oraş, câteva ore bune pentru a se pregăti de flash mob. În afară de acest flash mob, voluntarii din toate oraşele în care WVR are un birou, au făcut sampling în centrele de business şi în locaţii cu trafic intens, au distribuit formulare 2%. 

Dincolo de promovarea redirecţionării celor 2% din impozitul pe venit, e reconfortant să recomanzi sincer organizaţii cu proiecte deosebite. Când vine vorba de mediul ONG, cauzele se vând singure. Şi dacă nu neapărat pentru campania 2%, atunci pentru toate proiectele în care este nevoie de un orice fel de sprijin pentru o lume mai bună. Vă reamintesc că termenul limită pentru depunerea formularelor este 25 mai.


Îi mulţumesc Monicăi Madru, Marketing Communication Specialist World Vision România pentru informaţii.