Răzvan Penescu, Liternet: Marile proiecte nu se încep cu specialişti, ci cu oameni pasionaţi

razvan_penescu

Pentru orice pasionat de cultură Liternet.ro este un punct de reper. La 10 ani de la înfiinţare, Liternet rămâne cel mai important site colectiv din mediul cultural. Omul din spatele portalului, Răzvan Penescu, un fin cunoscător al domeniului, vorbeşte pentru PR România despre cum ajunge un proiect personal să capete o asemenea amploare, despre profesionalizarea mediului cultural din România, dar şi despre cultura că element de branding de ţară.

Pentru un admirator al Liternet-ului, cum sunt şi eu, interviul cu Răzvan Penescu este, cu siguranţă, o lecţie despre profesionalismul unui proiect cultural de durată cum rar găsim în domeniu. (Simona Barbu)

Liternet înseamnă notoritate şi profesionalism în domeniul cultural. Cum ai reuşit să transformi un proiect personal într-un portal atât de important?


Răspunsul e destul de simplu şi destul de previzibil, în acelaşi timp. Prin muncă. Banal, nu? Sigur că munca în sine nu foloseşte la nimic, dar ea e baza. La asta s-au adăugat respectul pentru timpul cititorilor LiterNet, dar şi inspiraţie în alegerea celor pe care i-am publicat şi susţinut pe parcursul anilor. Cred că a contat foarte mult în bunul început al siteului şi tinereţea mea de acum 10 ani. Oamenii tind să aibă, cumva instinctiv, un fel de încredere îngăduitoare faţă de un tânăr ce vorbeşte cu convingere despre un proiect mărunt dintr-o zonă ce era exotică pentru cei mai mulţi dintre ei, aşa cum era internetul în 2001. Iar apoi totul a fost mult mai simplu. Am convins mai uşor oameni importanţi spunând că alţi oameni importanţi au publicat deja la noi. Şi am putut să selectăm mereu tineri pe care să îi lansăm, având o notorietate destul de mare. O bază solidă de pornire oferă multe variante de continuare. Şi LiterNet a pornit bine.

Totul a început cu întrebarea "Ce piesă să văd eu în seara asta?" pusă în 1998 de unul dintre colegii mei de la primul meu loc de muncă serios, o multinaţională la care m-am angajat după ce am terminat prima facultate, matematica. Răspunsul s-a transformat într-un fişier Excel săptămânal cu selecţia mea de evenimente culturale care probabil merită văzute în Bucureşti sau la televiziunile din România (fişier pe care îl transmit în fiecare săptămână de peste 13 ani). La asta s-au adăugat în timp cronici ale evenimentelor, iniţial preluate din reviste culturale, care la vremea aceea nu erau prezente în online, apoi şi materiale proprii. Au urmat eseuri, proză scurtă, poezie şi, în 2001, deschiderea LiterNet-ului şi publicarea primelor cărţi în format electronic la Editura LiterNet.

De atunci am publicat peste 25.000 de articole şi aproape 300 de cărţi electronice, scrise sau traduse de mai mult de 3.500 de autori. Toate disponibile gratuit pe LiterNet. Toate trecute prin mâna unei echipe care a variat între 3-4 şi 15 persoane, din care webmasterul, Gusztav Demeter, şi cu mine suntem de la început.

Prin intermediul Liternet ai asistat la numeroase evenimente culturale. Ce diferenţiază o idee bună de un proiect cu adevărat strălucită?


Răspunsul e surprinzător de asemănător cu primul, cel puţin în prima fază. Munca Smile. Dacă ai o idee bună şi munceşti suficient de mult ca să o pui în practică, e imposibil să nu fie un succes (cu condiţia să fii realist în modul în care defineşti succesul).

Mai contează şi persistenţa, şi răbdarea, şi bucuria fiecărui pas mic făcut (îmi amintesc că la început de LiterNet număram 50 de vizitatori unici în plus pe săptămână şi eram fericiţi ca pentru primul pas pe Lună.) Toate astea ajung însă doar până la un anumit nivel al dezvoltării.

Paradoxal poate, marile proiecte nu se încep cu oameni pricepuţi, cu specialişti, ci cu oameni pasionaţi şi care au o minte organizată. La LiterNet, de exemplu, de partea culturală se ocupă un matematician, iar de partea de administrare din punct de vedere tehnică a site-ului se ocupă un literat. Uneori profesionalismul, mai ales într-o lume în formare cum e cea din România, poate fi înlocuit de multă muncă şi de dedicaţie. Oamenii care nasc un proiect care are la bază o idee bună, originală, interesantă pot să îl ducă spre succes doar din entuziasm, chiar dacă modalitatea lor de creştere a proiectului e destul de haotică şi acesta creşte uneori necontrolat, scăpat de sub control.

De la un punct încolo e însă nevoie de oameni care să ştie bine ce au de făcut, e un prag peste care nu se poate trece fără oameni "de meserie". De exemplu, în cazul meu, sunt multe lucruri pe care le intuiesc şi pe care le fac pentru promovarea LiterNet-ului, dar nu am eficienţa unui om care ştie cum să identifice publicul interesat şi cum să comunice "bunătăţile" care sunt pe site. Presupun că o bază teoretică solidă ajută foarte tare, chiar dacă unele lucruri le înveţi cel mai bine confruntându-te cu ele.

Cred că o mare parte din proiectele româneşti, nu doar din domeniul cultural, ci din cam toate domeniile, suferă de această "boală": se bazează pe oamenii care au avut o idee şi care au capacitatea să o dezvolte până la un punct. După care proiectele acestea fac implozie, pentru că lucrurile scapă de sub control, pentru că liderii obosesc sau devin excesiv de prudenţi sau de predispuşi spre riscuri. Nu suntem încă foarte obişnuiţi să delegăm, să cerem consultanţă, să încredinţăm anumite zone ale proiectului oamenilor care au învăţat să le facă aşa cum scrie la carte. Probabil că aşa arată faza de copilărie a oricărei societăţi care învaţă regulile afacerilor. Iar societatea noastră ieşită din comunism e cam la stadiul acesta.

Putem vorbi de o profesionalizare a mediului cultural în ultimii ani?


Nu ştiu suficient de multe despre situaţia mediului cultural ca să pot comenta asta. Dar există zone în care am observat o dorinţă reală de a se face acest pas spre profesionalism. Am de exemplu o mare admiraţie pentru Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, organizatorii Galei Premiilor Gopo, premiile pentru cinematografie din România. În urmă cu un an, înaintea celei de a cincea ediţie a premiilor, au decis să încredinţeze o operaţiune tehnică, anume numărarea voturilor, firmei de audit şi consultanţă PricewaterhouseCoopers România. Pasul acesta e imens în întărirea prestigiului premiilor, pentru că se separă procesul de votare de o asociaţie care, prin natura ei, are în conducere oameni ce au filme în competiţie. Chiar dacă şi până la a cincea ediţie totul a fost, cu siguranţă corect, acum corectitudinea e certificată de un organism independent, care poate prezenta procedurile specifice prin care se asigură independenţa procesului faţă de toate părţile interesate şi confidenţialitatea votării. Iar premiile au dintr-o dată o altă greutate.

Iar la festivalurile culturale mari, Festivalul de teatru de la Sibiu, Transilvania International Film Festival (TIFF) de la Cluj, poate şi altele, echipele implicate s-au profesionalizat în timp, acumulând experienţă de la un an la altul, găsind soluţii ingenioase sau inspirându-se din experienţa unor festivaluri internaţionale. Acolo unde structurile sunt coerente şi festivalul nu se face printr-un "hei-rup" cu oameni adunaţi în grabă din cei disponibili la acel moment, acolo unde gândirea e pe termen lung şi există o viziune, acolo se văd semne de profesionalizare. Nu sunt poate suficiente cazuri, dar sunt cu siguranţă inspiratoare şi molipsitoare. Aşa că mă aştept la lucruri din ce în ce mai bune.

Liternet susţine, prin cele mai recente proiecte, voluntariatul în mediul cultural. Cum apreciezi efectele acestor proiecte pe termen lung?


LiterNet este un proiect bazat pe voluntariat, în sensul că nu există nici o slujbă plătită în spatele acestui site. Nu ştiu însă dacă existenţa LiterNet-ului are vreun efect pe termen lung în această direcţie. Voluntariatul e o chemare individuală pe care o ai sau nu. Nu ştiu dacă faptul că noi facem asta îndeamnă pe alţii să o facă şi ei.

Şi nici măcar nu sunt sigur că vreau să îndemn pe cineva să facă voluntariat în cultură. Nu sunt sigur că modelul ăsta e cel mai bun. E doar o alegere individuală pe care fiecare trebuie să o facă pentru sine. Eu mă simt bine aşa şi mi se pare că ceea ce fac îmi îmbogăţeşte viaţa. Dar mi-ar fi greu să vorbesc unui actor sau scriitor tânăr despre beneficiile voluntariatului dacă el a decis să trăiască din actorie sau din scris.

Poate deveni cultura românească un element esenţial de branding de ţară?


Probabil că nu e răspunsul pe care îl aşteptaţi, dar nu cred. Cred că suntem o cultură mică, capabilă să stârnească un interes moderat pe piaţa internaţională, şi trebuie să ne asumăm asta. Avem însă multe succese punctuale care pot contribui la o imagine bună în lume. Cinematografia românească a câştigat multe premii importante în ultimii 10-12 ani, Festivalul de teatru de la Sibiu, Transilvania International Film Festival (TIFF) de la Cluj sau Festivalul Enescu sunt deja instituţii recunoscute internaţional, Teatrul Bulandra şi Teatrul Naţional Maghiar din Cluj fac parte din Uniunea Teatrelor din Europa, Institutul Cultural Român e o prezenţă activă în viaţa culturală a majorităţii oraşelor lumii în care este prezent, scriitorii români au început să fie traduşi în multe locuri şi fac vânzări decente. Cultura românească e respectată acolo unde e cunoscută, dar inevitabil ea va fi interesantă doar pentru o nişă relativ restrânsă de oameni. La fel ca şi sportul, cultura poate face România să fie mai cunoscută şi să fie privită cu simpatie sau chiar respect, dar nu cred că ne poate pune pe harta lumii, nu cred că poate fi un element esenţial pentru definirea noastră ca ţară.


Răzvan Penescu este Senior Manager la PricewaterhouseCoopers şi fondator al site-ului LiterNet.ro, site ce a implinit de curând 10 ani. A iniţiat recent proiectul "Tineri la repetiţii", un proiect LiterNet de mentorat al tinerilor prin mijlocirea prezenţei acestora la repetiţiile unor spectacole de teatru, concerte etc.


Interviu realizat de Simona Barbu, Editor PR Romania