Despre veganism, călătorii şi lectură. Un interviu cu Gabriela Lungu, Managing Partner THE PRACTICE

gabi_lungu_lifestyle_mare


Acum câteva luni aţi lansat un blog în care vreţi să vorbiţi despre schimbarea stilului d-voastră de viaţă şi despre dorinţa de a deveni vegana. Ce înseamnă a fi vegan şi ce v-a determinat să luaţi această decizie?


Un vegan este un vegetarian foarte strict, care nu mănâncă deloc alimente de origine animală. Asta în cazul în care vorbim doar despre dietă. Un stil de viaţă vegan presupune chiar mai mult decât atât, şi anume renunţarea la toate produsele de origine animală şi în îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte scopuri.

Eu m-am limitat însă la a deveni vegana doar în ce priveşte alimentaţia. Ca să fiu foarte precisă, sunt vegana cca. 75% din timp, cu episoade vegetariene (când plec în vacanţă, de exemplu) şi mici scăpări omnivore, pentru că am şi eu uneori pofte nebune, ca fiecare om. De ce? Pentru că eu una mă simt mult mai bine aşa. Acest mod de a mânca îmi prieşte atât din punct de vedere estetic, cât şi energetic (deoarece arăt mai bine şi clar am mai multă vitalitate),dar şi planetei îi e mai bine aşa (e mult mai eco să mănânci vegetarian şi există date de necombătut în acest sens).

Blogul l-am creat pentru că simt nevoia să împărtăşesc ceea ce aflu cu privire la acest nou regim de viaţă şi, de ce nu, pentru a-i inspira şi pe alţii să facă alegeri mai sănătoase. Pe blog scriu sub pseudonim (unul foarte “corny”, care mă amuză), special pentru a face diferenţa între mine, cea de la birou, şi eu, cea de acasă.

Ştiu că sunteţi pasionată de restaurante şi de călătorii. Dacă aţi putea să nominalizaţi trei restaurante din lume care v-au impresionat cel mai mult, care ar fi acelea şi de ce?


Nu sunt pasionată de restaurante, ci de gastronomie, de experienţe gurmande, descoperiri culinare şi explorări ale bucătăriilor cu specific din lumea întreagă. Aşa ajung la restaurante. Pentru că, cel mai adesea, acolo se întâmplă minunile în arta aceasta a preparării mâncării.
Sunt fascinată de imaginaţia şi priceperea marilor chefs (“bucătari-inventatori”, cum am găsit termenul tradus în română), dar nu mă dau însă în lături nici de la a mânca de la vreo tejghea în aer liber, din mâna vreunui localnic, dacă acolo am şansa de a avea vreo revelaţie gastronomică.
N-aş lista restaurantele preferate, pentru că sunt mult mai multe de 3 şi n-ar fi drept să aleg, dar vă voi spune destinaţia mea culinară preferată: New York-ul -în primul rând pentru bogăţia de posibilităţi; nu cred că  există bucătărie în lume care să nu fie bine reprezentată în oferta acestui oraş incredibil.

Anul acesta v-aţi petrecut sărbătorile de iarnă în Patagonia, ajungând şi în Ushuia, cel mai sudic oraş de pe glob. Cum arată Crăciunul şi Anul Nou într-o destinatie atât de exotică?


Argentina sună exotic, dar nu e chiar aşa. Din multe puncte de vedere (arhitectură, limbă, chiar şi gastronomie) te simti foarte în Europa, undeva între Spania, Italia şi Franţa…
Crăciunul l-am făcut într-adevăr în Ushuaia şi a fost cât se poate de … normal (dacă scoatem din calcul faptul că nu se întunecă de tot niciodată sau că în ajun mergeam cu catamaranul prin apele de la nord de Antarctica şi vedeam pinguini, lei de mare şi cormorani la ei acasă). Ushuia fiind într-o ţară catolică şi situat aproape pe pol, adică într-o zonă unde vara (pentru că acolo era vară în Decembrie) e cam ca la noi iarna, am avut un Crăciun cu frig, brad şi colinde, cam ca acasă…
Nici revelionul la Buenos Aires n-a fost din cale-afara de diferit - sigur, afară erau aproape 30 de grade şi petrecerea aleasă a fost într-o celebră tangueria, dar termenul exotic nu poate fi folosit decât poate pentru a desemna distanţa la care eram faţă de casă.

Există vreo ţară în care v-aţi dori foarte mult să ajungeţi, dar nu aţi avut încă ocazia? Dacă da, care ar fi aceea şi de ce?


Sunt foarte multe locuri în care îmi doresc să ajung – să spun drept, cam toate în care n-am ajuns încă! Ca să dau însă un exemplu concret, o să aleg Japonia – o ţară cu o cultură foarte aparte, cu foarte multe “ciudăţenii” în viziunea noastră de europeni. Din fericire voi merge acolo în primăvara aceasta.

Ştiu că sunteti foarte pasionată de gătit. Cu cine împărtăşiţi rezultatul acestei pasiuni?


Rezultatul concret – adică  mancărurile pe care le gătesc – sunt gustate cu familie şi prieteni, dar principalul beneficiar este desigur soţul meu. Cu toată franchetea, pe el încerc să-l impresionez de fiecare dată!
Rezultatul “teoretic” să-i spunem – adică reţetele şi informaţiile cu privire la ingrediente, instrumente şi magazinele de unde se pot cumpăra – le împărtăşesc cu tot dragul cu oricine e curios să-mi citească blogul.

Ce loc ocupă lectura în viaţa d-voastră? Ce gen de cărţi obisnuiţi să citiţi?


Din păcate nu un loc atât de important pe cât mi-aş dori, deoarece nu am timp să citesc pe cât mi-ar placea. Citesc în general în paralel şi aleg cărţi foarte diferite – de la romane de adolescenţi (vara trecută eram înnebunită după seria “Twilight”), la literatura non-ficţională (tocmai am terminat “Committed” de Elizabeth Gilbert) sau cărţi profesionale (acum studiez “E-marketing Excellence”). Am primit de curând cadou un Kindle de la Amazon şi sunt foarte încântată!

Aţi călătorit în multe ţări, aţi cunoscut multe culturi şi aţi descoperit locuri deosebite. Care sunt însă locurile favorite din Bucureşti?


De câtva timp tot îmi propun să fac un citybreak în Bucureşti. Şi-o să-l fac în primavăra asta! Cred că merită şi Bucureştiul să îi acord atenţie reală vreme de 3-4 zile – să mă plimb adică la pas prin el cu un ghid al oraşului în mână şi să am ochi şi pentru felinare (pe-acolo pe unde mai sunt), şi nu doar pentru gropile din asfalt.
Îmi place Bucureştiul în zona Ateneului şi în partea veche, de la Universitate şi până la Metropolie (chiar şi părţile nerefăcute). Îmi mai plac parcurile Kiseleff şi Bazilescu. Iar cartierul meu de suflet rămâne cel în care am copilărit, Drumul Taberei, care mie mi se pare că are o energie aparte.



Interviu realizat pe 15 Februarie 2010 de Rebeca Pop, Editor PR Romania.