Agenţia de servicii de marketing integrate, Mercury360, a câştigat implementarea seriei de evenimente “Serbările Timişoreana” pentru marca Timişoreana aparţinând Ursus Breweries, marca de bere cea mai populară şi mai bine vândută din România.
Mercury360 organizează această serie de evenimente pentru al 4-lea an consecutiv. Anul acesta selecţia s-a făcut în două etape: una pentru alegerea platformei de comunicare şi a conceptului de eveniment şi cea de-a doua pentru implementare. Mercury360 a propus atât conceptul câştigător cât şi cea mai eficientă soluţie de implementare.
Seria de evenimente Serbările Timişoreana reprezintă una din activităţile principale ale brandului din perioada verii şi este menită să ofere o experienţă complexă de brand consumatorilor, punându-i în contact cu lumea de tradiţie şi valori care a făcut ca povestea Timişoreana să dăinuie în timp.
“Prin Serbări încercăm an de an să contribuim la crearea unei legături emoţionale între consumator şi brand, oferind fiecăruia posibilitatea de a face parte din lumea Timişoreana. Şi în vara aceasta îi vom invita pe consumatori să se bucure la o halbă straşnică de bere Timişoreana, conform tradiţiei. Avem alături parteneri de încredere precum Mercury360, care înţeleg brandul, dar şi proiectul în detaliu şi ne dorim ca la sfârşitul campaniei să demonstram că am fost o echipă care a dus povestea mai departe cu excelenţă”, declară Cristina Gherman, Senior Brand Manager Timişoreana.In 2012, Serbările Timişoreana vor vizita 5 oraşe din România, iar caravana va poposi câteva zile în fiecare locaţie, în perioada iunie – august, pentru a lăsa locuitorilor timp să se bucure de o bere cu tradiţie şi de momentele special gândite pentru a-i face să se simtă bine. Anul acesta avem câteva surprize pregătite pentru ei şi îi invităm pe această cale să vină în număr cât mai mare la evenimentele Timişoreana.
Proiectul cuprinde actiuni integrate de comunicare BTL (evenimente şi activări în piaţă), ATL, PR şi Online şi este administrat în colaborare de câteva agenţii specializate: Mercury360 Communications, GMP, 2Active PR, GPX şi Mediascope.