Marina Zara coordonează, începând cu 22 mai 2012, strategia de marketing a companiei Flanco

Flanco, cel mai apreciat lanţ de retail electro-IT, anunţă numirea Marinei Zara, unul dintre cei mai reputaţi specialişti români în marketing, în funcţia de Marketing Director al companiei. Poziţia a rămas vacantă începând cu luna martie 2012, după ce Violeta Luca a preluat postul de Deputy CEO. Marina Zara va coordona strategia de marketing a Flanco, într-un moment în care business-ul companiei cunoaşte un ritm de creştere dinamic.

“Marina Zara este un manager cu o impresionantă experienţă şi cu o foarte bună cunoaştere a modelului de business bazat pe interacţiunea cu clientul și pe câştigarea încrederii acestuia, pe termen lung. Ritmul de creștere a vânzărilor Flanco este unul accelerat, iar strategia de marketing, coordonată de Marina, va susţine obiectivul companiei de a deveni lider de piaţă până în 2015, prin focus pe campanii și servicii care aduc plus valoare clienţilor.“, a declarat Violeta Luca, Deputy CEO Flanco.


“Eficienţa departamentului de marketing dintr-o companie reprezintă unul dintre principalele motoare pentru stimularea consumului, în special într-un domeniu atât de dinamic precum retail-ului electroIT. Am identificat în valorile Flanco un potenţial impresionant de dezvoltare, capacitatea de reinventare şi puterea de a influenţa semnificativ evoluţia segmentului pe care activează. Într-o piaţă în care consumatorii caută mai mult decât cel mai mic preţ, Flanco reprezintă un partener de încredere, care le oferă consultanţă, soluţii şi servicii de care au nevoie.”, a declarat Marina Zara, Marketing Director Flanco.

Marina Zara are o experienţă vastă în domeniul marketing-ului. Înainte de a se alătura echipei Flanco, a lucrat timp de 17 ani în mediul corporatist, unde a ocupat, începând cu octombrie 1998, funcţia de Marketing Director. Absolventă a Institutului Politehnic din Bucureşti şi a programului MBA Asebuss, specializarea finanţe şi marketing, Marina Zara deţine o expertiză solidă în planificare strategică, media, precum şi în evaluarea şi analiza consumatorului.

Principalul obiectiv al Flanco, în 2012, este creşterea profitabilă a afacerii – atingerea unei cifre de afaceri de 140 de milioane de euro, prin campanii care să încurajeze consumul de produse electroIT. Pentru acest an, retailer-ul estimează o creştere cu 20% a suprafeţei comerciale, precum şi extinderea echipei cu până la 100 de noi angajaţi, în funcţie de numărul de magazine deschise şi de dinamica vânzărilor. De asemenea, eficientizarea activităţii are în vedere creșterea vânzării medii pe metru pătrat, de la 3.000 de euro, în 2011, până la 3.200 de euro, în 2012.


Flanco
este unul dintre cei mai importanţi retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice şi electrocasnice. Compania operează magazine în cele mai importante regiuni comerciale ale ţării. Strategia companiei constă în consolidarea poziţiei deţinute pe piaţa locală, prin dezvoltarea reţelei Flanco în toate regiunile ţării și printr-o continuă îmbunătăţire a performanţelor obţinute de magazinele Flanco. Flanco vine în întâmpinarea consumatorilor cu cea mai bună ofertă de produse, pachete de creditare avantajoase și o gamă extinsă de servicii – compania oferind astfel soluţii complete și special create pentru întreaga familie.