Numarul utilizatorilor de Facebook in Romania ar putea depasi 5 mil. in 2011

Aproape un sfert dintre romani ar putea sa-si creeze cont pe Facebook pana la sfarsitul anului, spune Alex Visa, managing partner HyperActive.

In ultimele 6 luni numarul de conturi Facebook a crescut de aproape doua ori in Romania, de la 1,6 milioane la circa 2,9 milioane de utilizatori, conform serviciului SocialBackers.

„Daca se pastreaza ritumul actual de crestere, platforma ar putea depasi 5 milioane de utilizatori pana la sfarsitul anului, transformandu-se intr-un must have pentru orice plan de marketing al clientului. Ma astept sa vad mai multe branduri prezente in social media, mai multe campanii creative», spune Alex Visa, managing partner HyperActive, in cadrul evenimentului Digital Marketing Forum.

Categoria de varsta care creste cel mai repede este cea intre 18 si 34 de ani, cu o pondere egala intre femei si barbati. Rata de penetrare a Facebook in Romania este de 13,19% din totalul populatiei, spre deosebire de tarile alaturate precum Bulgaria sau Ungaria unde nivelul este considerabil mai mare de 27,6%, respectiv 28,04%.

«Potentialul de crestere din punct de vedere comunicare este impresionant, iar un numar mai mare de utilizatori inseamna in mod automat o presiune mai mare pe directorii de marketing de a lua din ce in ce mai serios acest mediu», mai spune Alex Visa.

Acest lucru se poate observa direct déjà prin cresterea costurilor ad-urilor pe Facebook, unde in prezent, costul per click variaza in jurul cifrei de 0,38 dolari.
Numarul paginilor de brand romanesti monitorizate oficial de SocialBakers, depaseste 60, iar dintre acestea, in top 10, se regasesc doi dintre clientii HyperActive.