28032024

Back Eşti aici:Home Articole Reputatie si Incredere Valoarea încrederii în practicile de Relaţii Publice

Valoarea încrederii în practicile de Relaţii Publice - Dimensiuni ale increderii

Index articole

Dimensiuni ale încrederii

Cercetările realizate în ultimii 40 de ani despre încredere relevă existenţa anumitor elemente care explică acest construct uman atât de complex.
Prima dimensiune face referire la gradele diferite de încredere pe care o acordă oamenii unei relaţii. Conform evaluării realizate de Rotter (1971) pentru Interpersonal Trust Scale, unii oameni pot acorda mai multă încredere decât alţii. Această abilitate poate avea la bază o trăsătură culturală, după cum relevă Barometrul de încredere al lui Edelman (2007), care arată că în unele ţări există un nivel mai ridicat de încredere decât în altele.

Cea de-a doua dimensiune subliniază că atât interdependenţa cât şi riscul vulnerabilităţii sunt aspecte importante pentru construirea încrederii în relaţiile interpersonale (Fischman, 2003). Morrow et al. (2004) a descris încrederea ca fiind "credinţa cuiva că o persoană, un grup sau o organizaţie nu vor acţiona într-un mod, care să exploateze vulnerabilităţile individului" (p 50). Ca o completare, Rousseau et al. (1988) revine asupra problematicii şi susţine că încrederea constituie de fapt disponibilitatea  de a accepta această vulnerabilitate, aceasta trebuind să fie "bazată pe aşteptări pozitive cu privire la intenţiile sau comportamentul unei persoane" (p. 35). Şi Spicer (2007) susţine că încrederea se naşte din risc. Drept exemplu, putem aminti cazurile în care o organizaţie deţine o forţă dominată în relaţia cu publicul său, acesta "aflându-se într-o situaţie vulnerabilă şi fiind practic nevoit să aibă încredere în deciziile strategice ale organizaţiei" (Spicer, 2007, p.36).

Pe de altă parte, Cook et al. (2005) combate ideea prin care asumarea riscurilor ar fi esenţială pentru construirea relaţiilor de încredere. După acesta, procesul de construire a încrederii începe prin identificarea câştigului pe care l-ar putea obţine oamenii dintr-un anume schimb, iar pentru aceasta este bineînţeles nevoie de un anume risc, tocmai pentru a putea identifica beneficiile relaţiei. După obţinerea primului beneficiu, oamenii continuă să îşi asume riscuri mai mari şi procesul continuă până la construirea unei relaţii care se bazează pe încredere. Totodată, pentru a depăşi starea de anxietate care se creează atunci când sunt puşi în situaţii vulnerabile, oamenii au tendinţa să acorde, atât în mod raţional cât şi afectiv, diverse calităţi persoanelor cărora le acordă încrederea. Aceasta reprezintă a treia dimeniune a încrederii şi se referă la caracteristicile unui individ, grup sau entităţi demne de încredere. Printre caracteristicile de acest gen au fost identificate: bunăvoinţa, competenţa, onestitatea, integritatea, statornicia, predictibilitatea, buna credinţă şi deschiderea (Ellison & Firestone, 1974; Butler & Cantrell, 1984; Mishra, 1996; McKnight, Choudhury, and Kacmar, 2002).

A patra şi cea din urmă dimensiune abordează rezultatul  încrederii. Astfel, încrederea  poate fi privită şi ca element comportamental, nu doar ca proces cognitiv sau afectiv. Prin urmare, încrederea trebuie să ducă la intenţii şi comportamente încrezătoare. În concluzie, putem concretiza încrederea organizaţională prin următoarele exemple: loialitatea consumatorilor, mulţumirea şi retenţia angajaţilor sau integrarea aşteptărilor comunităţii în strategiile de afaceri ale companiilor.
O încercare de a defini încrederea

Prin alăturarea celor patru dimensiuni şi prin adaptarea definiţiei dezvoltate de către Tschannen-Moran & Hoy (2000), s-a ajuns la următoarea definiţie a încrederii:

Încrederea este disponibilitatea unei părţi - arătată prin intenţie sau comportament - de a prezenta vulnerabilitate faţă de o altă parte, prin dezvoltarea cognitivă şi afectivă a unei credinţe că interlocutorul este (a) binevoitor, (b) statornic, (c) onest, şi (d) deschis.

 

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP