18042024

Back Eşti aici:Home Articole Trenduri in PR Industria de PR în 2010 - la fel sau altfel?

Industria de PR în 2010 - la fel sau altfel?

Pin It
The Economist* anunţa recent că veniturile realizate din activităţi de relaţii publice au crescut în SUA cu 3% comparativ cu anul precedent, atingând pragul de 3,7 miliarde de dolari la finele anului 2009, ceea ce înseamnă că recesiunea a dat un oarecare impuls industriei de PR, determinând o creştere a cererii de servicii specializate. În plus, industria de PR din Statele Unite a fost susţinută şi de creşterea interesului companiilor pentru social media, tot mai multe dintre acestea consolidându-şi prezenţa în cele mai importante reţelele sociale, administrate de către responsabilii de PR. Mai mult, PR-ul tinde să câştige teren în faţa advertising-ului, aşa cum estimează Christopher Graves, şeful Ogilvy Public Relations.

Diferenţele de context ne îndeamnă însă să privim de aproape industria de PR din România, pentru a afla cum a evoluat în 2009 şi încotro consideră că se indreaptă în 2010. Plecând de la o serie de interviuri realizate cu şapte dintre cele mai bine cotate agenţii de PR din România, am aflat că 2009 a însemnat pentru multe dintre ele pierderea unor clienţi, în timp  ce altele s-au confruntat cu dificultăţi majore legate de încasări. De asemenea, clienţii au cerut tot mai mult rezultate imediate, vizibile, iar agenţiile au fost nevoite să utilizeze bugete de comunicare adaptate recesiunii. La nivel in-house, Gabriela Lungu, Managing Partner la The Practice, declară că agenţia a încercat să reducă cheltuielile ne-esenţiale, de tipul teambuilding-uri, dar că a încercat menţinerea participării angajaţilor la conferinţe şi training-uri.

gabriela_lunguTotuşi, există şi o parte pozitivă a crizei, după cum ne dezvaluie tot Gabriela Lungu: "În primul rând, am pus accentul pe consultanţa de business dincolo de cea de comunicare - mai ales că foarte mulţi dintre clienţii noştri sunt antreprenori sau îşi conduc firmele în stil antreprenorial şi au nevoie de un partener real de discuţii, oameni cu care să se sfatuiască despre încotro să-şi îndrepte eforturile. Apoi, am depăşit zona firească a relaţiilor publice, oferind pentru foarte mulţi clienţi idei de comunicare integrată, nu doar idei de PR - avem avantajul că, în calitate de oameni de PR, înţelegem „integrarea” nu doar la nivel de canale/concept (aşa cum o fac în general şi cei din advertising), ci şi la nivel de publicuri (extern cu intern, de exemplu).”

În cazul agenţiei DC Communication, Crenguţa Roşu afirmă că la nivelul percepţiei criza s-a resimţit prin amânări şi fluctuaţii rapide: "când ne inundau proiectele, când cădeau, unul câte unul ”.


Ce aduce anul 2010silvia_bucur


Cu toate că 2009 a însemnat pentru industrie scăderi de încasări de până la 35% comparativ cu anul precedent, agenţiile româneşti se arată optimiste şi speră, dacă nu la o creştere, măcar la păstrarea nivelului atins în 2009. Mai mult, agenţiile îşi propun să obţină clienţi pe termen mediu şi lung. Mai puţin optimistă se arată Silvia Bucur, Director General PRAIS, care consideră că 2010 va fi un an plin de încercări la nivel economic, puterea consumatorului va scădea, iar soluţia va fi "să ne adaptăm cu orice efort şi mai ales cu costuri optimizate, cu muncă inteligentă şi dedicaţie, la posibilităţile financiare ale clienţilor din acest an”.


Ce servicii de PR vor solicita clienţii în 2010?


crenguta_rosuComunicarea strategică, creativitatea şi calitatea par a fi conceptele-cheie pentru 2010. În viziunea Crenguţei Roşu există o variantă optimistă şi una mai puţin optimistă cu privire la serviciile ce vor fi solicitate în 2010. Un bun management al reputaţiei şi trecerea de la awareness la o bună înţelegere a comunicării ar fi varianta pozitivă, în vreme ce o altă posibilitate ar fi „o combinaţie între demersurile strategice, cele care construiesc raport, recunoaştere şi reputaţie şi, pe de altă parte, cele care atrag atenţia asupra unui produs, serviciu şi disponibilitatea sa imediată. ” Silvia Bucur consideră că 2010 va aduce o creştere a cererii de comunicare legată de managementul schimbării şi minimalizarea efectelor crizei asupa angajaţilor, iar, pe de altă parte,  proiectele de comunicare corporativă şi de brand vor fi tot mai solicitate. Hortenisa Năstase, Managing Director Lowe PR, crede că focusul va rămâne şi pe media relations şi comunicare internă.ruxandra_scortea

 

Exigenţa clienţilor va creste în acest an, potrivit Ruxandrei Scorţea, Managing Director Action Global Communications, aşteptările acestora fiind “ să primească consultanţă de calitate şi input de la profesionişti”. Ca atare, "consultanţii de PR vor trebui să demonstreze o înţelegere profundă a afacerilor clienţilor şi a mediului economic şi să dea dovada de flexibilitate."

Catrinel Burghelea, Corporate Executive IMAGE Public Relations, nu crede însă ca vor exista schimbări majore iîn tipul serviciilor solicitate, ci "mai degraba în nevoia de a identifica acele soluţii eficiente care să penetreze canalele de comunicare, să aibă impact asupra publicurilor şi să livreze return on investment.”


Pendularea online - offline

 

eliza_rogalski_2Online-ul “este un televizor cu emisie 24 din 24”, după cum declară Eliza Rokalski, Managing Partner Rogalski Grigoriu PR. Agenţia a început să integreze înca de acum 2 ani mediul online în strategiile de comunicare, iar campanii precum “What a fun time to be here!” dovedesc potenţialul acestui mediu. Un alt plus pe care îl aduce mediul online în opinia Elizei Rogalski este acela că “raportul dintre efort şi rezultate este mult mai bun decât în PR-ul clasic”, iar gradul de libertate este mai mare.

Diversitate, feedback imediat, accesul la o categorie mai largă de publicuri - acestea sunt beneficiile imediate ale online-ului. Mai mult, acesta „reinventează transparenţa şicatrinel_burghelea permite dialogul autentic cu o viteză mai mare decât cea a organizaţiilor ”, după cum afirmă Crenguţa Roşu, Managing Partner DC Communication. Ceea ce este de evitat este concentrarea totală asupra online-ului, deoarece nu trebuie pierdut din vedere faptul ca offline-ul va juca şi el, în continuare, un rol foarte important.


Ceea ce este de asemena important este ca agenţiile să nu stagneze, ci sa se adapteze. “Sindromul bolnavului închipuit”, cum îl numeşte Hortensia Nastase, este un comportament care s-a manifestat uneori în anul precedent, chiar fără fundamente reale.

Catrinel Burghelea, Corporate Executive la IMAGE Public Relations, vorbeşte şi despre o serie de avantaje pe care le oferă online-ul în perioada de recesiune, acesta permiţând „ o targetare mult mai clară a publicurilor” şi „tactici/acţiuni mai puţin costisitoare.”


Valorile profesionistului de relaţii publice


hortensia_nastasePotrivit practicienilor de relaţii publice intervievaţi, valorile profesionistului de PR se vor schimba în mică măsură în anul ce va urma. Cele mai importante valori sunt: profesionalismul şi eficienţă, înţelegerea mai bună a meseriei din punct de vedere business, competitivitatea, buna stăpânire a mediului online, autenticitatea, creativitatea, adaptabilitatea, relevanţa, verticalitatea, curiozitatea şi capacitatea de a învăţa, atitudinea pozitivă, cultura generală vastă, onestitatea şi nu în ultimul rând simţul umorului.

În plus, Hortensia Nastase, Managing Director Lowe PR,  precizează faptul că există o serie de valori care trebuie să se afle în ADN-ul fiecărui om de relaţii publice, indiferent de context: „bunul simţ, dedicarea, respectul pentru sine şi pentru munca pe care o depui.”

Optimism calculat la nemţi rupert_ahrens


Prin intermediul câtorva decalaraţii primite de la practicieni de PR din Germania, am aflat şi ce se întamplă peste hotare: online-ul, CSR-ul şi employer branding devin domenii esenţiale de expertiză, iar „graniţele interdisciplinare dintre PR, publicitate, online, comunicare vizuala etc. dispar”, după cum afirmă  Rupert Ahrens, A&B ONE Kommunikationsagentur GmbH.

stephan_fink"Privim cu optimism înainte dar considerăm că mediul economic este în continuare instabil. Semnalele clienţilor diferă în funcţie de domeniul de activitate. În 2010, social media vor câştiga din ce în ce mai multă importanţă, transformând din punct de vedere structural peisajul mediatic german şi împingând PR-ul către noi forme de dezvoltare. Pe de alta parte, social media vor cunoaşte o concretizare în proiectele clienţilor şi asta după lungi perioade de evaluare. Alte arii de expertiză care se vor consolida sunt CSR şi employer branding", a declarat pentru PR Romania Stephan Fink, fondator Fink & Fuchs Public Relations AG, Wiesbaden.

Mai mult, potrivit lui Alexander Güttler, Preşedinte GPRA, Gesellschaft der Public Relations Agenturen, "internetizarea relaţiilor publice este de neoprit, iar alexander_gttler acest proces va continua să ia amploare şi în 2010. Astfel, trendurile devin relativ clare: eficienţa pe durată lungă, pe de-o parte, şi o integrare completă a online-ului şi offline-ului cât şi adoptarea unor noi formate, pe de altă parte.”

2010 va fi un an interesant pentru industria de PR. Prognozele sunt contradictorii şi pentru fiecare părere se găseşte o voce care să susţina contrariul. În mod normal, după criză ar trebui să urmeze o anumită consolidare. Proiecte care au fost oprite ar trebui reluate încetişor. Totuşi suntem departe de a experimenta un adevarat val de cereri de servicii specializate. Atenţia se va concentra cu siguranţă asupra activităţilor menite să susţină business-ul clienţilor. Social media vor reprezenta cu siguranţă stâlpi de susţinere ai comunicării. Cu toate acestea, reprezentanţii industriei estimează doar un profit de supravieţuire.



Materialul se bazează pe interviuri realizate cu: Catrinel Burghelea, Corporate Executive IMAGE Public Relations, Hortensia Năstase, Managing Director Lowe PR, Gabriela Lungu, Managing Partner The Practice, Eliza Rogalski, Managing Partner Rogalski Grigoriu PR,  Silvia Bucur, Director General PRAIS, Crenguţa Roşu, Managing Partner DC Communication, şi Ruxandra Scortea, Managing Director Action Global Communications. De asemenea, în realizarea acestui material am beneficiat de expertiza a trei practicieni de relaţii publice din Germania: Stephan Fink, purtător de cuvânt, Fink & Fuchs Public Relations AG, Wiesbaden, Rupert Ahrens, A&B ONE Kommunikationsagentur GmbH, şi  Alexander Küttler, Preşedintele GPRA, Gesellschaft der Public Relations Agenturen.

* Public relations in the recession. Good news. Jan 14th 2010 | NEW YORK. From The Economist print edition
Analiză realizată de Rebeca Pop. Interviurile cu reprezentanţii agenţiilor germane au fost realizate cu sprijinul lui Thomas Achelis, Presedintele Forum for International Communications. Traducere şi adaptare din germana Antonia Ursatti, Editor PR Romania.



Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP