Irina Ciocan Stănescu, Graffiti PR: Cred că în viitor ne vom orienta către o nouă specie de multidsciplinaritate
- 27 Septembrie 2021 |
- Dana Oancea
În prezent vedem colegi care vor mai degrabă să aibă responsabilități unilaterale, dar să rămână în același timp conectați la întreg contextul. CSR dar parte din campania integrată, creație dar conectați la strategie, project management dar aproape de idee. E un efort de profesionalizare, care aduce profunzime și capacitatea de a aborda proiecte mai mari, mai rapid – Irina Ciocan Stănescu, Managing Partner Graffiti PR, în dosarul PR Romania despre piața muncii în PR.
Industria comunicării este într-o continuă transformare și adaptare, la fel și tipologiile candidaților care aspiră la o carieră în domeniu. Cum consideri că s-au modificat aceste tipologii în ultimii 2-3 ani și încotro ne îndreptăm ca industrie?
Industria de comunicare a glorificat multă vreme tipologia “one person show”. Iubeam ideea de a fi project manageri, contabili, copywriteri, juriști și strategi în aceeași zi, pentru mai multe industrii și mai multe tipuri de muncă. Sigur, nu ne pricepeam la toate, dar performanța era descrisă prin măsura în care puteai să îndeplinești mai multe roluri. Iar cei care intrau în industrie erau atrași tocmai de adrenalina adusă de acest jonglat continuu. Dar jonglatul a adus oboseală și senzația că ești mereu nepregătit. Ne-am orientat către specializare – pe tip de responsabilități, pe anumite industrii. În prezent vedem colegi care vor mai degrabă să aibă responsabilități unilaterale, dar să rămână în același timp conectați la întreg contextul. CSR dar parte din campania integrată, creație dar conectați la strategie, project management dar aproape de idee. E un efort de profesionalizare, care aduce profunzime și capacitatea de a aborda proiecte mai mari, mai rapid. Însă are și o latură întunecată - oboseală în echipe, efort mare de coordonare, decalaje mari de înțelegere a aceluiași subiect, toate sub presiunea execuției rapide. Cred că în viitor ne vom orienta către o nouă specie de multidsciplinaritate – o înțelegere generalistă solidă, urmată de specializări.
O altă direcție care s-a păstrat este atracția pentru strategie și o oarecare lehamite față de implementare. Desigur că nu poți fi niciodată prea strategic și industria nostră, sigur nu e expusă acestui risc... M-am bucurat să văd în rezultatele unui studiu intern că 65% dintre colegi simt nevoia să învețe mai multe despre strategia de brand. E un semnal sănătos că ne uităm la impactul muncii pe termen lung. Cred însă în strategi practicieni, care stau lângă clienți și iau decizii împreună, rămânând aproape de proiecte, de audiență și, în cele din urmă, aproape de impactul muncii noastre.
Poți numi trei tendințe actuale pe piața muncii? Cum a evoluat relația angajator-angajat de la debutul pandemiei încoace și ce noutăți/provocări ne oferă instrumentarul de lucru actual și noul modus operandi post-pandemic?
Aș începe cu marele “DE CE”. Petrecem mai mult timp cu această întrebare, de altfel sănătoasă. De ce aleg această meserie, de ce propun un proiect și nu altul, de ce aleg un anumit influencer, un anumit ONG.
O altă tendință ar fi clinicizarea relațiilor de muncă. În ultimul an ne-am concentrat foarte mult pe eficiență și foarte puțin pe colaborare, deși am stat mult mai mult împreună.
Și nu în ultimul rând, marea provocare, pe care am văzut-o ilustrată foarte frumos în conceptul EFFIE de anul acesta, e să ne reîndrăgostim de munca noastră. Cred că acum dezmorțim acele lucruri care ne erau atât de dragi – zgomotul echipei și ideea că orice ai vrea să întrebi, cineva din birou te poate ajuta instant, cearta pe idei, aplauzele care se auzeau spontan la vestea unui pitch câștigat, entuziasmul din brainstorming când știai că ai ajuns la ceva bun, surprizele de ziua ta la birou (the zombie walk). Toate acestea construiau o fibră fină a relației noastre, pe care pandemia a întins-o și a răsucit-o de multe ori. E tot acolo, trebuie doar să avem puțin curaj.
În contextul flexibilizării pieței muncii, cum simți că se reinventează noțiunea de “echipă”?
E încă devreme să vorbim despre reinventare. Cred că “echipa” a fost zguduită puternic și e într-o etapă de analiză. O tendință evidentă e diluarea spațiului geografic al echipelor. Spre exemplu, într-un survey intern, 96% dintre cei care au răspuns au găsit avantaje în formatul de lucru hibrid – de la productivitate la mai puțin timp pierdut în trafic, la flexibilitate. Nicio surpriză aici, până la urmă. Cred că temerea pre-pandemică – aceea că vom fi deconectați – nu s-a confirmat și asta e excelent. Mai avem însă de trecut testul relației în ce obișnuiau să fie momente importante ale conceptului de echipă: gestionarea conflictelor, momentele de sărbătorit împreună, learning on the job, mentorat.
Nevoia de construcție și sens în industria comunicării pare să intre în contradicție cu fantoma lui “mai repede”, nerăbdarea permanentă și graba specifică interacțiunilor din această breaslă. Se pot reconcilia cele două tendințe – cea de construcție cu cea de experiment?
Construcția și experimentul, agilitatea și strategia par antagonice dar se pot întâlni în industria noastră, cu două condiții: direcția și pregătire. Mai întâi, dacă știm încotro mergem, ce produs vrem să construim, ce vrem să obținem de la cariera noastră, atunci putem lua o decizie în două ore la fel de bine ca în 2 ani. Facem sau nu o conferință de presă în două zile? Dacă ne ajută să consolidăm o zonă de expertiză (CSR, să spunem) sau ne aduce o relaxare financiară pentru a dezvolta un proiect mai departe, atunci facem acest heirup. Dacă e un eveniment izolat, mai degrabă refuzăm. Deci direcția ne ajută să știm încotro alergăm, atunci când e nevoie de acel “mai repede”. A doua condiție – cea de pregătire, e uneori mai subtilă. E mai simplu să ne spunem că nu suntem buni pentru că nu avem timp, decât să admitem că uneori nu suntem buni pentru că ... nu suntem buni. Pentru că nu avem cunoștințe într-un domeniu, pentru că nu ne-am documentat. Din păcate piața împinge spre repede, bine și ieftin și aici se deschide o altă discuție. Deseori bine și repede e “sancționat” și plătit mai slab, doar pentru că a fost rapid. Dacă ai o idee bună în 30 de minute, prețul ideii nu stă în cele 30 de minute, ci în anii de pregătire. Deci responsabilitatea e din nou la noi – să investim din timp în direcția corectă, pentru a putea oferi “mai bun, mai repede”.
Un ultim gând pe subiect – experimentul e totuși vital pentru construcție, în meseria noastră. Dacă nu testăm – răspunsul pieței, un concept, o idee în lumea reală – vom trăi tot timpul cu iluzia că am fi fost foarte buni și am fi ajuns departe dacă am fi avut timp. Când de fapt moneda care ne lipsea nu era timpul, ci viziunea.
Să privim puțin spre viitor. Te-aș întreba care este sensul pe care îl dai viitorului acestei industrii din perspectiva oamenilor care o însuflețesc și, la urma urmei, ce te motivează să rămâi în această breaslă?
Sensul meseriei noastre și al vieții în agenție rămâne pentru mine lupta pentru mai multă relevanța în societate, în tot ce facem de la proiecte comerciale la cele de societate. Cea mai mică activitate la care te poți gândi – un direct mailing – poate să dureze 24 de ore și să fie uitat sau poate să încerce să provoace o conversație cu sens, poate susține un producător local, poate schimba o percepție. În Graffiti PR, i-am spus Meaning+ acestei ambiții. E un KPI intern care cere oricărei execuții să aibă tracțiune în societate – prin creativitatea conectată la agenda publică, prin valorizarea unui trend sau prin adresarea unei probleme de business cu o soluție suprinzătoare, care e executată frumos, generează conversație și are impact dincolo de ziua de azi.
Interviu realizat de Dana Oancea. Copyright PR Romania, toate drepturile rezervate.
