Chestionar PRoust: Bogdan Tomoiagă
- 18 Iunie 2018 |
- Dana Oancea
Bogdan este consultant în comunicare și relații publice și este un produs 100% GraffitiPR. Are o experiență în comunicare de peste 15 ani și a fost întotdeauna om de agenție. De-a lungul anilor a oferit servicii de consultanță de comunicare pentru diferite companii printre care se regăsesc Dacia Renault, Pepsi, OMV Petrom, UniCredit Bank sau P&G.
Din 2014 conduce din poziția de director executiv agenția GraffitiPR, alături de Irina Ciocan Stănescu.
Iată răspunsurile lui Bogdan :)
1. Calitatea pe care doresc s-o întâlnesc la un om de PR
Să viseze aplicat.
2. Îndeletnicirea mea preferată în PR
Implementarea. Pentru că, de cele mai multe ori, vine și cu valuri de adrenalină.
3. Locul ideal pentru practicarea acestei meserii
În agenție, clar.
4. Ce preţuiesc la colegii de breaslă
Puterea de a se adapta. De a trece de la o industrie la alta, de a încerca să înțeleagă rațiunile de business, de a fi consultant nu executant.
5. Prima mea amintire din PR
Prima prezentare scrisă și trimisă clientului. Îi mulțumesc lui Ionuț Corniciuc, pe atunci director executiv la BrandsOn, că a avut răbdare cu mine. Și Lilianei Șerban că m-a luat la Pleon Graffiti, locul care m-a definit.😊
6. Cel mai frumos lucru care s-a spus despre mine vreodată
Că sunt relaxat atunci când toată lumea o ia razna.
7. Principalul defect al omului de PR
Și avantajul: puterea de adaptare.
8. Cuvântul din PR pe care îl folosesc cel mai des
Integrat.
9. Feedback-ul de care mă tem cel mai tare
Ne place foarte mult, dar... De cele mai multe ori nu vine nimic bun de aici.
10. Greşeala din PR care îmi provoacă râsul
Să faci lucrurile din inerție, să nu pui întrebarea greșită clientului. De ce trebuie să facem asta? Cum ne va ajuta?
11. Greşeala din PR care îmi provoacă plânsul
Bătălia cu celelalte specializări. E loc pentru toată lumea, hai să ne facem treaba ca lumea. Plus, hai să nu ne mai vindem ieftin.
12. Statusul profesiei la care visez
Respect. Între noi, la client, cu partenerii de business.
13. Ideea mea despre PR nirvana
Să ai o idee, să o propui și să vezi cum prinde viață. Meseria asta mi-a dat totul – familie, prieteni și experiențe. O să o povestesc pe ultima – l-am văzut pe Iniesta pe Nou Camp la meciul de retragere alături de 10 puști pasionați de fotbal. Mă voi hrăni din această experiență pentru niște ani de acum încolo.
14. Omul de PR al viitorului
Tech savy, creativ și curajos.
15. „Greii” industriei cu care aş vrea să colaborez
Richard Edelman și Sabine Stadel-Strauch (head of Client Service Ketchum Europe). Iar local, visez la ziua în care mă voi întâlni cu Mircea Tomescu în relația client/agenție. 😊
16. Eroul meu preferat din PR
Gianni Catalfamo – ex CEO of Pleon Italia. Și Mike Copeland tot de la Ketchum. Oameni de nota 10.
Și Irina.
17. Autorul favorit din PR
Edelman. Tatăl și fiul.
18. Cartea de PR care m-a influenţat cel mai mult
N-am.
19. Un personaj (actual, istoric sau fictiv) pentru care aş face PR
O trupă rock sau un mare atlet.
20. Talentul pe care aş fi vrut să-l am din naştere
Mă descurc cu ce am, nu-mi lipsește nimic din zona de talent. Muncă pentru a-l întreține, aici da.
21. Cum aş vrea să-mi închei cariera
Suntem parte din generația fericită (sau nu) care își va încheia cariera la birou, printre clienți și colegi.
22. Deviza mea în PR
Îi copiez pe colegii de la BBDO – the work, the work, the work.
23. Fericirea pe care mi-o visez din ...PR.
Să fim fericiți cu ceea ce facem. Pentru că împlinirea și fericirea vin din lucrurile bine făcute.
Chestionar Proust adaptat de Dana Oancea
Citeste toate interviurile aici: http://www.pr-romania.ro/interviuri/chestionar-proust.html