Casa de diamante Rafael & Sons intră în portofoliul Saatchi & Saatchi PR
- 25 Mai 2012 |
- PR Romania
Saatchi & Saatchi PR va coordona campania de print a brandului ce va debuta în luna iunie şi va oferi consultanţă pe componentele de relaţii publice şi social media, incluzând servicii de strategie de relaţii publice, management al situaţiilor de criză, gestionarea relaţiilor cu mass-media şi organizare de evenimente.
“Suntem bucuroşi de colaborarea cu Rafael & Sons şi convinşi că putem aduce plus valoare imaginii clientului prin expertiza şi creativitatea echipei. Piaţa locală de diamante este în plină expansiune. Tot mai mulţi români privesc diamantele ca pe o investiţie sigură, iar noi vom veni cu soluţii integrate de comunicare care să valorifice potenţialul brandului”, a adaugat Larisa Petrini, Managing Partner Saatchi & Saatchi PR.
Saatchi & Saatchi PR va demara în perioada următoare o campanie de comunicare complexă, cu un concept inovator, adresată segmentului premium cu scopul de a creşte notorietatea brandului Rafael & Sons pe plan local şi de a educa publicul larg cu privire la cultura şi proprietăţile diamantelor.
“Credem că România este o piaţă cu mare potenţial, tocmai de aceea intenţionăm să investim constant pentru a educa publicul român cu privire la cultura diamantelor. Reprezentăm un brand premium cu o istorie îndelungată în spate şi o imagine impecabilă ce trebuie păstrată la acelaşi nivel, iar Saatchi & Saatchi PR îndeplineşte standardele de profesionalism şi calitate în servicii, pe care le căutăm noi ”, a declarat Noam Lenzini, Managing Director Rafael & Sons Diamonds & Jewelries.
Campania se va desfăşura pe parcursul următoarelor douăsprezece luni.
Saatchi & Saatchi PR activează independent în cadrul grupului Centrade Inc. Echipa Saatchi & Saatchi PR a fost prima echipă de consultanţi de relaţii publice care a făcut parte dintr-o agenţie de comunicare full service. Portofoliul recent al agenţiei include branduri precum: AFI Palace Cotroceni, Next, Lee Cooper, Franke, Şcoala Americană Internaţională din Bucureşti, Gealan, Pinum, Roman Copper Corp., Alpha Bank, AXA, Comisia Europeană, Ovidiu Rom, Junior Achievement România.
Rafael & Sons Diamonds & Jewelries, companie internaţională, este de mai bine de 40 de ani producator de diamante. Compania a intrat în România în anul 2005, considerând piaţa locală o oportunitate de extindere în Europa Centrală şi de Est. Rafael & Sons a lansat recent primul showroom din România unde vizitatorii pot găsi în exclusivitate bijuterii cu diamante, dar şi diamante în stare brută ce pot satisface chiar şi cei mai exigenţi clienţi.

