28032024

Back Eşti aici:Home News PR News: Tendinte si Cercetari Business la feminin

Business la feminin

Pin It
Vineri, 22 martie, a avut loc conferinţa “Feminitate şi Succes”, organizată de Accendo Training, o conferinţă motivaţională dedicată femeilor ce au demonstrat  succesul atât la nivel profesional cât şi personal, un eveniment cu modele de feminitate şi succes din diverse domenii.

Femeile de succes au cel mai mare antrenament când vine vorba de echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală. Încredere, curaj, ambiţie – acestea sunt cuvintele cheie care definesc personalităţile prezente la conferinţă şi mai ales succesul văzut prin prisma diferitelor perspective.

Andreea Esca – “Succesul nu este o întâmplare, succesul înseamnă muncă şi sacrificiu”
De 18 ani aflată la pupitrul de ştiri, în televiziune, a demonstrat deja că e un lider feminin sau după cum spune ea însăşi – ‘nu poţi face ceva în afara pasiunii’. A spus despre profesia ei că fost şi este precum o religie. Serviciul nu este un loc de bifat, ci trebuie să fii implicat 100%, să crezi cu adevărat, să faci diferenţa între lucrurile cu adevărat importante, consideră Andreea Esca.  Succesul ajunge de cele mai multe ori să fie tradus prin media şi ajunge să fie acoperit de obsesia facultăţilor. În acest context, Andreea Esca afirmă că trebuie să faci ceea ce îţi doreşti ca să ai succes şi că succesul depinde de cum îţi îndeplineşti acele dorinţe – “Orice aţi face, să faceţi cât mai bine cu putinţă, să faceţi lucrurile pe care le simţiţi că le meritaţi şi să nu uitaţi că nu sunteţi singuri, asta înseamnă o persoană de succes.”

Camelia Şucu – „Succesul nu ţine de bani, ci de impactul social pe care tu îţi propui să-l faci”
Despre alchimia leadership-ului feminin, despre intersecţia succesului cu eşecul si importanţa acestora, a vorbit Camelia Şucu. “Nu mereu am făcut ceea ce mi-a plăcut, dar am făcut cu responsabilite”, a declarat Camelia Şucu.  Deci, responsabilitatea face parte din succes.
Cu o viziune pe termen lung, Camelia Şucu a afirmat despre cum şi-a propus lucruri grele despre care ştia că vor avea nevoie de o muncă continuă, de o capacitatea de adaptare care să o ducă mai departe.
Leadership-ul feminin se traduce prin “ştim să coabităm cu eşecul”, iar Camelia Şucu a adus în discuţie câteva trăsături care conturează succesul feminin. Pe primul loc stă empatia, puterea emoţiei şi dăruirea – succesul, influenţa asupra oamenilor, charisma, iar charisma socială fără inteligenţa emoţională nu e posibilă; printre alte trăsturi - tenacitatea şi perseverenţa, adică asumarea eşecului de fiecare dată, recunoaşterea şi îmbrăţişarea – “a lupta pentru o cauză, a persevera în ce crezi este o dovadă de nobleţe, înfrângerea este o binecuvântare”, completează Camelia Şucu. O femeie lider ştie să îşi gestioneze ego-ul şi să nu cedeze în faţa orgoliilor proprii, o femeie lider ştie că successul constant este o piedică în calea evoluţiei proprii. Ca parte a unui portret al leadership-ului feminin, mai adăugăm optimismul şi autoironia.
În final, Camelia Şucu a vorbit şi despre eşec, ca parte a succesului – “A trăi cu eşecul, înseamnă a-ţi hrăni premizele pentru succes, a evolua sufleteşte şi spiritual, a ieşi din stagnarea narcisismului”.

Alice Năstase Buciuta – “Succesul nu se măsoară prin obezitatea contului din bancă”
Alice Năstase Buciuta, redactor şef la revista Tango, a vorbit despre faptul că e mai uşor să ai succes în partea profesională decât în cea personală. Dacă în cea profesională vorbim de cursuri, masterate, mergem la întâlniri unde ni se dau sfaturi pe care le putem aplica în zona de business şi întâlnim oameni de la care putem învăţa, în schimb în viaţa personală succesul nu se învaţă. 
“Înainte să avem grijă de diplome, să avem grijă de splendoarea relaţiilor de acasă”, adaugă Alice. 
Alice Năstase Buciuta consideră că prin ceea ce a creat şi publică în revistă schimbă mentalităţi iar asta pentru ea a însemnat succesul pe plan profesional. Pledează pentru autenticitate, echilibru şi adunarea înţelepciunii cu fiecare eşec.

Monica Davidescu – “Marile întâlniri cu oamenii obişnuiţi din viaţa ta te fac să deschizi uşi la care nu te gândeşti”.

Leslie Hawke – a vorbit despre diferenţa dintre feminism şi feminitate, despre preponderenţa femeilor din România în top management faţă de ţările din Uniunea Europeană şi SUA şi despre limitările pe care inconştient ni le punem noi ca femei:
“1. Never underestimate the power of your own private glass ceiling
2. Confidence is a state of mind
3. Real confidence only comes with hard work and years of experience”

Diana Vitan – “Succesul unei femei e determinat de dorinţa de a fi fericită”


O relatare de Florina Baciu, Editor PR Romania
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP