29032024

Back Eşti aici:Home News PR News: Tendinte si Cercetari 3 din 4 americani aleg calitatea în detrimentul celui mai mic preţ

3 din 4 americani aleg calitatea în detrimentul celui mai mic preţ

Pin It
Un nou sondaj efectuat de IBM relevă faptul că, în ciuda situaţiei economice dificile, americanii refuză să renunţe la calitatea şi valorile nutritive ale alimentelor şi produselor de înfrumuseţare/sănătate pe care le cumpără pentru a economisi bani. Acest lucru este valabil indiferent de venitul consumatorilor., Cu toate acestea, criza economică îi determină pe cumpărători să fie mai atenţi la brandurile pe care le achiziţionează, la magazinele pe care le frecventează şi chiar la ambalajele lor preferate, pentru a decoperi noi modalităţi de a face economii.

Rezultatele studiului:
•    72% din respondenţi sunt mai preocupaţi de calitate decât de preţ atunci când îşi cumpără produsele alimentare, iar acest lucru nu se va schimba, chiar dacă situaţia economică se schimbă: 9 din 10 confirmă acest lucru;
•    68% declară că valoarea nutriţională este cel mai important factor pe care îl iau în considerare atunci când îşi cumpără alimentele;
•    49% îşi fac cumpărăturile în mai multe magazine, pentru a economisi bani;
•    35% şi-au schimbat magazinele din care făceau cumpărături, pentru a economisi bani;
•    52% dintre consumatori cumpără cantităţi mai mici de produse alimentare;
•    34% preferă să aleagă branduri mai ieftine pentru produsele de îngrijire personală, mai degrabă decât să nu mai cumpere deloc astfel de produse;
•    Carnea şi cafeaua sunt primele două produse alimentare la care consumatorii nu vor să renunţe; în schimb, aceştia sunt dispuşi să reducă cheltuielile pentru mâncare gata preparată, băuturi şi haine;
•    Întrebaţi ce ar face cu 10 dolari în plus, respondenţii au dat răspunsuri diferite în funcţie de venitul lor anual. Astfel, 13% dintre cei care câştigă sub 45.000$/an ar cumpăra variante mai bune ale alimentelor pe care le achiziţionează deja (de exemplu, legume gata tăiate); 19% dintre cei care câştigă peste 45.000$/an ar cumpăra o versiune mai naturală a produselor de pe lista lor de cumpărături; 51% ar cumpăra mai multe produse sau ar cumpăra pachete mai mari; 20% s-ar răsfăţa cumpărându-şi un produs care nu se afla pe lista lor de cumpărături;
•    Deserturile reprezintă alimentele „de lux” pentru toţi respondenţii, indiferent de venit;
•    De asemenea, consumatorii nu îşi vor schimba comportamentul după trecerea crizei: 60% vor continua să caute cele mai bune oferte; 92% vor considera la fel de importantă sau chiar mai importantă calitatea alimentelor pe care le achiziţionează; 90% vor considera la fel de importantă sau chiar mai importantă valoarea nutriţională a alimentelor pe care le achiziţionează.

Rezultatele studiului IBM se bazează pe analiza răspunsurilor date de 4000 de respondenţi americani, de toate nivelurile de venit (de la sub 20.000 de dolari pe an, la peste 100 000 de dolari pe an), iar sondajul a fost realizat prin interviuri telefonice.

Mai multe detalii la: http://www.prnewswire.com/news-releases/ibm-survey-three-in-four-americans-choose-quality-over-lowest-price-in-food-aisles-61136217.html

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP