28032024

Back Eşti aici:Home News PR News: Tendinte si Cercetari În ciuda problemelor economice, consumatorii sunt preocupaţi de binele public

În ciuda problemelor economice, consumatorii sunt preocupaţi de binele public

Pin It
binepublicSe pare că nici criza economică şi nici greutăţile finanicare nu îi împiedică pe americani să se gândească la binele întregii societăţi. Conform celui de-al doilea sondaj realizat de Tiller LLC, „Tiller Social Action Survey”, 4 din 5 americani care fac donaţii caritabile declară că vor dona la fel de mult anul acesta, dacă nu mai mult ca în 2008. În plus, 59% fac „o faptă bună” cel puţin o dată pe săptămână.

97% dintre cei intervievaţi declară că este „oarecum important” şi „foarte important” ca americanii să contribuie la binele public (comparativ cu 98% care au răspuns astfel în primul sondaj Tiller realizat în 2006). Iar viitorul se anunţă a fi unul bun: 80% dintre respondenţi declară că în 2009 donaţiile lor caritabile vor fi la fel de mari sau chiar mai mari ca în 2008, iar 90% vor dona la fel de mult sau chiar mai mult în 2010.

Brian Perlman, partener şi SVP în cadrul Greenwald & Associates, firma care a realizat sondajul, a comentat rezultatele acestuia: „Conform cercetării desfăşurate de Tiller, 29% dintre americani vor dona mai mult anul acesta decât anul trecut; adică de trei ori mai mulţi decât cei care plănuiesc să cheltuiască sume mai mari pe cadourile de sărbători de anul acesta.”

Deşi americanii îşi doresc să ia parte la acţiuni caritabile, sunt adesea împiedicaţi să facă acest lucru din cauza responsabilităţilor familiale şi profesionale. Astfel, 90% dintre respondenţi consideră că este important să faci voluntariat pentru diferite cauze, acum mai mult ca niciodată (34% consideră că este foarte important, în timp ce 56% consideră că este oarecum important). Cu toate acestea, 40% dintre respondenţi nu au fost voluntari deloc în 2009, iar dintre cei 60% care s-au implicat în acţiuni de voluntariat, jumătate au petrecut doar 2 ore pe săptămână sau chiar mai puţin implicându-se în astfel de activităţi.

43% dintre participanţii la studiu au fost dezamăgiţi de ei înşişi pentru că nu s-au implicat mai mult. Printre ei, lipsa de timp şi nevoile familiei au fost principalele motive care i-au împiedicat să facă mai multe pentru societate – numite de 39%, respectiv 29% dintre respondenţi. Doar 5% au declarat că nu au ştiut în ce ar putea să se implice sau de unde să înceapă, comparativ cu 16% care au declarat acest lucru în 2006.

Sondajul a evidenţiat însă faptul că acţiunile individuale contează foarte mult. 95% dintre americani sunt de părere că a face în fiecare zi câte puţin pentru ca lumea să devină un loc mai bun este la fel de important ca a te implica într-o acţiune formală (50% consideră că este foarte important, 45% oarecum important). De altfel, 88% dintre ei sunt de acord că „o lume mai bună este creată mai mult de efortul colectiv al indivizilor decât de evenimentele politice şi economice.”

În ceea ce priveşte factorul care are cea mai mare influenţă pozitivă asupra mediului, 53% dintre respondenţi au considerat că acesta este reprezentat de indivizi, urmaţi de comunităţi (22%), afaceri (17%) şi Guvern (8%). Cât despre faptele bune (acte spontane de bunătate, realizate adesea pentru persoane necunoscute), 3 din 5 americani (59%) declară că fac cel puţin o faptă bună săptămânal.

Doar 16% dintre respondenţi sunt de părere că politicienii oferă un bun exemplu pentru implicarea în societate şi comunitate. De altfel, 59% dintre americani sunt sceptici în ceea ce priveşte bunele intenţii ale politicienilor care fac acte de caritate, în timp ce 9% sunt sceptici cu privire la intenţiile liderilor de afaceri, 9% cu privire la celebrităţi şi 8% cu privire la liderii religioşi care se implică în activităţi caritabile. Şi media ar putea face mai mult ca să încurajeze faptele bune. 85% dintre participanţi la studiu consideră că media nu acordă suficientă atenţie oamenilor care fac gesturi caritabile şi care fac eforturi pentru binele societăţii.

Americanii ar plăti taxe mai mari pentru a reduce sărăcia din SUA. Astfel, 25% dintre ei ar plăti anual taxe cu 20% mai mari dacă prin acest gest s-ar elimina sărăcia şi foamea din Statele Unite, în timp ce 35% nu sunt siguri că ar face acest gest. Mai mult decât atât, 69% dintre respondenţi sunt oarecum de acord că „ar trebui să li se ceară americanilor să facă mai mult pentru binele ţării lor.”

Şi media sociale par să joace un rol din ce în ce mai important în răspândirea veştilor privind voluntariatul sau actele de caritate. Aproape un sfert dintre participanţii la studiu (23%) au declarat că au aflat despre o cauză, o oportunitate de voluntariat sau un eveniment caritabil prin intermediul media sociale precum Facebook sau Twitter. De altfel, social media sunt extrem de importante în special pentru tineri: 47% dintre respondenţii cu vîrsta cuprinsă între 21 şi 34 de ani au folosit media sociale pentru a afla mai multe detalii despre o cauză/un eveniment caritabil, comparativ cu doar 6% dintre cei de peste 65 de ani.

Sondajul „Tiller Social Action Survey” a fost creat pentru a înţelege atitudinile şi comportamentele americanilor faţă de societatea civilă şi activităţile caritabile. În cadrul său au participat 1000 de respondenţi cu vârsta de peste 21 de ani, care au fost intervievaţi online între 27 noiembrie şi 2 decembrie 2009.

Mai multe detalii la http://www.prnewswire.com/news-releases/second-ever-social-action-survey-finds-despite-economy-americans-committed-to-the-social-good-79491557.html

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP