24102020

Banner BDR JA News
Back Eşti aici:Home Interviuri Experti romani Despre PR-ul instituţional, practicarea mersului pe sârmă şi construirea unor relaţii bazate pe încredere. Un interviu cu Gabriela Enea, Camera Deputaţilor

Despre PR-ul instituţional, practicarea mersului pe sârmă şi construirea unor relaţii bazate pe încredere. Un interviu cu Gabriela Enea, Camera Deputaţilor

Pin It

În cazul comunicării instituţionale, actorii implicaţi sunt foarte mulţi şi cu greutate. PR-ul instituţional este precum mersul pe sârmă: Trebuie să ştii să împarţi atât cât ai bun la toată lumea. Iar dacă ajungi să ţi se şi recunoască meritele, cu atât mai bine.

gabriela_eneaAţi lucrat în jurnalism timp de aproape 13 ani, după care aţi ales să treceţi de cealaltă parte a baricadei, în domeniul PR-ului. Ce v-a determinat să faceţi această trecere şi ce provocări v-a oferit?

Există un timp pentru toate.  Aş exagera dacă aş spune că a fost vorba de o strategie cu privire la ceea ce urma să fac peste o anumită perioadă de timp. Pur şi simplu s-a întâmplat. Era pe moment şi un time out a ceea ce făcusem până atunci, dacă ar fi să vorbim metaforic. Şi, ca în cariera fiecărui om, vine un moment în care zici stop şi vrei să faci altceva. La mine s-a îmbinat plăcutul cu utilul, pentru că am venit la Camera Deputaţilor şi am preluat din zbor tot ceea ce înseamnă comunicare instituţională aici. Şi spun că mi-a fost uşor pentru că eu, la Radio România, am fost reporter acreditat pe domeniul politic, iar timp de patru ani reporter acreditat la Camera Deputatilor. Aşa că ştiam foarte clar ce nu merge şi mi-a fost mult mai uşor să fac ceea ce credeam eu ca nu merge, ca jurnalist.

Am avut şi un al doilea avantaj: acela de a veni din Radio România, o instituţie publică. E un post de radio care nu comentează ştirea, ci o lasă să curgă aşa cum a fost ea perceputa prin ochii reporterului. Iar asta mi-a facilitat trecererea de care îţi vorbeam.

Dar nu au existat discrepanţe între disfuncţionalităţile observate din exterior şi cele existente realmente în interior?

Am reuşit să transform în proporţie de peste 90%  disfuncţionalităţile pe care le-am simţit eu, ca jurnalist, în functionalităţi, alături de oameni extraordinari cu care "am vorbit aceeaşi limbă". Iar tu ştii foarte bine, precum toată lumea ştie, care sunt constrângerile, neplăcerile şi dorinţele ziariştilor atunci când intră în contact cu o instituţie publică în general: sună şi nu li se răspunde la telefon, comunicatul de presă nu este trimis la timp, au nevoie de confirmarea unei ştiri la un anumit moment (şi niciodata mai tarziu pentru că atunci nu mai e ştire). Mi-a fost simplu pentru că şi eu că vroiam să mi se răspundă la telefon şi la 10 seara, că am nevoie de o informaţie în acel moment, înainte să o afle concurenţa.

Astfel, am încercat să fac mai facilă legătura dintre oamenii din interior şi jurnalişti. Am trecut peste formalisme gen "fă-mi o adresă ca să poti face un interviu". Am trecut peste lucrurile astea pentru ca, în timp, jurnaliştii să îşi creeze impresia că, uneori, lucurile se pot face mai repede şi nu trebuie întotdeauna să te opreşti în birocraţia şi stângăciile unei instituţii de genul acesta.

Dar bănuiesc că există, totuşi, şi situaţii în care nu vă este permis să treceţi peste birocraţia specifică unei instituţii publice ...


Absolut! Există această parte în relaţia cu jurnaliştii, partea administrativă, dacă pot să îi spun aşa, ce cuprinde, printre altele, solicitări în baza legii 544, cereri pentru mini-studiouri, transmisii din plen ... Sau, acum pe toate televiziunile curge o ştire cum că Palatul Parlamentului cheltuie foarte mult pe apă, energie electrică, canalizare etc. În spatele organizarii unui astfel de eveniment, care anunţă ştirea amintită,  se ascund foarte multe elemente administrative: permisul de intrare, de filmare, calcularea numărului de metri cubi de apă ce se consumă... şi, cum spuneam, comunicarea lor în timp real.

Bineînţeles că am şi eu un spor de confidenţialitate, precum orice funcţionar public, pentru că e normal să fie aşa atunci când ai acces la anumite informaţii, pe care prin natura meseriei şi a legilor nu poţi să le faci publice.  Însă, jurnalistilor le-am mai spus şi un alt lucru: "Nu vă mint".
Adică nu am să le spun să mă sune a doua zi, ci am să le spun azi că nu le pot furniza informaţia dorită. Iar ei m-au înţeles de fiecare dată, pentru că am fost fair, lucru care nu de puţine ori mi s-a întors înmiit din partea jurnaliştilor. Am ajuns acum, după 3 ani de convieţuire, ca atunci când le dau o informaţie nici măcar să nu mai simtă nevoia de a o verifica în altă parte, ci să aibă încredere totală în ceea ce le spun. Şi cred că asta e o regulă de aur în relaţia ziarist-om de comunicare.

Deci relaţia cu mass-media se bazează pe încredere ...

Pe foarte multă încredere. În ceea ce mă priveşte, prioritar a fost ceea ce mi-au spus ei că au nevoie şi nu dacă eu dumincă mi-aş fi dorit să stau cu copilul meu. Şi atunci trebuie să ajungi la un echilibru, încercând pe de-o parte să prezinţi ziariştilor activitatea instituţiei, neutru şi fără consideraţii personale, dar pe de altă parte să le oferi şi suportul de care au ei nevoie. Acest echilibru se obţine în timp, cu înţelegere de ambele părţi. Eu întotdeuna am crezut foarte mult şi cred în continuare că relaţia ziarist-om de comunicare se formează în proporţie de 70% prin intermediul relaţiilor informale. Atunci când stai, închizi microfonul şi explici cum stau lucrurile.

Pe de-o parte avem mass-media, iar pe de altă parte cetăţenii. Este bine cunoscut faptul că ei tind să nu aibă încredere în instituţiile publice. Cum reuşiţi să depăşiţi acest impas?
Noi, ca Direcţie de Relaţii Publice şi Protocol a Camerei Deputaţilor, suntem practic o structura tehnică, administrativă, de suport pentru activitatea deputaţilor. 80% din imaginea Parlamentului este creată prin intermediul parlamentarilor. Dincolo de acest lucru, există, bineînţeles, această relaţie cu cetăţeanul, care are mai multe pârghii de a avea acces la informatiile care îl interesează: una dintre ele este accesul liber pe legea 544. Am să vă spun ceva: Poate parea curios,  însă există multe persoane care încă nu cunosc aceasta lege. O cunosc ONG-urile şi persoanele conectate puternic la ceea ce înseamnă viaţa politică.  Însă este un act normativ în virtutea căruia oamenii pot afla orice fel de informaţie care se încadrează în legea amintită.

Eu sper însă ca, în timp, să ne uităm cu mai multă obiectivitate şi îngăduinţă la oamenii care îşi fac treaba acolo, în Parlament. Parlamentul e format din oameni care pot fi sancţionaţi dacă nu duc la bun sfârşit ceea ce au promis, dar nu trebuie să uităm că sunt şi o grămadă de alte persoane care şi-o fac foarte bine ... Cât despre rolul esenţial al unui for legislativ într-o democratie, mi se pare inutil să mai vorbesc ...

Ştiu că v-aţi ocupat de organizarea Francofoniei şi a summit-ului NATO. Cum a decurs organizarea acestor două evenimente de mare amploare şi care au fost problemele organizatorice cu care v-aţi confruntat?


A fost o experienţă senzaţională! 3 facultăţi şi 5 mastere în străinătate nu cred că pot echivala cu experienţa pe care am dobândit-o atunci. La Francofonie am avut o contribuţie redusă, deoarece ocupam postul acesta doar de două săptămâni, dar contribuţia mai consistentă a fost la summit-ul NATO, pe partea de comunicare. A fost o experienţă pentru care cuvintele sunt prea puţine! Pentru că la manifestări de un asemena nivel, cu o sută de mii de canale de comunicare pe minut, aproape că întotdeauna apar riscuri ce nu puteau fi prevăzute.

Am lucrat cu o echipă de profesionişti de la Ministerul Afacerilor Externe, care a coordonat întreaga desfăşurare a summit-ului NATO. Alina Coca a fost cea care a coordonat întregul proiect de comunicare pe summit, după care am avut trei submodule pe proiectul de comunicare. Eu m-am ocupat de managementul sălilor de presă, de tot ceea ce a însemna conferinţe de presă ale unor importante personalităţi politice, precum preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozi, sau preşedintele Rusiei la aceea dată, Vladimir Putin etc. .

O să îţi povestesc o întamplare care m-a marcat foarte mult atunci, sau mai bine spus după, pentru că atunci, pe moment, nu aveai timp să te gândeşti la nimic: În prima zi de summit, toate statele îşi pregătiseră conferinţe de presă. Toată presa, şi aici mă refer la cei aproape 3.000 de jurnalişti sosiţi la summit, ştia ora de începere a acestor conferinţe de presă. Doar că noi, din cauza faptului că aveam la dispozitie doar 20 de săli, a trebuit să programăm ora de începere a fiecăreia dintre ele, pentru a se putea desfăşura în aceleaşi săli, în mod succesiv. Însă şedinta Consiliului NATO a ajuns să se prelungească cu o oră şi jumătate-două. Orele s-au suprapus, iar la un moment dat s-a creat un asemena haos, încât toţi întrebau unde e sala lor şi de ce nu este liberă. Nu ştiu cum le-am gestionat până la urmă, dar a ieşit bine. Una peste alta, a fost o experienţă senzaţională, de care as dori sa aiba parte orice om de comunicare, pentru că, aşa cum am mai spus, nici un master nu valorează cât valorează practica. Pentru că, până la urm㸠practica este cea care ne omoară.

Am văzut că în 2006 aţi început să promovaţi Camera Deputaţilor prin pliante, broşuri, CD-uri şi calendare ce cuprindeau informaţii despre legile existente şi date despre deputaţi. Cum promovaţi în prezent Camera Deputaţilor?

Facem acest lucru şi acum, chiar dacă proiectul a început în 2006, iar anul acesta resursele financiare sunt mult mai modeste. Am demarat acest proiect pentru a informa exact cetăţenii cu privire la ceea ce face Camera Deputaţilor, care este rolul şi procesul legislativ, etc.

Apoi, am avut şi avem în continuare parteneriate cu ONG-uri şi un program de grant-uri acordate acestora, pe baza unor proiecte foarte bine închegate pe teme propuse de Camera Deputaţilor. Noi afişăm toate temele pe site, iar ONG-urile vin şi depun astfel de proiecte. Am avut săptămâna trecută un proiect foarte interesant pe tema asta: un ONG a adus un grup de tineri care îşi făcuseră pe blogosferă un grup de discuţii, tineri care ulterior au stat faţă în faţă cu oamenii politici. A fost o întâlnire reuşit㸠în care politicienii le-au vorbit acestora despre faţa ascunsă a politicii. Au fost prezenţi oameni politici, precum preşedintele Camerei Deputaţilor, d-na Roberta Anastase şi domnul deputat Nicolae Bănicioiu, iar discuţiile s-au încins, deoarece toţi tinerii erau foarte bine informaţi în ale politicii.

Un alt proiect interesant, la care noi ţinem foarte mult, este “Centrul Educaţional”. Aici este locul unde copiii, tinerii învaţă regulie democraţiei, despre procesul legislativ, etc. Lecţiile se intitulează "lecţii despre democraţie" şi sunt structurate pe mai multe grupe de vârstă. Avem un modul şi pentru cei mai mici, copiii de grădiniţă. Ei se joacă de-a democraţia prin intermediul poveştilor. Şi, fireşte, se lasă prinşi în joc. Apoi, avem alte două segmente de vârstă: unul pentru elevi, iar celălat pentru studenţi. Este un proiect de succes, deoarece avem încă de acum vizite programate pentru anul viitor. Plus că nu ne dorim să umplem o sală de 400 de locuri, ci facem întâlniri doar cu grupe de 25-30 de copii, pentru ca ei să înveţe, să afle ce înseamnă doctrina unui partid, ce înseamnă atunci când vorbim despre partide de dreapta sau de stânga. Adică noţiuni minime legate de politică.

Care consideraţi că sunt particularităţile PR-ului instituţional în comparaţie cu alte subdomenii ale Relaţiilor Publice? Ce face ca PR-ul instituţional să fie special pentru d-voastră?

E special pentru că e job-ul meu, pentru ca că am demarat proiecte în domeniul acesta şi pentru că ... chiar cred în această Cenuşăreasă. N-aş schimba registrul pentru nimic în lume! Cel puţin în acest moment.  Comunicarea instituţională e pentru mine o Cenuşăreasă a comunicării!
Îmi aduc aminte că la un moment dat se discuta bugetul în plenul Camerei Deputatilor, iar unul dintre colegii mei greşise o virgulă, la redactarea unui comunicat de presa, precizând că bugetul pentru educaţie este de 36,7% din PIB. Nu mai ştiu daca aceasta era cifra vehiculata dar, oricum, ideea e ca plasase virgula greşit în context. Întelegi cam care au fost urmările...

În cazul comunicării instituţionale, actorii implicaţi sunt foarte mulţi şi cu greutate. PR-ul instituţional este precum mersul pe sârmă: Trebuie să ştii să împarţi atât cât ai bun la toată lumea. Iar dacă ajungi să ţi se şi recunoască meritele, cu atât mai bine.

Şi să reuşeşti să îţi păstrezi echilibrul...

Altă şansă nu ai! Iar barometrul nostru din punctul acesta de vedere e presa, care, în momentul în care nu ai o comunicare echilibrată, te sancţionează. Deci, nu ai voie să greseşti. Dar am în spatele meu o echipă extraordinară, care poate să facă faţă unor exigenţe pe care poate nici companiile private nu le cer uneori! Sunt oameni care fac aceasta meserie cu profesionalism . De aceea mă doare când la "capitolul" funcţionari publici toată lumea intră în aceeaşi categorie şi e catalogată cum că nu şi-ar face treaba.


Gabriela Enea este director al Direcţiei pentru Relaţii Publice a Camerei Deputaţilor, poziţie pe care o ocupă din 2006. Coordonează un departament cu maximă vizibilitate, al uneia dintre cele mai importante instituţii ale statului. Gabriela a coordonat proiecte de comunicare de anvergură, cum ar fi cel privind summit-ul NATO sau sommet-ul Francofoniei.

Înainte de a trece "de cealaltă parte a baricadei", Gabriela a fost jurnalist timp de 12 ani, la Radio România, lucrând ca reporter acreditat la cele mai importante instituţii ale statului: Preşedinţia României, Guvern, Senat, Camera Deputaţilor.

Gabriela a absolvit facultatea de filosofie şi jurnalism şi are un master în marketing internaţional, în cadrul Academiei de Studii Economice.


Interviu realizat pe 26 iunie 2009, de Rebeca Pop, Forum for International Communications
Copyright 2009 Forum for International Communications

Pin It

Parteneri

Logo Vodafone    BT Logo Aliniat Central          Oxygen Logo nou     BDR 25 years logo web