18042024

Back Eşti aici:Home News PR News: Tendinte si Cercetari 65% dintre consumatorii americani reduc cheltuielile pentru vacanţa de iarnă

65% dintre consumatorii americani reduc cheltuielile pentru vacanţa de iarnă

Pin It
Tulburările economice continuă să afecteze buzunarele şi atitudinile consumatorilor, pe măsură ce se apropie iarna. 6%, adică 13,5 milioane de americani, încă mai au datorii de la sărbătorile de anul trecut. Conform unui nou sondaj, Consumer Reports Holiday Shopping Poll, 65% dintre americani plănuiesc să reducă anul acesta cheltuielile de sărbători, incluzând banii daţi pe cadouri, călătorii şi divertisment.

Rezultatele sondajului:


- Majoritatea consumatorilor (78%) vor reduce cheltuielile la cadourile pe care şi le cumpără pentru ei, urmate de cele pentru prieteni şi familie, pentru rude mai îndepărtate, colegi de muncă şi pentru furnizorii de servicii, precum antrenorii de fitness. Printre cei care vor fi cel mai probabil scutiţi de sacrificiile financiare se numără: bunicii, nepoţii, copiii sub 18 ani şi animalul de companie.
- La fel ca în ultimele două sezoane, sezonul de cumpărături de iarnă în 2009 a început mai devreme: o treime dintre consumatori au început cumpărăturile de sărbători de la jumătatea lui octombrie.
- Doar jumătate dintre consumatori (46%) vor termina de cumpărat cadouri până în a doua săptămână a lui decembrie. 18% vor face cumpărături până pe 24 decembrie, iar 4% îşi vor termina cumpărăturile după sărbători.
- Anul acesta, 50% dintre americani îşi vor face un buget de sărbători, însă acesta va fi greu de respectat. Dintre cei 38% care şi-au făcut un buget anul trecut, 44% l-au depăşit.
- Hainele rămân cea mai populară categorie de cadouri: 52% dintre respondenţi plănuiesc să ofere îmbrăcăminte drept cadou. Cu toate acestea, 37% dintre consumatori (în special bărbaţi) au considerat hainele drept cel mai neplăcut cadou de anul trecut (şosetele fiind produsul cel mai puţin apreciat).
- Echipamentele electronice reprezintă altă categorie de cadouri populare, atât printre femei, cât şi printre bărbaţi: 51% dintre consumatori au astfel de produse pe lista lor de cumpărături.
- Alte daruri de anul acesta includ: cupoane de cadou (46%), bani (44%), jucării (42%), DVD-uri (31%), mâncare sau vin (28%), bijuterii (26%).
- În ciuda reducerilor de cheltuieli, 87% dintre americani rămân optimişti şi consideră că anul acesta de sărbători vor fi la fel de fericiţi sau chiar mai fericiţi ca anul trecut.


Datele pentru sondajul Consumer Reports Holiday Shopping Poll au fost colectate prin intermediul a 1000 de interviuri telefonice efectuate între 15 şi 18 octombrie 2009.

Mai multe detalii la: http://www.prnewswire.com/news-releases/consumer-reports-poll--65-percent-of-consumers-expect-to-cut-back-on-holiday-spending-67170217.html

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP