09082020

Back Eşti aici:Home News PR News: Tendinte si Cercetari Calea de la optimism la reputaţie

Calea de la optimism la reputaţie

Pin It
optimism“Trebuie sã investim în a schimba realitatea, şi nu în a schimba imaginea!” Aceasta a fost concluzia care a încheiat cea de-a doua ediţie Optimism 2009, realizatã de Evensys şi care a început simplu, printr-o discuţie liberã între Andreea Marin, regizorul Cristian Mungiu şi Cristian Lupşa.
De unde vine optimismul? Este el molipsitor? Cum faci sã fii optimist şi sã crezi în succesul unei idei atunci când nu întâlneşti decât bariere şi piedici? Iată câteva întrebãri care au deschis dezbaterea unui eveniment “despre nimic concret”, aşa cum l-a numit moderatorul serii, Cristian Manafu, dar care a scos la ivealã exemple relevante de poveşti de succes în care primul pas şi cel mai important este sã ştii ce-ţi doreşti.

Motivaţia puternicã şi încrederea sunt aspectele cele mai importante care creeazã un context favorabil şi conferã valoare chiar şi unei idei aparent utopice, dar puternice. “Dacã eşti în stare sã vizualizezi unde vrei sã ajungi, ai o şansã”, a fost replica lui Mungiu, înainte sã ne împartăşeacã cum a reuşit sã obţinã un premiu la Cannes cu un film bazat pe un buget redus, propriile economii, un vis şi multã determinare.  

Pânã la a ajunge sã se confrunte cu obstacole concrete care pot apãrea, barierele psihologice sunt cele care trebuie depãşite atunci când ne propunem ceva. Ne este teamã de eşec şi vedem obstacolele înainte sã ajungem sã ne confruntãm cu ele, când de fapt lucrurile stau exact invers. Numai aflaţi faţã în faţã cu acel obstacol vom putea face cu adevarăt ceva, vom căuta soluţii şi vom ajunge sã fim cu adevãrat creativi. Aşadar, optimismul înseamnã sã-ţi dai seama cã nicio experienţã nu e identicã cu alta şi presupune sã renunţi la obiceiul de a-ţi crea singur piedici. Când ştii ce vrei sã obţii, trebuie sã ai tãria sã ceri exact ce vrei şi sã laşi de-o parte obiceiul de a negocia cu sine, judecând pretenţiile ca fiind prea mari şi reducând din start opţunile. 

Cu toţii vrem sã facem lucruri mareţe, căutăm oportunitãţi şi contexte potrivite, dar ceea ce trebuie sã realizãm este cã acestea au nevoie sã fie create. Nimeni nu le oferã, nimeni nu ţi le aratã, tu însuţi trebuie sã cauţi şi sã adopţi atitudinea potrivită.


“Nu-ţi place, fã ceva şi schimbã!”, a fost o altã afirmaţie care mi-a atras atenţia, de această dată în prezentarea lui Bogdan Naumovici despre proiectul “Mişcarea de rezistenţã”. “A face” stã la baza lucurilor mãreţe, dar care nu trebuie neapãrat sã porneascã măreţ de la început.

Dan Dumitrescu şi Sandra Ghitescu ne-au vorbit despre “joacă” drept sursã de energie şi despre optimismul de care avem nevoie, indiferent de vârstã. Exerciţiul propus de cei doi ne-a demostrat cum în 5 minute s-au nãscut probabil peste 50 de idei creative ale echipelor de participanţi aflaţi în sală, care au reuşit să combine jocul şi pasiunile. Jocul înseamnã implicare, creativitate, imaginaţie şi plăcere. Mai mult, jocul poate fi un început încrezãtor pentru un succes ulterior.

Prin urmare, optimismul înseamnã încredere. Iar încrederea în propria valoare conferã la rândul ei valoare şi genereazã o bunã reputaţie, care are nevoie sã fie bazatã pe calitatea realităţii concrete.

Transpunând toate cele de mai sus la nivel de macro, într-o corporaţie lucrurile funcţioneazã dupã aceeaşi regulã de succes. Eficienţa în activitatea relaţiilor publice de management al reputaţiei constă în primul rând în îmbunãtãţirea realitãţii şi a activitãţii întreprinse, deoarece, nu e aşa, ceea ce se vinde este conţinutul, nu imaginea!  
A consemnat Georgiana Stanciu, Editor PR Romania

Pin It

Parteneri

 Logo Vodafone       BT Logo Aliniat Central               logo oxygen site