28032024

Back Eşti aici:Home Interviuri Experti romani Când spui un adevăr al tău şi îl scrii cu inima, răzbeşte. De vorbă cu regizorul Florin Şerban

Când spui un adevăr al tău şi îl scrii cu inima, răzbeşte. De vorbă cu regizorul Florin Şerban

Pin It

florin_serbanPelicula "Eu când vreau să fluier, fluier" revine de la Festivalul de Film de la Berlin cu două distincţii importante: premiul "Alfred Bauer" pentru inovaţie artistică şi Ursul de Argint din partea juriului. Ce înseamnă acestă recunoaştere pentru tine?


Înseamnă mult şi pentru mine şi pentru film. Pentru film e o platformă de lansare şi un început de carte de vizită. Pentru mine e important pentru proiectele următoare. Deşi premiile sunt importante, eu nu fac filme ca să iau premii. Mie îmi place să cred că sunt un povestitor, iar rolul povestitorului e să spună poveşti care să mişte inimile oamenilor, să îi emoţioneze şi să îi marcheze.

Filmul este un instrument puternic de comunicare. Lasând la o parte aparatul critic, cu ce impresie a părăsit publicul obişnuit sala de proiecţie?


Îmi e greu să spun cu ce impresie a părasit publicul sala. Cred că erau mişcaţi. E o poveste puternică şi aspra şi am facut-o să fie aşa. În spatele meu era o doamnă care plângea. În faţa mea nu mişca nimeni. Nu cred că au fost prea mulţi care au părăsit sala zâmbind.

Ce înseamnă pentru tine a comunica autentic prin intermediul filmului?


Filmul e ceva foarte vital, e emoţie în cel mai înalt grad. Se spune că arta se naşte din conflictul între limitările impuse de mijloacele de expresie şi lucrul de exprimat. Limitările există şi în film, dar rămâne cea mai puternică artă, cea mai de impact. Ai la îndemână imagine mişcată, dialog, sunet, muzică. ENORM deci. Responsabilitatea e deci foarte mare. Şi printre acestea şi dincolo de ele trebuie să îţi păstrezi capul, să nu uiţi de adevărul pe care îl ai de spus, dar să ştii să îl îmbraci cu emoţie astfel încât să fie digerabil.
florin_serban2


Crezi că filmul a surprins juriul şi publicul Berlinadei, tocmai pentru că sinceritatea a ajuns ceva uşor "inacceptabil" în societatea vestică?


Cred că filmele româneşti au succes pentru că noi spunem poveşti care ne dor. Ne dor la nivel intim, ca naţiune, ca societate, dar mai ales personal. Şi când spui un adevăr al tau şi îl scrii cu inima răzbeşte. Cred că e incomod şi deloc facil să faci în felul ăsta, şi de aceea cu atât mai apreciat.

Cum ţi-ai dat seama că vrei să faci regie?


Am văzut un film care m-a cutremurat şi m-a făcut să îmi dau seama că filmul este singura modalitate de exprimare care mi se potriveşte. “Inimă salbatică” de David Lynch. Filmul acela te poartă în locuri în care nimeni nu a ajuns vreodată, locuri de care îţi e teamă să admiţi că există. E o traversare a subconştientului, o privire în abis.

Îţi aminteşti de prima experinţă regizorală?


Da. Oarecum regizorală, căci prima întâlnire cu mediul vizual a fost prin intermediul televiziunii. Am facut o ştire pentru televiziunea locală din Reşiţa, o ştire despre nişte schimbări de echipament la Centrul de Recoltare a Sângelui. Atunci am fost prima dată cu un operator pe teren, a trebuit să îi spun ce vreau şi cum vreau, etc. Nu a fost prea grozav, dar m-am bucurat de înţelegere din partea redactorului şef. Prima experienţă mai artistică a fost regizarea unui video-clip în Cluj. Aveam nişte imagini în cap şi vroiam neaparat să le vad pe monitor. Filmam noaptea într-o casă pe jumatate dărâmată, în frig, praf şi moloz. Ştergeam tot timpul obiectivul camerei căci se umplea de praf. Foarte frumos, cred că a ieşit binişor. 

Cât de important este contactul cu realitatea pentru un regizor?


ESENŢIAL! Cred că depinde de ce fel de filme faci, şi - în funcţie de asta - te raportezi la anumite feluri de realitate. Socială, personală, etc. Cred că e esenţială pentru orice artist, indiferent de mediul şi de modalitatea în care se exprimă.

Dacă ai ceva de spus, vei găsi întotdeauna oameni care să-ţi asculte povestea?


Nu. Cred ca de cele mai multe ori e invers. Scrii o poveste gândindu-te la cei care o vor asculta, la aşteptările lor şi la modul în care ascultătorii se raportează la realitate. Ce e minunat acum e că există loc pentru toată lumea, pentru tot felul de filme. Film ca poveste, ca experiment de sunet şi imagine, ca modalitate de cunoaştere sau de exorcizare. De multe ori un film se plasează între genuri. Totuşi, când e vorba de film de sala, de public, singurul care functionează e filmul-poveste.

Există fericire în lumea personajelor tale?


Mmmm… Cum de mi-ai pus întrebarea asta? Sau ai văzut şi filmul pe care l-am început în America şi urmează să îl termin acum, precum şi scurt-metrajul, şi “Eu când vreau să fluier, fluier” şi ştii şi despre următoarele două proiecte … sau nu ştiu ce să mai zic. Nu ştiu cum se potriveşte, nu plec cu gândul să îi fac asa, dar aşa îmi ies de fiecare data. Destul de întunecate şi câteodata cu ceva lumină la sfârşit… Poate ar trebui să mai lucrez la asta….

Ce va urma?


“El Rumano” un thriller cum nu s-a mai văzut în România, povestea unui ucigaş plătit.
O şcoală de actorie pentru oameni obişnuiţi. Un loc în care oamenii să meargă la cursuri de actorie asa cum merg (sau ar trebui să meargă) la gimnastică. Un loc în care să îşi vindece sufletul, un loc în care să încerce să fie ei înşişi aşa cum nu au ocazia în altă parte, sau dimpotrivă, să fie pentru două ore pe zi în pielea altcuiva. Actoria are valenţe puţin încercate, poate fi un tonic pentru suflet şi pentru spirit. Şi, de asemenea, vreau să folosesc şcoala ca pe locul de unde îmi voi selecta viitorii colaboratori.


Născut în 1975 la Reşiţa, Florin Şerban a studiat filosofia şi hermeneutica şi a lucrat ca reporter de ştiri pentru diferite posturi TV. A absolvit masteratul apoi s-a înscris la facultatea de regie din cadrul UNATC. Cât timp a fost student a scris şi regizat numeroase scurt metraje, reclame şi emisiuni TV pentru cel mai mare post de televiziune comercial din România. Ulterior a fost acceptat în programul de regie de film din cadrul Universităţii Columbia, NY, unde a obţinut numeroase burse de studii şi a studiat teoria şi istoria filmului. S-a întors în România să regizeze filmul EU CÂND VREAU SĂ FLUIER, FLUIER.


"Actoria are valenţe puţin încercate, poate fi un tonic pentru suflet şi pentru spirit."
"Arta se naşte din conflictul între limitările impuse de mijloacele de expresie şi lucrul de exprimat"

Florin Şerban


Interviu realizat pe 1 Martie 2010, de Dana Oancea, Forum for International Communications. Copyright 2010 PR Romania

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP