28032024

Back Eşti aici:Home Articole Concepte de baza Constructe teoretice folosite în relaţiile publice

Constructe teoretice folosite în relaţiile publice - Teoria situationala a publicurilor

Index articole

Teoria situaţională a publicurilor

Acest construct teoretic a fost elaborat de J.E. Grunig şi colaboratorii săi, sub influenţa dezbaterilor din ştiinţele economice (problemele din marketing legate de segmentarea pieţii) şi a celor din ştiinţele politice (discuţiile referitoare la formarea opiniei publice). Dimensiunea situaţională derivă din axioma că publicurile apar şi dispar, problemele care le crează apar şi dispar, iar acţiunile de comunicare sunt semnificative numai pentru publicurile aflate într-o anumită situaţie în raport cu organizaţia. Un public al unei instituţii se naşte atunci când o organizaţie ia anumite decizii care afectează anumite categorii de oameni; grupuri care nu aveau păreri clare şi nici interese definite în ceea ce priveşte acea organizaţie se transformă, în acel moment, în publicuri ale organizaţiei. Publicurile variază în funcţie de deciziile organizaţiilor: ceea ce rămâne constant este faptul că grupurile se constituie în publicurile unei organizaţii numai în acele situaţii în care ele se simt afectate de deciziile acelei organizaţii. După amploarea acestei implicări publicurile s-ar putea diferenţia în 4 categorii:

Pornind de la ceste premize J.E. Grunig şi F.C. Repper (1992, p. 139-140) au stabilit faptul că publicurile se diferenţiază prin comportamentul comunicaţional. Din această perspectivă ei disting patru categorii de public:
a)    publicurile tuturor problemelor – acestea iau parte activ la toate dezbaterile;
b)    publicurile apatice – acestea sunt puţin active;
c)    publicurile unei singure probleme – acestea sunt active numai în ceea ce priveşte un număr limitat de teme, apropiate între ele;
d)    publicurile problemelor fierbinţi – acestea devin active numai după ce presa a transformat o problemă într-o chestiune de maximă actualitate.

În situaţiile în care publicurile devin interesate de comunicare, ele devin mai receptive la mesajele primite şi transmit mai multe mesaje decât de obicei. Aceasta înseamnă că în funcţie de parametrii unei situaţii, specialiştii în relaţii publice trebuie să construiască strategii de comunicare. Acestea trebuie să ţină seama de anumite caracteristici ale fiecărui tip de public, cum ar fi: deschiderea la dialog, natura comportamentului comunicaţional, efectele comunicării asupra cunoştiinţelor, atitudinilor şi comportamentelor, amploarea şi calitatea comunicării cu organizaţia, potenţialul de activism (participarea a publicului în acţiuni care vor exercita presiuni asupra organizaţiei). Teoria impune două dependente variabile (comportament comunicaţional activ, concretizat prin căutarea de informaţii şi comportament comunicaţional pasiv, caracterizat prin procesarea informaţiilor primite) şi trei variabile independente, care măsoară percepţiile publicului asupra unei anumite situaţii: a) recunoaşterea problemei: oameni descoperă că ceva trebuie făcut într-o anume situaţie; b) recunoaşterea constrângerilor: oameni descoperă că există obstacole care le limitează acţiunile referitoare la acea situaţie; c) nivelul de implicare: amploarea legăturilor dintre oameni şi acea situaţie. "Teoria susţine şi cercetările confirmă ideea că un grad înalt de recunoaştere a problemelor şi un grad scăzut de recunoaştere a constrângerilor, dezvoltă atât căutarea de informaţii, cât şi procesarea de informaţii. Gradul de implicare dezvoltă căutarea de informaţii, dar este mai puţin important pentru procesarea de informaţii. Mai simplu spus, oamenii caută rar informaţii despre situaţii care nu-i afectează în mod direct (…) Deoarece oamenii sunt mai activi în căutarea de informaţii decât în procesarea de informaţii, căutarea de informaţii şi variabilele independente care o precedă produc efecte ale comunicării mult mai frecvent decât procesarea de informaţii. Mai precis, oamenii care comunică în mod activ dezvoltă mai multe cunoştiinţe bine organizate, au mai multe atitudini despre o situaţie, se angajează mai frecvent în comportamente pentru a schimba ceva referitor la acea situaţie şi există mai multe şanse ca ei să dezvolte relaţii cu organizaţia implicată în situaţie” (J.E. Grunig, în Heath, 2005, vol II, p. 779).

 

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP