28032024

Back Eşti aici:Home Articole Responsabilitate sociala corporatista Ce-ul, De ce-ul şi Cum-ul în CSR. Un proiect al Institute for Public Relations

Ce-ul, De ce-ul şi Cum-ul în CSR. Un proiect al Institute for Public Relations - Istoria: o perspectiva pe termen lung

Index articole

Istoria: o perspectivă pe termen lung

În ciuda dezbaterilor interminabile, subiectul a ajuns să fie abordat în discuţii serioase şi adoptat în politici de management în anii '50, mai ales în ţările cu corporaţii mari ori sau în cele care încercau să înfrângă colonialismul capitalist. În naţiunile dezvoltate, mişcările sociale şi principiile democraţiei sociale au reprezentat nu doar un element de raţionalitate, dar şi o voce pentru cei care considerau că marilor corporaţii - considerate a fi produsul societăţilor de producţie/consum în masă - erau şi cele care impuneau standardele performanţei în afaceri într-un mod ce distorsiona nu doar raţionamentul în societate, ci şi beneficiile aduse de sectorul privat.

În anii '60, interesul legat de CSR a devenit tot mai febril, pe măsură ce activiştii din toate zonele ideologice şi geografice au cerut standarde mai înalte de performanţă guvernamentală şi de business. Sectorul non-profit solicita distribuirea echitabilă a profiturilor, în timp ce  mediul universitar dezbătea problema diferenţelor dintre organizaţiile moderne şi postmoderne. Aşa cum au observat Basu şi Plazzo (2008): "Ultimele trei decenii au depus mărturie pentru o dezbatere animată în ceea ce priveşte rolul corporaţiilor în societate". Această examinare a relevat modul în care standardele de CSR sunt definite de către ideologia fiecărei societăţi. Practicienii de Relaţii Publice contribuie la această ideologie, fiind cei care discută performanţa afacerilor atât la nivel intern cât şi extern. Criticii au semnalat pericolul ca CSR-ul se se izoleze, să ajungă să îşi folosească doar sieşi şi să se autoafirme - adesea, în detrimentul societăţii în cadrul căreia ar fi trebuit să aducă un beneficiu social, politic, tehnic şi financiar. Relaţiile Publice pot ajuta organizaţiile să-şi creeze standarde şi să şi le implementeze prin intermediul acţiunilor şi afirmaţiilor pe care le fac.

Unul dintre principalii participanţi la această dezbatere a fost Freeman. Freeman şi Liedtka au observat cu 17 ani în urmă: "Ideea de responsabilitate socială corporatistă a eşuat în a ajuta la crearea unei societăţi mai bune. Privit mult timp de către mediul academic şi manageri ca fiind veriga lipsă a capitalismului, conceptul de responsabilitate socială corporatistă nu şi-a ţinut promisiunea". Convinşi fiind de eşecul acesteia, ei au conştientizat că aceasta este o "idee periculoasă", ceea ce i-a determinat să fie de acord în principiu, dar nu şi în detaliu, cu Friedman (1970).

O dezbatere în jurul teoriilor lui Friedman

Într-un fel sau altul, toate discuţiile despre CSR se reîntorc la faimoasa, sau mai puţin faimoasa, afirmaţie a lui Milton Friedman (1970), aceea că CSR-ul este un fleac. Friedman a traversat zeci de ani de controversă, susţinând că singura responsabilitate a companiilor este aceea de a creşte profiturile (paradigma de eficienţă a excelenţei organizaţionale). Pentru a funcţiona eficient, companiile ar trebui doar să plătească angajaţilor salariile şi să-şi plătească taxele la care sunt supuse. Astăzi, Friedman are numeroşi adepţi care se bazează în argumentaţia lor pe testele empirice care nu au reuşit să găsească o relaţie directă între activităţile de CSR şi indicatorii principali de performanţă financiară din cadrul corporaţiilor, precum profitul (exemplu: Agle, Mitchell şi Sonnenfeld, 1999; Auppede, Carroll, şi Hatfield, 1985). Agle (1999) a subliniat provocarea de ordin metodologic: "Performanţa socială corporatistă este faimoasă prin dificultatea cu care poate fi cuantificată."

Alţi autori susţin că perspectivele lui Friedman asupra rolului pe care îl au companiile vorbesc mult prea puţin despre problemele cheie. Stovali, Neill şi Perkins (2004) au combătut interpretarea tradiţională pe care o dă Adam Smith "mâinii invizibile", plasând bogăţia shareholder-ilor în centrul guvernării corporatiste. Cu toate acestea, o privire mai atentă în culisele ideilor economistului englez aduce în prim plan "principiul simpatiei" şi abilitatea şi înclinaţia oamenilor de a lua în considerare interesele celorlalţi. Această perspectivă pare a fi mai apropiată de conceptul dominant de CSR, plasând conceptul de stakeholders (grupuri cointeresate) în centrul ideii de guvernare corporatistă. Dacă simpatia sugerează doar filantropie, trebuie să adăugăm că CSR-ul cere empatie, un anumit sens de gândire şi o planificare strategică care permite managementului să reflecteze asupra rolului său în societate şi asupra impactului pe care îl are asupra societăţii în care operează. Criticii sunt de părere că Friedman a eşuat în a înţelege avantajele dobândite prin CSR: reducerea costurilor afacerii şi profituri sustenabile.

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP