20042024

Back Eşti aici:Home Articole Comunicare interna Comunicarea organizaţională internă

Comunicarea organizaţională internă - Definitia subiectului

Index articole


Definiţia subiectului

Comunicarea internă organizaţională reprezintă comunicarea şi interacţiunile dintre angajaţii sau membrii unei organizaţii. În acest articol voi folosi termenii de comunicare internă şi comunicare organizaţională cu acelaşi sens. Comunicarea internă a fost definită şi sub numele de "relaţii interne" (Cutlip, Center & Broom, 2006) sau "relaţii publice interne" (Kennan & Hazleton, 2006; Kreps, 1989).

Deetz (2001) a descris două moduri de a percepe şi de a defini comunicarea internă. Cea mai comună perspectivă descrie comunicarea internă ca fiind "un fenomen ce există în cadrul organizaţiilor" (p. 5). În această abordare, organizaţia reprezintă "o cutie" în care are loc comunicarea. O a doua perspectivă priveşte comunicarea internă ca fiind "un mod de a descrie şi de a explica organizaţiile" (p. 5). Aici, comunicarea este procesul principal prin intermediul căruia angajaţii fac schimb de informaţie, creează relaţii, construiesc sensuri, valori şi o cultură organizaţională. Acest proces este o combinaţie de oameni, mesaje, sensuri, practici şi scopuri (Shockley-Zalabak, 1995) şi reprezintă baza organizaţiilor moderne (D’Aprix, 1996).

Prima abordare a fost cea dominantă până în momentul actual, dar cea de-a doua perspectivă câştigă adepţi pe măsură ce organizaţiile înţeleg rolul crucial al comunicării în rezolvarea problemelor complexe şi adaptarea la schimbările bruşte dintr-o piaţă globală haotică.

De ce este importantă comunicarea internă

Comunicarea reprezintă una dintre cele mai importante activităţi dintr-o organizaţie (Harris & Nelson, 2008). În mod fundamental, relaţiile se dezvoltă în urma comunicării, iar funcţionarea şi supravieţuirea organizaţiilor se bazează pe relaţii eficiente între indivizi şi grupuri. Mai mult decât atât, capacităţile organizaţionale sunt adoptate şi dezvoltate prin intermediul "unor intense procese comunicaţionale şi sociale" (Jones, 2004). Comunicarea ajută indivizii şi grupurile să îşi coordoneze activităţile în vederea îndeplinirii scopurilor şi este vitală în procesele de socializare, luare a deciziilor, rezolvarea problemelor şi schimbări ale managementului.

Comunicarea internă oferă de asemenea angajaţilor informaţii importante în legătură cu postul pe care îl ocupă, organizaţia în care lucrează, mediul extern sau informaţii despre alţi colegi de-ai lor. Comunicarea poate contribui la motivarea angajaţilor, consolidarea încrederii, crearea unei identităţi comune sau poate mări implicarea personală; ea oferă indivizilor un mod de a-şi exprima sentimentele, de a împărtăşi speranţele şi ambiţiile şi de a celebra şi rememora realizările. Comunicarea constituie modul prin care indivizii şi grupurile îşi înţeleg organizaţia, ce este şi ce reprezintă ea.

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP