19032024

Back Eşti aici:Home Interviuri Chestionar PRoust Chestionar PRoust: Alexandra Maier

Chestionar PRoust: Alexandra Maier

Pin It

Alexandra-Maier

Alexandra coordonează activitatea echipei de Public Relations, Content Marketing şi Corporate Social Responsibility a companiei AVON. Înaintea numirii în actuala funcţie, din 2015 până în 2018, Alexandra a fost responsabilă de trasarea și implementarea strategiei anuale și a programelor de responsabilitate socială derulate de AVON România: Campania pentru sănătatea sânilor și Campania Respectului, iniţiativa împotriva violenţei asupra femeilor.

1.    Calitatea pe care doresc s-o întâlnesc la un om de PR
    Coloana vertebrală. Inteligența, creativitatea sunt calități pe care le întâlnesc la mai toți specialiștii cu care interacționez, însă cred că prin natura rolul pe care îl avem, mai există o calitate ce face cu adevărat diferența: integritatea.

2.    Îndeletnicirea mea preferată în PR
    La finalul unei acțiuni să mă întorc cu gândul și să mă bucur că alături de colegii mei am exploatat un insight valid și am oferit un subiect relevant de conversație. Pe scurt, că am fost utili publicului, în aceeași masura în care am adus plus valoare brandului pentru care lucrăm.

3.    Locul ideal pentru practicarea acestei meserii
    Mereu altundeva pentru că așa sunt și activitățile noastre de zi cu zi, dar întotdeauna în contact cu cei cu care vrem să comunicăm.
Eu jonglez între birourile corporate, sediile echipelor de vanzări Avon, spații de co-working, cafenele preferate, iar sedințele de retrospectivă trebuie să fie mereu într-un loc relaxat și creativ. În București, apreciez mult Qreator și sediul Fundației Friends for Friends.
Alt loc ideal ar fi pe o plajă în Caraibe.

4.    Ce prețuiesc la colegii de breaslă
    Eu pun totul sub un singur verb când vine vorba de oamenii din această breaslă: A jongla. Sunt mereu captivată de felul în care reușesc unii să îmbine în același timp atenția la detalii cu spiritul jovial, spritul liber cu rigoarea contextului de business, creativitatea cu obiectivele rigide. Cel mai mult însă îi apreciez pe cei care știu să îi asculte pe cei asupra cărora au un impact direct, iar apoi au capacitatea de a transforma acest feedback într-o acțiune concretă, cu scop și rezultat.
Scriind rândurile acestea îmi dau seama că sunt calități pe care le-am urmărit și le-am apreciat la cei care m-au format.

5.    Cel mai frumos lucru care s-a spus despre mine vreodată
    Îmi place să cred că nu s-a spus încă. În același timp, consider că pentru un om de PR, aprecierile ies la suprafață odată cu proiectele sale. Daca ar fi să aleg însă o vorbă spusă oscilez între „Ai transformat proiectele acestea din nice to have în must have” și fiecare gând al celor cărora drumul către liniște sau sănătate a fost înlesnit prin proiectele sociale Avon.

6.    Principalul defect al omului de PR
    Vrea să îi multumească pe toți, vrea ca ziua sa aibă 32 de ore, nu 24, și nu stie să se mulțumească cu puțin.

7.    Cuvântul din PR pe care îl folosesc cel mai des
    Autentic. Cred că a devenit o obsesie deja. În top mai sunt: Influencer (pentru că mă lupt să înțeleg care e definiția influencerului, ce influențează și cum îl pot integra autentic :) alături de brandul pentru care lucrez), scopul (tot o chestiune care devine obsesivă - De ce facem ceea ce facem? Cui îi servește?) și buget (cine nu recunoaște că e subiect zilnic în echipele de PR, să îmi scrie, vreau o sesiune de mentoring).

8.    Feedback-ul de care mă tem cel mai tare
    Cel care nu îmi e spus.

9.    Greșeala din PR care îmi provoacă râsul
    Numai greșeala recunoscută și recunoscută într-un mod în care schimbi greșeala în oportunitate, inteligent și cu umor (ex. KFC- campania FCK).

10.    Greșeala din PR care îmi provoacă plânsul
    Superficialitatea.

11.    Statusul profesiei la care visez
    N-am la ce visa. Până nu depunem toți efort pentru a ne demonstra utilitatea și locul la masa celor care determină succesul organizației, pot doar să ne supere expresiile peiorative pe care le aud tot mai des și fac referire la breasla noastră (spre exemplu, devine deja uzual ca atunci când încerci să mușamalizezi lucrurile sau ambalezi o informație care nu e reală să spui « Am pr-izat asta »).  Ne supărăm, doar că o facem degeaba. Hai la construit PR pentru PR.

12.    Ideea mea despre PR nirvana
    Nu mai avem niciun dubiu când vine vorba de instrumente de măsurare și impact. În sensul în care le-am descoperit, nu în care am renunțat să le mai căutăm.

13.    Omul de PR al viitorului
    Jonglează, dar de data aceasta alătură know-how, Social Media, Digital și știe că PR e doar atunci când faci ceva util.

14.    „Greii” industriei cu care aș vrea să colaborez
    Gabriela Lungu, Bogdana Butnar, Doina Ciobanu, Cătălin Teniță. Mă bucur însă că m-au format ca profesionist grei ai industriei și cred că mulți dintre cei cu care colaborez acum fac parte din categoria „greilor” (unii cunoscuți, cei mai mulți – nedescoperiți încă).

    Cred cu tărie în personajul colectiv când vine vorba de grei, în echipele de comunicare ale unor branduri sau campanii. Primele care îmi vin în minte și alături de care aș vrea să sclipesc: Le marché interdit (Carefour&Marcel, Franța), tot o inițiativă Carefour de acum câțiva ani-The ugly fruit,  Corruption Detector (Grey Brazilia), John Lewis(pentru campaniile de Crăciun), Red Light App (Vodafone Turcia).

15.    Eroul meu preferat din PR
    « Nedescoperiții ». De la toți cei din spatele unor campanii sociale cu sens, până la eroi despre a căror implicare nu vei ști niciodată, poate vei afla doar că «era să fie o criză ».

16.    Autorul favorit din PR
    Cei care ne scriu azi agenda publică. Ne place sau nu (nu ne place, știu) fac PR eficient și îi citim în fiecare zi. În acest context, pentru opinii îl urmăresc pe Cătălin Teniță.

Iar când am avut nevoie de informații specifice și direcții clare m-am îndreptat spre Relații publice eficiente (Scott M. Cutlip, Allen H. Center, Glen M. Broom).

17.    Cartea de PR care m-a influențat cel mai mult
    Deși nu poate fi încadrată în rândul cărților de PR, mi-am luat învățături multe ce mă ajută acum în profesie din Man in search for meaning, Victor Frankl.

În aceeași notă, The Blue Sweater, Jacqueline Novogratz, care m-a captivat prin puterea pe care o au comunitățile de femei, dar mai ales datorită faptului că îți demonstrează că pentru a ajunge la „impact”, „engagement”, „schimbare” și alte virtuți ce plac breslei noastre, ai de luptat în primul rând cu propria mentalitate, ai de acceptat faptul că latura urâtă a oamenilor va exista mereu și doar confruntându-te direct cu ea poți atinge acel deziderat.

18.    Un personaj (actual, istoric sau fictiv) pentru care aș face PR
    Istoric - Sir Winston Churchill. Cred că e extrem de provocator să poți aduce plus valoare pentru un un personaj deloc flexibil ce e și un bun comunicator.
    Fictiv – Sheldon Cooper, personajul principal din serialul The Big Bang Theory. Mi-ar antrena mintea, răbdarea și capacitatea de a reacționa la crizele de imagine care ar fi la ordinea zilei.
    Actual - Lady Gaga pentru provocarea de a nu mă abate de la direcția strategică ce îi e clar definită.

19.    Talentul pe care aș fi vrut să-l am din naștere
    Nu am un talent pe care să mi-l fi dorit, însă mereu m-am întrebat cum e să știi din prima că ești făcut pentru a face X, să mergi pe drumul tău fără să clintești și să nu te oprești până când nu faci performanță. Nu știu dacă mi-ar fi plăcut, dar mi-ar plăcea să știu cum e.

20.    Cum aș vrea să-mi închei cariera
    Fiind mulțumită de mine.

21.    Deviza mea în PR
    O slefuiesc în fiecare zi, o anunț la finalul carierei.

22.    Fericirea pe care mi-o visez din ...PR
    Să știu că am făcut ceva util pentru industrie și pentru cei pe care îi influențează munca mea.


 

Chestionar Proust adaptat de Dana Oancea
Citeste toate interviurile aici: http://www.pr-romania.ro/interviuri/chestionar-proust.html

Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP