23022018

Back Eşti aici:Home Articole Comunicare interna Carmen Ghiţă, Raiffeisen Bank: Comunicarea internă nu e pentru domnişoarele de pension: trebuie să fii tare şi să te ţii tare

Carmen Ghiţă, Raiffeisen Bank: Comunicarea internă nu e pentru domnişoarele de pension: trebuie să fii tare şi să te ţii tare

Carmen Ghita 2

PR România lansează astăzi un serial despre statusul actual al comunicării interne ca disciplină de business. Vei descoperi în fiecare interviu subiecte interesante de reflecţie şi vei înţelege mai bine mecanismele şi pârghiile actuale ale acestei meserii. Partenerii noştri de dialog sunt, credem noi, unii dintre cei mai buni şi experimentaţi comunicatori interni din România. Am vrut să aflăm de la ei cam care mai este « oferta » specifică comunicării interne şi dacă anumite parţi considerate tradiţionale s-au diluat sau chiar au dispărut din aria de interes a comunicatorului intern.

Am vorbit şi despre cum se traduce « walk the talk » în comunicarea internă şi de câtă agilitate are nevoie un comunicator în practicarea acestei meserii. Nu în ultimul rând, le-am furat interlocutorilor noştri câteva dintre secretele acestei meserii. Îi mulţumesc lui Carmen Ghiţă, Internal Communications şi Social Media Coordinator la Raiffeisen Bank, pentru deschiderea acestui serial, dar şi pentru insight-ul preţios.

Cum defineşti statusul actual al comunicării interne ca disciplină de business?

Când am început să fac comunicare internă, statusul ei era “ceva ce nu ştii că ai şi nici nu-ţi prea trebuie”. În ceea ce mă priveşte, astăzi mă simt foarte departe de acele vremuri; comunicarea internă a căpătat forţă şi şi-a extins mult influenţa, cât să acopere comunicarea ierarhică, dar şi reţelele informale de comunicare - acele grupuri de angajaţi (şi liderii lor) care schimbă informaţii relevante la ţigară sau la cantină. Am început să ascultăm mult mai mult ce spun colegii şi să facilităm transmiterea mesajelor lor către top management şi ne-am poziţionat mai echilibrat între cele două “tabere”. Mai mult, cred că am început şi noi să ţinem pasul cu vremurile - la nivel de mesaj, canale şi livrabile. Comunicăm mult mai uman, ne mai “jucăm”, vorbim în vizualuri de impact, în animatii, în producţii video, suntem pe reţele de socializare… Cum spune francezul, we’ve come a long way. Întotdeauna a existat o teamă că nu vom putea ţine pasul cu schimbările, însă cred că nu ne-am atins, ca profesie, maximul de potenţial. Eu zic că mai avem multe de făcut.

Ce a rămas specific comunicării interne şi ce părţi ale activităţii tradiţionale s-au diluat sau chiar au dispărut din aria de interes a disciplinei?

Mai degrabă ce s-a schimbat este modul în care facem lucrurile. Cred că astăzi nu ne mai concentrăm exclusiv şi cu obstinaţie pe un mesaj sau canal, nu mai impunem, ci intermediem. Cu alte cuvinte, creăm mediul necesar pentru un schimb liber de informaţii la nivel de companii. Nu am eliminat nici canale, nici tactici, dar le-am adaptat prezentului. Dacă a disparut ceva totuşi, atunci a dispărut mentalitatea “am ceva de transmis de la management, fac tot posibilul să te ţin captiv aici până îţi intră bine în cap”. Am făcut trecerea la (şi o spun cu toata sinceritatea) “am ceva de transmis, cum ţi-ar plăcea să auzi ce am de spus, dragul meu partener de dialog?” :)

De câtă agilitate are nevoie un comunicator intern pentru a face faţă schimbărilor tehnologice, structurale şi de context?

Lucrăm într-un domeniu în care nu ne permitem să n-avem habar de ce se întâmplă în lumea în care trăim şi în compania pentru care comunicăm. Şi cu asta cred că am spus tot. Ca să parafrazez un citat din domeniul academic, trăim în epoca “Be agile or perish”, şi cred că ar fi contraproductiv să ne amăgim că lucrurile stau altfel.

Generaţia Millennials pare mai puţin dornică să se identifice cu valorile corporatiste. Crezi că tehnicile de segmentare şi abordare a publicului intern ar trebui să fie mai sofisticate decât sunt în prezent?

Sunt oare millennials mai puţin dornici să se identifice cu nişte valori corporatiste sau mai degraba au nevoie de o interpretare proprie a lor? Mi-e teamă că îi subestimăm sau pur şi simplu îi incadrăm în nişte tipare, poate pentru a-i înţelege mai bine. Până la urmă, toţi ne ghidăm după nişte valori, mai mult sau mai puţin conştient, fie că le-am împrumutat de la părinţi, de la prieteni sau ni le-am definit noi. Iar organizaţiile, unele dintre ele, au valori cu care chiar te poţi identifica. Poate te asociezi cu respectul, cu învăţarea, cu onestitatea, cu progresul... Sunt foarte de acord că trebuie să privim “publicul intern”, colegii, mai atent decât o făceam acum 5 ani, să spunem, dar am impresia că trebuie să vedem dincolo de numere şi de data mining. Cred că abordarea lor trebuie făcută şi la un nivel mai fin, psihologic, care mai degrabă încearcă să înţeleagă nişte nevoi de informare şi să adapteze mesajul, să-l facă mai clar, mai uşor de asimilat, decât să-l livreze pur şi simplu prin intermediul unui canal oarecare. Da, este dificil, dar în niciun caz nu putem presupune de la început că eforturile noastre pot fi în zadar. Dacă reuşeşti să schimbi o percepţie pentru 2 oameni din 10, merită.  

Cum se traduce walk the talk în comunicarea internă?

Simplu: să spui ce faci şi să faci ce spui. :) Să îţi respecţi promisiunile, să înţelegi aşteptările şi să livrezi conform lor. Să comunici transparent, integru.

Cam ce trebuie să înţeleagă tinerii colegi care vor să devină comunicatori interni?

Sincer, dupa 12 ani de comunicare, şi eu îmi pun această întrebare din când în când. :) Iar răspunsurile sunt, probabil tot de 12 ani, aceleaşi. Ca să faci comunicare internă şi să te bucuri de lucrul ăsta (e important să te bucuri), trebuie în primul rând să fii empatic, să ştii să asculţi ca mai apoi să poţi comunica. Nu o să intru în detalii de genul “trebuie să ai x ani de carte, 7 masterate şi 20 de cursuri”. E musai să ştii carte, să fii la curent cu câtă frunză şi iarba, să fii sau să devii digital native, early adopter etc., însă înainte de toate trebuie să asculţi, să fii atent la ce se întamplă în jurul tău, în companie, cu managerii, cu colegii tăi, ce nevoi are fiecare (să audă/să se facă auzit, de exemplu), să pui lucrurile în context şi să ştii să faci o medie între ele.

Un alt lucru pe listă ar mai fi să înţelegi noţiunea de “satisfacţie amânată” care, aşa cum îi spune şi numele, presupune să tragi tare acum pentru o posibilă satisfacţie viitoare, fără să faci din recompensă scopul vieţii tale. Ca om de comunicare internă, rolul tău este să îţi ajuţi colegii să înţeleagă, să vadă sau să creadă, în niciun caz să aştepţi mulţumiri, flori şi bombonele. Satisfacţia trebuie să vină din ceea ce faci şi faci bine.

Şi mai e un lucru cu care, probabil, vor fi de acord toţi cei care fac munca asta: communication ain’t for sissies. În traducere liberă, nu e pentru domnişoarele de pension (no offence): trebuie să fii tare şi să te ţii tare, pentru că în fiecare zi se întâmplă lucruri noi, iar limitele (inclusiv cele personale) îţi sunt testate des.

Dincolo de asta, e nevoie de oameni buni de comunicare internă, iar profesia în sine e foarte frumoasă şi lipsită de orice plictis. Le-o recomand mai ales celor cărora le plac mult, mult de tot, oamenii.


Interviu realizat de Dana Oancea. Copyright PR România.

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site