20112017

Back Eşti aici:Home Articole Din istoria Relatiilor Publice O vizionare privată în interiorul Muzeului de Relaţii Publice din New York

O vizionare privată în interiorul Muzeului de Relaţii Publice din New York

shelley-and-bernays

De ce era necesar un muzeu al Relaţiilor Publice?


Mă jucam de ceva timp cu ideea, dar impulsul de a-l deschide efectiv a venit când l-am cunoscut pe Eddie Bernays, care mi-a oferit tot sprijinul şi patronajul său pentru acest proiect. Ne-am întâlnit la sfârşitul anilor '80, când amândoi predam cursuri la New York University şi PRSA Professional Development Institute. Eddie a fost foarte amabil şi ne-a invitat pe mine, pe soţul meu şi partenerul meu de agenţie să cinăm la Waldorf, după care am devenit prieteni apropiaţi.

Avea 90 de ani atunci şi îl vizitam de cel puţin trei ori pe an pentru a înregistra amintirile sale şi a fotografia articolele memorabile expuse în casa sa. Cu câţiva ani înainte să moară a vorbit odată despre transformarea casei lui în muzeu, unul care, bineînţeles urma să expună munca multor pionieri ai domeniului.

Nu discutasem la acel moment despre Internet, căci nu îşi intrase în drepturi depline înainte de moartea lui Eddie, în 1995; dar îi promisesem că vom crea un muzeu al relaţiilor publice, chiar dacă nu aveam nicio idee la momentul respectiv despre oraşul care îl va găzdui. Vroiam să îl facem accesibil pentru comunitatea oamenilor de PR. În 1996 am început să încărcăm imagini online şi am descoperit utilitatea prezenţei muzeului şi în spaţiul virtual. Mai târziu în acel an, muzeul a câştigat premiul "best of the web" al USA Today.

Astăzi, site-ul muzeului cumulează aproximativ 90.000 de vizite pe lună, cele mai multe din Europa şi Asia. Sunt convinsă că dacă Eddie ar fi intuit în timpul vieţii amploarea pe care o va lua Internetul, ar fi fost întru totul de acord cu prezenţa online a muzeului, nu încape niciun dubiu. Eddie era într-adevăr interesat de împărtăşirea sutelor de materiale din colecţia sa cu lumea PR-ului. Dacă Internetul ar fi fost disponibil în timpul vieţii sale, l-ar fi folosit cu siguranţă pentru educarea companiilor şi a universităţilor despre practicarea şi semnificaţia relaţiilor publice.

Eddie ne-a lăsat o colecţie uimitoare care include postere, invitaţii, machete publicitare de la unele dintre cele mai faimoase campanii ale sale, ca de exemplu Green Ball; copii ale newsletter-ului său de PR, care se numea Contact; fotografii ale lui cu Sigmund Freud, Enrico Caruso şi preşedintele Eisenhower; ediţii originale ale cărţilor lui, inclusiv Engineering of Consent şi Propaganda, plus cărţi ale oamenilor care l-au influenţat, precum Walter Lippman şi unchiul său "Siggy". Am reprodus de asemenea scrisori originale de mulţumire de la oameni cu care a colaborat pe parcursul vieţii sale, inclusiv Henry Ford, Thomas Edison, Eleanor Roosevelt şi aproape orice preşedinte din decursul vieţii sale.

Care credeţi că este cel mai important aspect al moştenirii lui Bernays?


Căutarea sa continuă a unei idei mari care să lege un produs de un subiect sau o cauză mai mare. Orice activitate pe care o întreprindea trebuia să transmită o idee de progres - chiar şi în cel mai discutabil caz ca de exemplu în campania sa pentru promovarea fumatului în rândul femeilor - Torches of Freedom.

Ceea ce l-a făcut atât de eficient a fost accesul său direct către executivii companiilor pe care îi consilia. Nu existau foarte mulţi directori de PR in-house la vremea respectivă, aşa că clienţii săi făceau parte din top management. Acesta este unul din motivele pentru care care a putut influenţa firme atât de mari precum American Tobacco şi Procter & Gamble, tratând de regulă cu liderii de corporaţii. Era de fapt un consilier personal pentru ei mai mult decât un director "de agenţie" tipic din zilele noastre.

În 1919 a lansat termenul de "consilier de relaţii publice" şi credea cu tărie că profesioniştii de PR ar trebui să aibă o licenţă, precum doctorii şi avocaţii. Definiţia sa originală a relaţiilor publice era aceea a unei ştiinţe sociale, ca psihologia şi sociologia. În niciun caz Bernays nu intenţiona ca relaţiile publice să devină "un instrument de comunicare".

Bernays folosea această nouă practică destul de eficient, atât pentru corporaţii cât şi pentru guvern. După cum semnalează Adam Curtis în seria sa de emisiuni "Century of Self" de la BBC, Bernays a avut tot atât de multă influenţă asupra culturii vestice ca şi unchiul său Freud asupra psihoterapiei.

Pe loc ocupă Arthur Page în galeria muzeului?


Unul dintre primii şi cei mai de durată clienţi ai mei a fost AT&T, unde Arthur Page a fost odată Director de Corporate Communications. Arthur a fost într-adevăr un actor important în istoria noastră profesională şi destul de diferit de personalitatea lui Bernays. Vroiam să echilibrez istoria consultanţiei în PR cu dezvoltarea domeniului în zona corporatistă şi managerială, aşa că Page a reprezentat o alegere naturală. Celelalte persoane portretizate alături de el sunt: Carl Byoir, americanul de culoare Moss Henrix şi, mai recent Chet Burger. Toţi sunt embleme ale diferitelor etape de dezvoltare a domeniului relaţiilor publice.

De ce nu se regăseşte niciun profil de femeie în galeria muzeului?


În principal pentru că femeile nu au fost vizibile până de curând. Chiar şi Doris Fleishmann, care a reprezentat sursa multor idei fascinante ale lui Eddie şi a fost şi o scriitoare fabuloasă, nu se ducea să viziteze clienţii cu el, pentru că pe vremea aceea "pur şi simplu nu se făcea". Bineînţeles, îmi doresc ca pe viitor să includ şi femei.

Ce credeţi despre includerea mai multor figuri internaţionale?


Acesta este şi punctul cel mai slab al muzeului, din păcate. De fapt, trebuie să identifici indivizii, să îi vizitezi, să îi convingi să sprijine proiectul şi să petreci o groază de timp cu ei. Din perspectivă internaţională, ar trebui să apelez la sprijin din partea altora care să mă ajute să cercetez şi să creez "exponatele" online. Profesioniştii de PR din toată lumea ar avea mult de învăţat unii de la alţii.

Bernays ar fi încântat că muzeul să capăte notorietate internaţională. Când a fost la Barcelona pentru aniversarea celei de-a 100 zile de naştere, pe toţi stâlpii de iluminare din centru erau postere care comemorau vizita lui. Mulţi oameni cred că vizita lui în Europa a avut un impact mai mare decât în SUA. Bineînţeles, conexiunea Freud - Bernays este mai cunoscută în Europa decât aici.

Ce urmează?


Am o listă de persoane cu care colaborez - şi sunt sigură că puteţi ghici cine sunt. Dar sunt deschisă la idei noi care mă ajută să îmbogăţesc şi să extind muzeul mai ales în ceea ce priveşte includerea femeilor, a profesioniştilor altor naţionalităţi, o colecţie a celor mai bune practici de PR din lume şi o sursă internaţională recunoscută de cercetare pentru studenţii şi profesioniştii din PR: un soi de Wikipedia vizuală pentru profesia noastră.


Shelley Spector este o membră marcantă a comunităţii profesioniştilor de relaţii publice din New York, unde conduce agenţia Spector and Associates, specializată în principal pe subiecte financiare, de apărare şi tehnologie. Agenţia sa a câştigat peste 40 de premii şi tocmai a aniversat 20 de ani de existenţă. Shelley a devenit profesor asociat la NYU în 2009 şi are două patente pentru social media şi social commerce.


Interviu realizat de Toni Muzi Falconi. În original: A private viewing inside the Museum of Public Relations, apărut în data de 11 Mai pe PR Conversations .  Reprodus pe PR Romania cu acordul autorilor.
Copyright PR Romania pentru versiunea în limba română

Pagina oficială a muzeului: http://www.prmuseum.com

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site