20112017

Back Eşti aici:Home Articole Trenduri in PR Premise pentru PR în 2013

Premise pentru PR în 2013

octav_stefanContinuând tendinţa din ultimii ani, în 2012 companiile au fost foarte atente la costuri şi investiţii, dar cu o experienţă mai mare în analiză şi evaluare, consolidată în anii de criză economică de până acum. În continuare, sumele alocate pentru advertising şi marketing au fost sub presiune, iar în acest context, activităţile de PR au avut parte de un plus de buget, investiţiile fiind semnificativ mici comparativ cu celelalte direcţii. PR-ul este evaluat, în continuare, că fiind una dintre direcţiile de investiţii în comunicare cu cel mai ridicat nivel al valorii generate raportat la valoarea investită.


Ca urmare a acestei tendinţe, anul trecut am observat o creştere a proiectelor punctuale de comunicare, atât în România, cât şi la nivel regional, în Bulgaria, Serbia, Croaţia şi Slovenia. La acestea se adaugă şi o pondere importantă venită din zona de digital, care cuprinde activităţi integrate pe mai multe canale de comunicare online, social media, dar şi canale tradiţionale. În acest context, putem vorbi de o creştere moderată, de până în 10%, a pieţei de comunicare în România şi pieţele regionale pe care activăm, cu menţiunea că piaţa locală este, în valoare, la un nivel mai mult decât dublu faţă de oricare din ţările vecine.

Poate cea mai spectaculoasă evoluţie de anul trecut o reprezintă dezvoltarea serviciilor legate de social media, fie ca proiecte punctuale cerute exclusiv de clienţi, fie ca extensii ale serviciilor de comunicare tradiţională din partea partenerilor cu activitate permanentă. Într-un fel sau altul, companiile au înţeles necesitatea de a fi prezenţi pe un canal unde, chiar dacă nu reperau impactul direct în business, observau prezenţa competitorilor. Avem de-a face cu un domeniu specializat, în care activitatea s-a profesionalizat. Nu mai putem vorbi de un singur specialist sau un singur department, ci de un întreg ecosistem profesional în comunicarea online, în care proiectele implică multiple resurse şi specialişti, de la programatori şi designeri, la specialişti în optimizări şi comunicare.

Toate aceste tendinţe de anul trecut au creat premisele unei pieţe extrem de competitive pentru 2013, cu precădere în ceea ce priveşte comunicarea digitală. Ne aşteptăm ca brandurile să aloce bugete separate pentru atragerea consumatorilor în social media, în timp ce agenţiile de PR vor construi departamente separate, dedicate acestei activităţi. Content management-ul va fi noul instrument al agenţiilor de PR, iar acesta vine la pachet cu relativ noi abilităţi necesare în domeniu cu o viteză de reacţie crescută, gândire strategică şi diagnostic rapid în privinţa potenţialului viral al unui subiect.

Ceea ce acum se întâmplă local, în câteva minute devine global, în consecinţă şi responsabilitatea comunicării locale creşte.

Pe de altă parte, credem că există o nevoie din ce în ce mai mare pentru ceea ce poate fi numit ”narativism corporatist”. Find atât de aproape de consumatori, iar consumatorii atât de aproape de brand, poveştile umane, naturale, devin din ce în ce mai necesare.

În condiţiile în care peisajul economic nu devine mai optimist, şi PR-ul, ca şi celelalte domenii conexe, va avea nevoie de o pledoarie suplimentară în ceea ce priveşte eficienţa. PR-ul nu se va mai măsura doar ca vizibilitate şi target atins, ci şi în indicatori de business. Nu trebuie să neglijăm nici mediile mobile, pentru care este nevoie de conţinut dedicat, care înseamnă atât mesaje condensate, cât şi aplicaţii.

În contextul acestor schimbări importante de pe piaţă, specialistul în comunicare trebuie să dea dovadă de un nivel de creativitate crescut, să jongleze cu toate aceste provocări şi soluţii pentru a veni în sprijinul clientului şi a eficientiza într-o măsură cât mai mare comunicarea.

Totodată, şi metricii de social media (de la reach la engagement) vor trebui justificaţi prin indicatori concreţi, care să le arate valoarea în business. În ce măsură un fan implicat devine un cumpărător? Cât de corelate sunt aceste două paliere? Acestea vor fi întrebările la care specialiştii în PR vor trebui să găsească răspunsuri în acest an.


Octav Ştefan este PR Coordinator în cadrul SmartPoint, companie independentă de consultanţă în comunicare la nivel regional cu operaţiuni în Bulgaria, Croaţia, Serbia şi Slovenia. SmartPoint gestionează conturi precum Ascendis, Network One Distribution, BenQ, Epson, Kingston Technology, Mio Technology, NVIDIA, Sony, Sony PlayStation, Sony VAIO.

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site