28072017

Back Eşti aici:Home Dezbateri Dezbateri actuale Cat de strategice sunt Relatiile Publice practicate in Romania? PR-istul român, un potenţial Strategos

PR-istul român, un potenţial Strategos

aurelian_horja_2Pentru a răspunde întrebării cheie „Cât de strategice sunt Relaţiile Publice în România?“, consider că ar fi util mai întâi să clarificăm termenul de strategie, împrumutat din zona militară şi golit de conţinut prin prea deasa folosire a lui în alte sensuri decât cel corect.


Sensul original al termenului îl găsim la greci. Aceştia desemnau prin Strategos (στρατηγός) un general militar. De altfel, chiar şi astăzi, în armata greacă Stratigós desemnează cel mai înalt rang al unui ofiţer, aproape toate denumirile funcţiilor de conducere fiind derivate din acest cuvânt.

Mergând mai departe, strategia este definită ca fiind una dintre părţile componente ale artei militare care se ocupă cu conducerea tuturor forţelor armate, pe toată durata războiului şi a fiecărei campanii, organizând şi conducând operaţiile duse de mari grupări de forţe. De altfel, o subliniere importantă o face şi Maurice Matloff, o autoritate a planificării strategice militare, definind strategia ca fiind "arta generalului".

Din aceste trei observaţii, putem avea deja o imagine mult mai clară despre ce înseamnă acest termen în raport cu Relaţiile Publice. Cu alte cuvinte, dacă Relaţiile Publice sunt realizate de "generali" care au puterea de a decide sau influenţa direcţia principalelor acţiuni, atunci (şi doar atunci) Relaţiile Publice au un rol strategic.

Dacă privim spre România, în opinia mea, suntem destul de departe de imaginea unor PR-işti care să fie personificarea unor generali şi care să decidă direcţii şi abordări la nivel strategic. Mai degrabă, în majoritatea cazurilor, au rol de executanţi.

Sigur, există motive pentru care, în România, Relaţiile Publice nu sunt percepute ca având un rol managerial iar unele dintre aceste motive se pot înţelege din perspectiva structurii culturale, istoricului domeniului şi al activităţii sau al inactivităţii reprezentanţilor industriei. Şi România nu este singura ţară care stă mai puţin bine la acest capitol. Nici practicienii germani şi chiar americani nu sunt mai departe.

Însă, poate ar fi de menţionat ceva. Dacă "dincolo" există, ca şi la noi, practicieni şi practicieni, la „noi“ nu există nimeni care să stabilească standardele. Şi cum cărţile de specialitate actuale sunt mai scumpe decât cele care ne învaţă cum să folosim fax-ul şi telex-ul, pe care din păcate, încă le găsim în număr mare, intervenţia lor ar fi salvatoare. Dar din păcate, puţinele demersuri pentru educarea practicienilor se fac pe cont propriu sau prin PR România.

Avantajele unui rol de strategos / general (în board, în mijlocul deciziilor cu privire la direcţii) pentru Directorul / Vicepreşedintele de PR sunt imense nu doar pentru imaginea de sine a PR-istului ci chiar pentru organizaţii şi companii.

Spre deosebire de marketing, care operează cu "pieţe", "bunuri" şi servicii" şi ale căror campanii se adresează indivizilor care doresc să achiziţioneze ceva, în cazul Relaţiilor Publice se operează cu "publicuri" care sunt interesate de (ne)atenţia organizaţiei în raport cu ei şi cu propriile interese dorindu-şi şi chiar încercând mai mult sau mai puţin prietenos să influenţeze deciziile de management.

Aici ajungem şi la un alt termen "relaţiile". Şi, vrem sau nu vrem să recunoaştem, chiar şi cei mai egoişti dintre noi, nu putem funcţiona izolaţi. Din acest motiv, practic, chiar dacă nu suntem înnebuniţi după ele, suntem obligaţi să "supravieţuim" unor relaţii. La fel şi organizaţiile, unele sunt mai dornice, unele sunt mai puţin dornice de relaţii. Însă toate au parte de acest blestem (în opinia unora) sau dimpotrivă de această binecuvântare. Relaţiile sunt diverse, de la cele cu angajaţii, investitorii, mediul politic, legislativ şi cu beneficiarii până la cele cu blogosfera, jurnaliştii, comunitatea locală sau mondială.

Din fericire pentru societate, aceste relaţii pot duce la propăşirea unor companii şi organizaţii sau la dispariţia lor deoarece aceşti indivizi (care nu fac parte dintr-o piaţă ci din diverse publicuri) pot să susţină sau pot împiedica atingerea obiectivelor de către organizaţie.

Din nefericire, pentru cei dezinteresaţi de relaţii simbiotice, reciproc avantajoase, aceşti indivizi aparţinând diverselor publicuri vor uneori lucruri mai puţin importante şi chiar oarecum costisitoare pentru companii: condiţii de muncă decente, produse mai sigure şi mai sănătoase, implicarea în comunitatea locală, salvarea pădurilor din zona în care locuiesc etc.

O relaţie "nepotrivită" cu aceştia sau necunoaşterea opiniilor şi intereselor lor poate duce, a dus şi va duce la coalizarea de grupuri activiste ostile având ca scop înfruntarea, „educarea“ sau dispariţia organizaţiei. Rezultatul ignoranţei sau al nealinierii intereselor va fi în mod evident un conflict ale căror pierderi de multe ori sunt greu de intuit. Şi aici apare rolul strategic al PR-ului, când intervine şi devine o voce pentru aceste publicuri, convinge de necesitatea unor acţiuni sau evitarea altora şi uneori chiar de avantajele unor investiţii sau pierderi (aparente) pe termen scurt pentru a asigura organizaţiei un mediu prietenos.

În prezent, important pentru o organizaţie nu mai este să urmărească doar propriile obiective şi să obţină profituri doar pentru sine ci, dacă vrea să supravieţuiască, este obligată să ia în considerare şi chiar să îşi asume (nu neapărat pentru că vrea ci pentru că înţelege că este obligată de mediu) inclusiv interesele acceptabile ale publicurilor care îi urmăresc şi îi pot influenţa viitorul. Pentru că dacă nu, va fi din ce în ce mai dificil să facă afaceri într-un mediu ostil, va fi mai dificil să facă o privatizare, să construiască o nouă fabrică etc. Şi cine să le spună „chestiile“ astea, dacă nu PR-istul care iubeşte atât de mult comunicarea bidirecţională?

Prezenţa unor Strategos PR-işti în board, în managementul unei organizaţii nu este nici utopică şi nici imposibil de atins. De altfel, există organizaţii care fac deja acest lucru. Sigur, există şi cei care se fac că fac acest lucru şi există şi mai mulţi care nu ştiu că trebuie să facă acest lucru. Dar aici nu este despre majorităţi, ci despre faptul că există! Şi dacă există, mai trebuie doar un catalizator pentru ceilalţi.



Aurelian Horja are peste 10 ani de experienţă în consultanţă strategică în comunicare şi managementul crizelor de imagine fiind coautor al cărţii "Reglementarea activităţii de lobby. În anticamera influenţei" şi al studiului „Lobby în România“. Oferă consultanţă atât companiilor comerciale cât şi organizaţiilor neguvernamentale. Este absolvent al Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative – Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice şi Master în "Gestionarea Campaniilor de Imagine".


Link Dezbatere PR România: Cât de strategice sunt de fapt relaţiile publice practicate în România? Aşteptăm în continuare opiniile voastre.

Parteneri

 logo_raiffeisen  Logo-McCannPR PNG  Practice MSL logo 2  Graffiti PR logo-1   EY Logo RGB                    

siglaBT noua      dccom LOGO nou site