02052024

Back Eşti aici:Home News Comunicate de presa Zentiva îşi reconfirmă poziţia de partener oficial al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”

Zentiva îşi reconfirmă poziţia de partener oficial al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”

Pin It
Urmând tradiţia de implicare activă în susţinerea valorilor culturale, compania Zentiva, parte a Grupului sanofi-aventis, unul dintre liderii pieţei farmaceutice din România, susţine anul acesta prestigiosul Festival şi Concurs Internaţional “George Enescu”, ajuns la cea de-a XIX-a ediţie.

Festivalul este unul dintre cele mai importante manifestări culturale din România din ultimii 50 de ani şi se va desfăşura în perioada 30 august - 26 septembrie 2009, în Bucureşti. Evenimentul contribuie activ atât la promovarea creaţiei enesciene, la nivel naţional şi internaţional, cât mai ales la conştientizarea valorii artistice şi culturale a acestei creaţii în rândul comunităţii autohone şi europene.

Seria de concerte din categoria „Mari orchestre ale lumii” va debuta in data de 8 septembrie, la ora 19:30, la Sala Mare a Palatului, cu un concert patronat de Zentiva. Sub bagheta dirijorului Maxim Vengerov, Filarmonica "George Enescu", cu soliştii Alexandru Tomescu la vioară, Horia Mihail la pian şi Razvan Suma la violoncel, va interpreta Uvertura “Leonora III” op. 72a, Triplul Concert pentru pian, vioară, violoncel şi orchestră în Do Major op. 56 şi Simfonia nr. 5 în do minor op. 67 de  Beethoven.

Zentiva este partener de tradiţie al valorilor culturale. În Cehia, Zentiva este de 17 ani principalul partener al festivalului de muzică internaţională “Prague Autumn International Music Festival”. În anul 2007, Zentiva a fost partenerul oficial al celor mai importante evenimente culturale derulate în România în ultimii ani, Festivalul Internaţional “George Enescu” şi Programul „Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007”. De asemenea, în 2008, Zentiva a fost partener al Muzeului Cotroceni şi al Ambasadei Republicii Cehe în România.

Detalii despre Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”

Debutând la trei ani după moartea lui George Enescu în 1958, Festivalul Internaţional a fost înfiinţat ca omagiu adus maestrului. Impunându-se de la primele ediţii, Festivalul şi Concursul Internaţional “George Enescu” a reunit nume sonore ale vieţii muzicale internaţionale, precum Sir Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter şi Herbert von Karajan. După 1989 acesta devine reprezentativ ca reper artistic şi cultural pentru România. Ediţia de anul acesta stă sub semnul excelenţei, fiind un record prin prisma numărului de concerte, a numărului de evenimente culturale conexe şi a artiştilor de marcă ce vor urca pe scenele festivalului.

Pentru detalii despre festival, accesaţi www.festivalenescu.ro.
Pin It

Parteneri

   BT Logo Aliniat Central               logo SMP