21112019

Back Eşti aici:Home Opinii Juniori despre PR Publicitatea - Tărâmul tuturor posibilităților?

Publicitatea - Tărâmul tuturor posibilităților?

Pin It

Cristina Stefan

Primii pași în carieră sunt înfricoșători pentru oricine. Ca student în primul an, te întrebi dacă ai făcut alegerea potrivită, dacă o să îți placă domeniul pentru care te pregătești sau dacă vei avea vreo șansă de reușită profesională. Pentru mine, alegerea asta a fost presărată cu mai mult entuziasm decât cu emoții. Cumva am știut dintotdeauna că vreau să lucrez în Publicitate, doar că nu am știut să definesc această dorință decât după ce am avut primul contact cu industria.

Am început cu o pasiune pentru citit care ușor-ușor s-a dezvoltat într-o pasiune pentru scris. La vârsta de 13-14 ani mi-am deschis primul blog personal, iar câțiva ani mai târziu am început să scriu recenzii de carte pentru un site care se ocupa doar cu asta. Așadar, decizia de a aplica la facultatea de Comunicare și Relații Publice a fost luată fără prea mari bătăi de cap și, chiar dacă nu aveam idee ce mă așteaptă mai departe, știam sigur că sunt făcută pentru a lucra în Comunicare.

Primul contact cu Publicitatea per se l-am avut în primul an de facultate, când am devenit membru PRIME România. Atunci am decis, fără doar și poate, că vreau să lucrez în Publicitate. Zis și făcut. La finalul aceluiași an am început un Internship în agenție, cu un obiectiv clar: să ajung Copywriter.

După o experiență de 3 luni în agenție m-am și angajat, ca Junior Account, cu atribuții complet diferite față de cele ale unui Copywriter. Acum sunt tot în agenție, dar cu funcția de Social Media Executive. De ce mi se pare relevantă povestea asta? Pentru că cele 3 luni în care am văzut zi de zi și up-close ce înseamnă munca în agenție și ce presupune industria asta, am realizat cât de complexă este și, cel mai important, cât de mult îmi place și îmi doresc să o explorez. Un sfat pentru orice aspirant la domeniul acesta ar fi să se avânte complet și cu mintea deschisă, dornic să iasă din monotonie și să învețe zi de zi.

Personal, prefer să tratez fiecare provocare ca pe o competiție cu mine însămi, motiv pentru care sunt atât de încântată să lucrez în Publicitate și, fiind încă la început, am în continuare o viziune idilică asupra domeniului pe care o dau mai departe cu fiecare ocazie. Aș vrea totuși ca oricine mă aude să privească totul cu un ochi critic (o trăsătură importantă pe care trebuie să o aibă un om de publicitate, cred eu), pentru că evident, lucrurile nu sunt mereu roz. Pe lângă entuziasm, pasiune, creativitate și tot ce se mai spune că ai nevoie pentru a lucra în Publicitate, îți trebuie și răbdare, time management skills, abilitatea de a lucra contra cronometru și ceva curaj. Aș vrea să evidențiez puțin cuvântul acesta, pentru că mi se pare că nu se spune suficient de des și că e un factor important în Publicitate. Ca publicitar ai nevoie de curaj să îți verbalizezi ideile, să vii cu abordări out of the box și, mai ales, ai nevoie de curaj să lupți pentru ideile respective, iar acesta e o stradă cu două sensuri, pentru că și clienții trebuie să fie curajoși și să accepte idei de campanii mai îndrăznețe.

Dacă ar fi să privesc la rece, cum văd eu industria Publicității: ca pe un domeniu larg, în plină dezvoltare, ceea ce îl face să fie un fel de tărâm al tuturor posibilităților. Mai exact, una dintre industriile în care chiar ai șansa să inovezi și să te faci auzit.

De la angajatori cred că cele mai mari așteptări pe care le am sunt să privească industria cu aceeași deschidere pe care o așteaptă din partea angajaților, să susțină inițiativele curajoase, să investească în dezvoltarea profesională a angajaților și poate una dintre cele mai importante: să inspire, pentru că un angajat inspirat și încrezător în propriile forțe va fi dispus să mute munți.


Cristina și-a început drumul în publicitate în luna iunie 2018, când a devenit parte din echipa Minio ca PR Intern, iar în prezent ocupă funcția de Social Media Executive.
Cristina este studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice la SNSPA. În primul an de facultate a devenit membru PRIME România, când a ocupat funcțiile de HR Executive și PR&Ad Fair Organizer. Un an mai târziu, a devenit PR&Ad Fair Project Manager, iar în prezent ocupă funcția de Communication Facilitator.

Pin It

Parteneri

banca transilvania logo 2Logo-McCannPR PNG    rd logo home        Graffiti PR logo-1             

GMP logo 2         logo oxygen site        dccom LOGO nou site          Samsung logo black